Despre grădinăritul urban, cu Anna Kiss: Cum să-ți transformi balconul într-o sursă de hrană naturală
1. V-ați transformat balconul într-o grădină care i-ar face invidioși și pe proprietarii de grădini clasice. Vă mai amintiți acel moment de „aha!” care v-a determinat să demarați acest proiect?
De regulă, grădinarii nu sunt oameni invidioși; majoritatea se bucură autentic de reușitele altor grădinari. Mi s-a făcut ,,foame” de grădină la puțin timp după ce m-am mutat la oraș. Imediat ce am găsit apartamentul știam că voi crea acest colț verde și productiv. Ca și concept, Anna’s Urban Garden a luat naștere atunci când vecinii au început să mă întrebe ce și cum fac pentru a crește hrană. Atunci am realizat că nu doar eu simt nevoia asta și că pot să-i ajut și pe alții să trăiască bucuria de a avea o grădină, dar și cât de diferite ar fi orașele dacă am avea multe - multe astfel de grădini. Era undeva prin 2020. Știți voi, atunci când unii dintre noi și-au dat seama ce mult ne lipsește să ne conectăm cu natura.
2. Mulți dintre cei care vor să consume hrană cultivată chiar de ei, în mod natural, își imaginează că acest lucru este imposibil dacă locuiesc într-un apartament și nu dispun de un spațiu generos. Ce le-ați spune pentru a-i încuraja să înceapă grădinăritul de tip urban?
Spațiul este o resursă indiferent că suntem la sat sau la oraș și credeți-mă, unui grădinar mereu i se va părea spațiul insuficient. Nu e niciodată imposibil să crești hrană, indiferent de spațiu. E suficient și să ai la îndemână doar un pervaz în care să-ți încapă un singur ghiveci cu un stolon de căpșuni, câteva fire de ceapă verde și un pic de cimbru (da, se pot crește toate într-un singur ghiveci). Sau un raft în bucătărie pe care să pui la încolțit niște boabe de mazăre pentru a crește microplante, care n-au nevoie decât de puțin pământ și apă. Recolta principală nu e niciodată ceea ce consumăm, ci bucuria de a le vedea crescând și de a învăța din aceste experiențe.
3. Grădinăritul într-un spațiu mic vine la pachet cu multe provocări, nu doar satisfacții. Care sunt cele mai frecvente dificultăți cu care v-ați confruntat și cum le-ați depășit?
Eu văd grădinăritul ca pe o serie de experimente. Unele sunt reușite, altele nu. Aici am dat de cea mai mare dificultate: aceea de a învăța să accept că unele lucruri nu funcționează; Că nu are nici un rost să le forțez, să mă frustrez și să mă încarc negativ sau să mă descurajez. Plantele sunt ființe. Unele nu vor crește dacă nu au condiții optime. Altele te impresionează și rodesc ca nebunele chiar și dacă nu le dai atenție deloc. Uneori se mai îmbolnăvesc. Și mor când le vine vremea. Ăsta e ciclul vieții și trebuie să-l vedem ca pe un lucru normal. După 4 ani de grădinărit mi-e mult mai ușor să văd lucrurile astfel, lecție învățată tot de la grădină: reziliența.
4. Din experiența dvs., care sunt cele mai eficiente metode de a maximiza spațiul într-o grădină urbană? Puteți împărtăși câteva exemple concrete din grădina dvs.?
Grădinăritul în ghivece oferă o flexibilitate mai mare pentru utilizarea optimă a spațiului. Astfel avem posibilitatea de a folosi spații precum balustradele, pervazele sau putem cultiva pe verticală, prin suspendarea sau suprapunerea ghivecelor. În cazul grădinii mele, optimizez spațiul, în primul rând, prin aglomerarea plantelor. Adică semăn/plantez mult mai multe plante într-un ghiveci decât cere ,,fișa tehnică”. Aplic principiul plantelor-companion, metodă permaculturală prin care alătur plante care se ajută între ele, fie prin faptul că fixează în sol anumiți nutrienți, fie prin atragerea insectelor benefice și/sau respingerea insectelor dăunătoare.
