Sfarsit de Martie in gradina de la Valcea

Odată cu intrarea în UE, românii au fost nevoiți să renunțe la a cultiva, în scopuri comerciale, vița de vie Isabella din care se produce anticul vin aromat și alintat cu numele de ”căpșunică”

A ramas pe ici pe colo prin boltile din curtile celor ce-au pastrat-o. Aici cu tunsoare cazona la apus

Doamna Primavara se chinuie sa-si puna cerceii ( dicentra)

Dicentra spectabilis nu este o planta pretentioasa, de aceea cultivarea ei in gradina nu va pune probleme majore. Prefera pamantul de gradina, cu un drenaj bun, bogat in materie organica si un pH cuprins intre 6.00 si 7.5. Primavara, se recomanda imbogatirea pamantului cu compost sau mranita.

In gradina, este important sa amplasezi planta intr-o zona cu penumbra sau umbra completa. Va tolera si zonele luminate, insa cu conditia sa aiba parte de umezeala ridicata la nivelul solului. De asemenea, este important sa feresti Dicentra spectabilis de curentii puternici de aer.

Umiditatea ridicata este foarte importanta pentru planta cerceii doamnei. Se recomanda udarile regulate, astfel incat solul sa fie mentinut in permanenta umed.

Dicentra spectabilis se dezvolta la temperaturi medii spre scazute, cuprinse intre 10 si 15 C. Pe timp de iarna, este important sa o muti intr-un spatiu unde temperatura este de circa 3-5 C. Daca o pastrezi in gradina, este de preferat sa o acoperi pentru a nu fi afectata de inghet. Se dezvolta cel mai bine la temperaturi cuprinse intre 15 si 18 C. Temperaturile prea inalte, care depasesc valoarea de 25 C, determina stoparea productiei de flori, iar cele prea scazute ii scad viteza de crestere.

Planta cerceii doamnei nu are nevoie de fertilizare intensivadar, o gura de zat de cafea merita si ea. 

Stratul de flori de primavara, zambile, lalele si narcise, supravegheate atent de thuja.

Zambila, iacintul, sau Hyacinthus orientalis, este o plantă, perenă, care este originară din Orientul Mijlociu, însă s-a răspândit în toată lumea. Ea face parte din ordinul Asparagales. Iacintul este o plantă perenă, decorativă. Poate atinge 40 cm în înălțime. Frunzele sunt alungite, cu o lungime de 25 - 30 cm. Florile sale pot avea cele mai diverse culori: purpuriu, violet, alb, roz, piersic, albastru, rosu, galben si portocaliu, grupate câte 5 - 10. Bulbul are până la 10 cm. Înflorește primăvara. Are nevoie de un sol umed, cald. Zambilele au fost aduse, ca si lalelele dealtfel, din Grecia si Asia Mica. Zambilele se dezvolta bine pe locuri insorite, pe soluri fertile, bine drenate. Se uda putin iar dupa ce acestea infloresc se inceteaza udatul! Se planteaza prin bulbi , insa daca doriti zambile din seminte, va trebui sa aeteptati 5 sau 6 ani. Zambilele sunt apreciate pentru parfumul lor intens, 

