Dragobetele - saruta fetele

In lunga lista a obiceiurilor populare romanesti de peste an, pe 24 februarie, intalnim  sarbatoarea Dragobetelui, considerat personaj mitologic “patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”

Parerile sunt impartite, unii autori numindu-l fiu al babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica – mai toate traditiile pleacand de la  importanta si dragostea pe care locuitorii acestor meleaguri o aratau pamantului si succesiunii activitatilor sezoniere legate de munca campului si in gospodarie,  farmecul fiecarui anotimp  si celebrarea schimbarilor produse in natura – in timp ce alti autori il considera, ca facand parte din traditia crestina - o ființă, parte omenească și parte îngerească, sau chiar cu radacini pornind din perioada dacica.  DRAGOBETELE, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet.

Cert este faptul ca acesta sarbatoare era strans legata de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii

Aceasta sărbătoare marcheaza revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu aceasta ocazie, se primeneste.

Este o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei crește, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovada și zilele sunt mai lungi si însorite- nu-i cazul azi cand afara-I o atmosfera bacoviana,

In această perioadă, păsările, vegetația, dar și oamenii se pun în acord cu natura, este o “nunta a naturii”, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii

            In aceasta zi frumoasă de sărbătoare băieții și fetele trebuie să glumească, să serbeze Dragobetele, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului.

In traditia populara zeul dragostei și al bunei dispoziții, era sarbatorit prin petreceri, deseori urmate de căsătorii.

In Oltenia, Dragobetele este considerat protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet .

Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, un cioban care o însoțește pe Baba Dochia în călătoriile prin munți, dar reprezintă de asemenea și o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii și oamenii se pregăteau de primăvară. 

O alta reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete.

Dragobetele mai are și alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, care sta sub semnul Dragobetelui”. 

În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie,

Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. 

Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau incantatii gen:

“Flori de fraga

Din luna lui Faur

La toată lumea sa fiu dragă

Urâciunile să le desparți” 

In Ziua de Dragobete, unii tineri se luau de frați și de surori și, fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni.

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuie să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrific animale pentru că astfel se strica rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste. 

In aceasta zi, se spune ca, bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.

Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. 

În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.

În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorelel, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală Dragobetele sărută fetele!

Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de DRAGOBETE. 

Se mai crede că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. 

Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.

Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire intreg anul.

Nu ai voie nici sa plangi in ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.

Pastrarea traditiei de-a lungul veacurilor ramane o taina greu de patruns, dar si o arma secreta a identitatii nostre spirituale ancestrale. 

Si nu putem sa nu ne reamintim de nemuritoarele versuri ale Luceafarului in aceasta zi a iubirii. 

Floare albastră

- "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.