5. Ce plante le recomandați începătorilor care doresc să își amenajeze o grădină pe balcon? Există specii deosebit de ușor de întreținut sau adaptabile în spații mici?
Majoritatea plantelor sunt ușor de crescut, nevoile de bază fiind un substrat fertil, soare și apă. În plus, ele au o capacitate incredibilă de adaptare la mediu și un instinct de supraviețuire care le determină să producă roade și semințe prin care să asigure continuitatea speciei. Cel mai bun sfat pe care îl pot da celor care vor să încerce să grădinărească este să cultive plantele pe care le folosesc cel mai des. Motivația vine din plăcerea de a te bucura de ceea ce folosești frecvent și îți și place, evident. Aromaticele prezintă cele mai multe avantaje, mai ales cele perene: salvie, mentă, cimbrișor, oregano etc. Ele supraviețuiesc și peste iarnă, se pot consuma atât proaspete, cât și uscate, se folosesc în mâncăruri, ceaiuri, cocktailuri, tincturi și alte soluții medicinale sau cosmetice. Au capacitatea de a ține la distanță insecte precum țânțarii și sunt plantele-companion perfecte, așa că putem îngrămădi între ele și plante anuale (roșii, ardei) în timpul sezonului.
6. A existat vreo plantă pe care ați încercat să o cultivați în grădina dvs. urbană, dar nu ați reușit? Ce ați învățat din această experiență?
Da, categoric am trecut și voi mai trece prin situația asta. Ironic, tocmai ceea ce folosesc mai des îmi pune frecvent probleme, anume pătrunjelul. Îmi place la nebunie gustul pătrunjelului proaspăt cules și îl ronțăi cu bucurie chiar și crud, diferența de aromă dintre cel din magazin/piață și cel din balcon fiind uriașă. La mine în balcon, însă, parcă refuză să crească la stadiu mai avansat de cel de răsad, indiferent de locul semănării.
Deocamdată, soluția pentru a mă bucura de el este mama, care îmi aduce, la fiecare vizită, ghivece cu pătrunjel bogat, așa cum doar ea știe să-l crească. Anul acesta am reușit să obțin semințe de la pătrunjelul mamei, iar în primăvară sper să crească mai bine, fiind totuși aclimatizat.
7. Cum gestionați perioadele în care grădinăritul devine dificil, fie din cauza vremii, fie din alte motive?
Îmi doresc ca grădinăritul să rămână o bucurie, o detașare, o rupere de problemele de zi cu zi, nu un factor de stres suplimentar. Provocări apar mereu, din cauza vremii sau a vieții de zi cu zi; O viață destul de haotică, similară cu a multor oameni care trăiesc la oraș. Având în vedere că grădinăritul a devenit pentru mine o misiune și chiar dacă îmi face plăcere să documentez ceea ce fac și să-i ajut și pe alții să încerce, uneori mi-aș dori ca ce fac în grădină să rămână doar acolo, între mine și plantele mele; Fără să simt presiunea de a poza, de a posta, de a descrie procese și a răspunde la întrebări sau mesaje. Așa că atunci când mă simt copleșită, mă opresc pur și simplu și iau o pauză de la grădinărit. Am învățat că nu se întâmplă nimic grav. În cel mai rău caz unele plante cresc haotic sau se usucă. Dar de cele mai multe ori, grădina mea mi-a arătat că mă așteaptă cuminte să revin la ea. Și că pot face asta oricând, fără să mă simt vinovată.
8. Ați avut vreodată o experiență de grădinărit care v-a schimbat complet perspectiva asupra modului în care cultivați plantele?