Un exemplar cu un parfum deosebit

Gutuiul japonez (Chaenomeles japonica) este un arbust ornamental, apartine familiei Rosaceae si este originar din estul Asiei - China, Coreea, Burma, Tibet, dar nu din Japonia, asa cum ar reiesi din denumire. Poate fi intalnit si sub urmatoarele denumiri sinonime: Chaenomeles speciosa, Cydonia japonica, Pyrus japonica, Pyrus maulei. Are ramuri prevazute cu spini, inaltime intre 1 si 3 metri si flori rosii-caramizii cu cinci petale, grupate in inflorescente bogate (raceme), dispuse in varful lastarilor. Infloreste primavara, in martie-aprilie, inainte si in timpul infrunzirii. Face si fructe, galbene si foarte acre (contin mai multa vitamina C decat lamaile), niste gutui in miniatura cu dimensiuni de 2-4 centimetri. Fructele sunt comestibile si, la fel ca si in cazul gutuilor, sunt mai placute la gust dupa ce le prinde inghetul, dar pot fi folosite la prepararea gemurilor, in amestec cu alte fructe, datorita cantitatii mari de pectina pe care o contin. Gutuiul japonez se dezvolta in orice tip de sol, insa creste mai frumos intr-un sol umed, bine drenat, usor acid, in plin soare sau la semiumbra. In soluri calcaroase are o crestere lenta, motiv pentru care poate fi folosit la amenajarea rocariilor. Se preteaza si pentru crestere ca bonsai. Insa, principala lui utilizare este aceea de a decora gradinile. Poate fi utilizat ca arbust solitar, sau in grupuri cu alti arbusti, Forsythia fiind un partener ideal prin faptul ca infloreste cam in aceeasi perioada. De asemeni, puteti utiliza gutuiul japonez la infiintarea de garduri vii, asta doar in cazul in care va produceti singuri butasii. 

Narcisele sunt unele dintre cele mai populare flori, gratie frumusetii lor neegalate. Narcisele nu sunt pretentioase la conditii de cultivare dezvoltandu-se atat in conditii de semiumbra, cat si in plin soare.

Narcisa a fost cultivata masiv de catre greci, insa pana in anul 1600 nu au mai existat date despre aceasta floare. La inceputul secolului al XVII-lea un grup de calatori englezi descopera floarea si o cultiva in gradinile lor. Astfel, narcisa cunoaste din nou succesul de altadata. Narcisa simbolizeaza dragostea timida si rationala. Aceasta este si o emblema a sensibilitatii si timiditatii.

Se cunosc foarte multe varietati de narcise, de diverse forme si culori.

Trandafirul Rumba este spectaculos tocmai prin coloritul deosebit.Florile de Rumba sunt in prima faza galbene dupa cateva zile incep sa-si tiveasca marginile cu purpuriu care se extinde ocupand tot exteriorul si lasand mijlocul galben. Inflorirea   se face in inflorescente de 3 pana la 15 flori pe o tija astfel ca in momentele  de maxima inflorire este un bulgare de flori. Este sensibil la fainare si rezista la temperaturi de pana la -23 de grade.

Nectarinul Cora este un pom cu fructe foarte gustoase. Pomul are vigoare mare, este precoce, produce mult şi constant. Este sensibil la bolile şi dăunătorii specifici piersicului. Soi autofertil, cu flori mici, campanulate, roz-violacee. Fructul este de mărime mijlocie (75-85 g), globulos, uşor asimetric.  Nectarinele sunt foarte apropiate de piersici, pielita care le acopera fiind singura diferenta, pentru ca din punct de vedere al compozitiei chimice sunt asemanatoare. Poate ca ambele fructe au avut un stramos comun.

O clipa de ragaz.

Corcodușul (Prunus cerasifera, sinonim P. divaricata), denumit și Myrobalan sau Bomb, este o specie de plante care aparține genului Prunus, nativă din centrul și estul Europei, sud-vestul și centrul Asiei.

Este unul dintre primii arbori europeni care înfloresc primăvara, adesea pe la mijlocul lunii februarie. Crește sub formă de tufă mare sau mică, atingând 6-15 m înălțime. Frunzele au între 4 și 6 cm lungime, florile sunt albe cu diametrul de 1.5-2 cm, având cinci petale. Fructul este o drupă cu diametrul de 2-3 cm, având culoarea galben sau roșu; sunt comestibile și ating maturitatea începând de la mijlocul lunii august până la mijlocul lunii septembrie.

Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, la sfarsit de saptamana plecam in Bucovina de munte la Campulung Moldovenesc. Sa na revedem cu bine.

Cum scapi de cartite in mod ecologic

Cred ca majoritatea gradinarilor si a celor care au o gradina sau peluza s-au intrebat cum pot  scapa de scormonitorul straturilor si al gazonului, cartita. 

Daca in momentul aparitiei in gradina sau in curte deranjeaza mai putin( cantitatea de hrana gasita fiind mai mare) o data cu trecerea timpului, musuroaiele si santurile sapate de aceasta mica dar activa vietate, devin deranjante cu toate ca, exista si anumite lucruri pozitive in faptul ca suntem “fericitii posesori” ai unui instrument de sapat cu baterii interminabile, cum ar fi: disparitia coropisnitelor si a altor viermi, larve si vietati care strica recolta, aerarea si permeabilizarea solului, etc. 

De aceea m-am gandit ca totusi nu are rost si mai ales sens sa exterminam aceste vietuitoare - protejate de lege ci, doar sa le indepartam.

Astazi va propun o solutie, pe cat de simpla pe atat de comoda, pentru indepartarea cartitelor folosind un Dispozitiv anticartita pe baza de vibratii si ultrasunete.  

Prin bunavointa  magazinului on line “German electronics”partener Conrad, magazin online cu tot ce ai nevoie pentru casa, gradina, birou, masina si timp liber am primit pentru testare acest dispozitiv.

Cu ajutorul acestui dispozitiv veţi reuşi să alungaţi cârtiţele şi celelalte rozătoare din grădină fără a utiliza substanţe chimice.

Dispozitivul emite ultrasunete si vibraţii de joasă frecvenţă care, in functie de tipul solului, pot actiona pe o rază de aproximativ 1250 m².Ultrasunetele si vibratiile emise de aparat provoacă  disconfort şi nelinişte pentru cârtiţe şi celelalte animale dăunătoare () care în final sunt nevoite să părăsească suprafaţa de acţiune a aparatului.

Folosirea  mai multor aparate, simultan, măreşte aria de acţiune.

Dispozitivul este inofensiv pentru oameni şi animalele de companie.

Utilizare

Acest dispozitiv este destinat îndepărtarii cârtiţelor si altor daunatori (chiţcani, şoareci de câmp,popandai etc.) din curţi sau grădini. 

Dăunătoarele vor fi eliminate în termen de aproximativ 14 zile de la instalarea dispozitivului. În perioada de 14 zile este posibil să observaţi o activitate mai intensă a acestor animale. 

Descrierea produsului

Dispozitivul este un tub metalic sub forma de tarus inchis la capete cu un con de plastic si un capac de plastic rotativ.

In interior se afla un suport din plastic pentru baterii si emitatorul electronic care produce ultrasunete si vibratii la intervale de 18 secunde. Undele emise irita cartitele care au un simt foarte dezvoltat al auzului ( in lipsa vederii)astfel încât acestea vor pleca din zona de acţiune a dispozitivului.

Operare – Modul de operare este simplu:

Se scoate capacul si se introduc bateriile (4x 1,5V – R20) respectând polaritatea, conform indicaţiilor de pe carcasa de plastic.

Se strange capacul dispozitivului la loc si se aseaza aparatul in pozitie verticala intr-o adancitura sapata in apropierea locului unde au aparut cartitele sau chiar in galeria sapata de acestea. Dispozitivul se ingroapa pana sub capacdupa care se batatoreste pamantul din jurul lui. Este interzisă lovirea dispozitivului cu ciocan, sau forţat cu alte instrumente.

În cazul unui teren mai tasat, se face o gaură pilot, iar pământul se tasează în jurul aparatului, după introducere. 

Dacă doriţi să protejaţi un teren cu o suprafaţă mai mare atunci se vor utiliza mai multe aparate simultan.

Efectele vor fi vizibile după 7-14 zile.

Nu necesită întreţinere specială.

Bateriile se schimbă la 4-6 luni (funcţionare continuă, în funcţie de caracteristicile solului).

Aparatul emite sunete cu durata de 2 secunde la intervale de 18 secunde.

Date tehnice

Tensiune de alimentare: 6 V/DC - 4x baterii D 1,5V, (nu sunt incluse în pachet)

Raza de acţiune: 1250 m² (în funcţie de tipul solului)

Frecvenţă emisie: 300 Hz

Interval: 18 secunde

Dimensiuni: 418 x 56 x 55 mm

Temperatura de utilizare. +5 - +50°C Umiditate relativă ≤ 95% (non-condens) deci nu ramane in gradina peste iarna,

Greutate 380g

Dispozitivul nu se lasa la îndemâna copiilor. Modificarea dispozitivului este interzisă

Când condiţiile de operare nu sunt întrunite, aparatul se opreste si se deconecteaza şi deconectat.