Mi-am petrecut copilăria în grădină, familia mea depinzând în mare măsură de roadele obținute. Astfel, grădinăritul era privit ca o muncă grea și obligatorie. Sincer, m-am bucurat să scap de munca în grădină atunci când am început facultatea. Mi-a luat un timp să-mi dau seama cât bine îmi făcea să petrec timp acolo, între plante, și cât de multă savoare are mâncarea crescută sănătos față de cea pe care trebuia să o cumpăr din surse necunoscute, pe bani obținuți prin alt timp de muncă grea. Între timp am învățat și că nu e necesar să depui un efort atât de mare ca cel pe care-l depuneau ai mei pentru a avea roade. Plantele își poartă și singure de grijă, insectele și buruienile au rolul lor și chiar ajută, atât timp cât reușești să menții un ecosistem echilibrat în grădină. Ce mă bucură cel mai mult este faptul că și părinții mei și-au schimbat modul de a vedea grădina. Depun mult mai puțin efort și au rezultate foarte bune.
9. Ce ați învățat despre sustenabilitate din perspectiva unui grădinar urban? Cum a influențat acest lucru stilul dvs. de grădinărit?
M-am lovit de conceptul de sustenabilitate în timpul anilor de studiu, când am realizat magnitudinea impactului negativ pe care îl are stilul nostru de viață asupra lumii în care trăim. Am început să aplic principii de sustenabilitate în toate aspectele vieții, implicit în grădinărit. Mi se pare logic ca o grădină să facă bine și să nu dăuneze ecosistemului din care face parte. Așa că nu folosesc tratamente sau fertilizanți sintetici, reciclez ghivece și accesorii de grădinărit, cultiv soiuri, nu hibrizi, și recoltez semințe din producție proprie. Iar pentru a reduce risipa alimentară, fac compost din resturile biodegradabile, compost pe care îl folosesc ca fertilizant organic.
10. Ați menționat de multe ori importanța compostării și reciclării în grădinăritul urban. Ne puteți oferi detalii despre cum puneți aceste practici în aplicare, în grădina dvs.?
Compostarea este un proces natural și foarte ușor de realizat; presupune transformarea resturilor biodegradabile în fertilizant, prin fermentare sau descompunere, cu ajutorul bacteriilor și/sau a râmelor. La bloc poate fi un pic mai dificil, însă există soluții și în acest caz. Eu fac compost prin metoda Bokashi, metodă bazată pe fermentare, iar în ultima vreme experimentez și vermicompostarea.
11. Apreciem la dvs. dorința de a aduce schimbări pozitive în comunitate. Ne puteți povesti mai multe despre proiectul „Grădina micilor cititori”?
Când văd un spațiu gol sau nefolosit, creierașul meu crează în mod involuntar o grădină. Așa s-a întâmplat și cu terasa Secției pentru Copii din cadrul Bibliotecii Județene Cluj. Frecventăm secția de 3 ani și mereu îmi atrăgea atenția locul gri și gol din spatele ușii încuiate - Mai ales vara, când umbra de acolo te îmbie să ieși. Din vorbă în vorbă am ajuns să întreb doamnele bibliotecare ce părere ar avea în legătură cu amenajarea acelui spațiu, iar ele au fost încântate de idee. Am încropit un plan de design al grădinii și am trimis propunerea către managementul bibliotecii, apoi am aplicat la un concurs de proiecte finanțate prin bugetare participativă. Nu am câștigat, însă la puțin timp ni s-a oferit finanțarea din partea unei companii private, care susține proiecte comunitare. Astfel, colțișorul gri s-a transformat într-o grădină urbană bogată, verde, cu sistem de colectare a apei pluviale pentru udatul plantelor și loc de relaxare, în care copiii și toți cei care intră se pot bucura de un moment de reconectare cu natura.
12. Nicio grădină fără viețuitoare! Dar cum trăiți interacțiunea cu aceste mici animăluțe, când grădina e la câțiva pași de dormitor?