Produsul are 24 de luni garantie si poate fi returnat in 14 zile daca nu sunteti multumiti de acesta sau va razganditi.

Va urma prezentarea modului practic de instalare si functionare in teren a dispozitivului. 

LA MULTI ANI!

Pentru toate doamnele si domnisoarele care poposesc pe acest blog si in primul rand pentru toate mamele.

Sa fiti sanatoase si sa aveti parte numai de bucurii. LA MULTI ANI!

Stirul si proprietatile lui antibiotice -Interviu cu Dr. ing. chimist STEFAN MANEA HOFIGAL

Va prezentam acum doi ani un interviu cu Domnul Dr. ing. Stefan Manea referitor la brandul HOFIGAL si produsele din plante naturale pe care le comercializeaza. Astazi va invit sa urmariti un scurt interviu referitor la beneficiile stirului.


           Sunt cunoscute aproape 60 de specii din familia Amarathaceae.

Termenul internațional atribuit tuturor acestor specii este amarant, după cuvântul grecesc arhaic amarantos (floare nemuritoare).

Cele mai întâlnite la noi sunt Amaranthus viridis, A. retroflexus și A. blithum. 

Cuvântul românesc știr vine din limba slavă, fiind, de asemenea, întâlnit în bulgară și sârbă. Speciile de știr au fost culese, consumate și cultivate din timpuri străvechi ca pseudogrâne. Mai mult ca sigur sunt predecesoarele cerealelor.

Sunt plante înalte ce pot crește până la 3 m, deși o înălțime obișnuită este cam la 1 m, cu tulpină dreaptă și solidă, cu flori micuțe, verzi sau verde-roșiatic, adunate într-un fel de spic la vârf. Chiar dacă în România actuală este considerat o buruiană, în culturile organice știrul este lăsat să crească liber pentru că rădăcina lui adâncă și puternică ajută la aerisirea solurilor. Frunzele au formă romboidală, cele de sus fiind mai alungite decât cele de la bază și sunt comestibile, cu un gust asemănător spanacului. Semințele negre sau crem sunt prinse în capsule minuscule de 1 sau 2 mm și sunt de asemenea comestibile.

            Nici una dintre speciile de amarant nu este toxică, însă toate conțin cantități mici de acid oxalic.

Excesul de acid oxalic inhibă absorbția calciului și a zincului și influențează negativ persoanele care suferă de afecțiuni ale rinichilor, artrită sau reumatism. De aceea consumul în cantități mari, zile la rând, este nerecomandat. 

Frunzele tinere și semințele de știr au fost folosite mii de ani în alimentație și pentru proprietățile lor medicinale. Este o plantă bogată în vitamina A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E, riboflavină, acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și magneziu.

 Valoarea nutritivă a știrului este foarte ridicată, frunzele conțin mai multe proteine și lisină decât porumbul sau alte cereale și mai multă metionină decât soia, ambele aminoacizi esențiali. Conține, de asemenea, cantități importante de beta-caroten și omega 6 și antioxidanți puternici.

Din semințe se poate extrage un ulei, recomandat pentru toate calitățile de mai sus și pentru conținutul mare de squalen, un compus organic descoperit recent, cu proprietăți anticancerigene și antioxidante, considerat secretul dietei mediteraneene și probabil cel mai bun stimulator imunitar cunoscut. Din frunze infuzate în mod tradițional se făceau și ceaiuri pentru gargară în cazul durerilor în gât.

            Planta a fost folosită în remediile triburilor native americane, în medicina antică europeană și cea orientală. Populațiile precolumbiene o prețuiau și o consumau frecvent.

Ei au domesticit știrul cultivându-l secole la rând, făcându-l familiar apoi cuceritorilor spanioli. Astfel, pretinsa proveniență aztecă a ajuns astăzi cunoscută oriunde, deși numele rămâne unul antic grecesc.

În Balcani știrul a rămas o plantă culeasă de pe câmpuri și