Mi se pune foarte des această întrebare, mai ales de către cei care au probleme cu insectele și alte mici târâtoare, chiar și fără să aibă o grădină. Răspunsul este foarte simplu: ele găsesc hrană și refugiu în grădină, nu în casă. Și rămân acolo, cu foarte mici excepții. În plus, în grădină s-a creat deja un echilibru, astfel sunt prezenți foarte mulți prădători. Păianjeni, viespi, buburuze, călugărițe, muște sirfide, chiar și păsărele și broscuțe care se hrănesc cu dăunători. Bineînțeles, uneori mai dăm și în interior de câte o insectă. Dar e normal, pentru că și ele fac parte din ecosistem, la fel ca noi. Și dacă tot nu ne fac rău, putem să le ghidăm cu grijă în exterior sau, pur și simplu, să le lăsăm în pace.
13. Sunteți o sursă de inspirație pentru mulți grădinari urbani. Dar ce sau cine vă inspiră pe dvs. atunci când vine vorba de grădinărit?
Când am început să mă documentez temeinic în legătură cu grădinăritul urban și design-ul grădinilor productive, am fost plăcut impresionată de cât de mari sunt comunitățile de grădinari. Mai ales în țările din vestul Europei și în SUA, unde autoritățile publice chiar își încurajează cetățenii să grădinărească în oraș, oferindu-le loturi de pământ sau chiar subvenții. Deci, surse de inspirație sunt cu nemiluita.
14. Când pasiunea pentru grădinărit a depășit balconul, ați dat naștere proiectului Răstolțu Oază. Ne puteți povesti mai multe despre acest proiect și cum a evoluat?
Răstolțu Oază e la stadiul de vis, încă… am căutat mult timp un loc potrivit pentru deschiderea unei tabere de grădinărit. Copiii sunt viitorul, iar grădinăritul are capacitatea de a-i ajuta să devină adulți echilibrați, care să înțeleagă cât de important e să ai grijă de mediu. Resursele nostre sunt momentan limitate, dar suntem încântați de mica proprietate sălbatică pe care am reușit să o achiziționăm și, într-un fel sau altul, ea va sta la baza formării unei comunități de oameni iubitori de natură.
15. Credeți că veți renunța vreodată la grădinăritul pe balcon în favoarea unui spațiu mai mare? De ce?
Absolut niciodată. Îmi voi crea un colț verde și productiv indiferent de locul în care voi locui. Avem o grădină permaculturală și la Răstolțu Oază, unde avem la dispoziție peste 3 ha de teren. Pentru mine e absolut necesară proximitatea grădinii de bucătărie, deoarece conexiunea autentică cu natura înseamnă a observa, pipăi, mirosi, a gusta din plantele pe care le cresc. De aici vine efectul terapeutic al grădinăritului. Așa că mereu voi avea plante care produc hrană, chiar și dacă va fi vorba doar de un singur ghiveci.
16. Care sunt planurile dvs. viitoare pentru „Anna's Urban Garden”? Cum sperați să influențați percepția oamenilor asupra grădinăritului urban în continuare?
M-ați prins într-un moment de impas. Ultimul an a însemnat multă muncă și multă oboseală acumulată. Împărțeala între cele 2 proiecte, cu tot ce înseamnă ele din punct de vedere administrativ și financiar, și viața personală mă obligă oarecum să mă gândesc serios să renunț la o parte din activități. Cel puțin temporar. La grădinărit nu voi renunța, evident, asta fiind metoda esențială de a încuraja oamenii, în continuare - prin puterea exemplului. Însă, trebuie să mă gândesc la o strategie de a ajunge la cât mai mulți oameni fără a sacrifica timpul dedicat familiei și grijii personale. La urma urmei, bătălia pe care o ducem cu toții e cea în căutarea echilibrului. Dar, mai întâi trebuie să învăț(ăm) că echilibrul nu-l vom obține prin luptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu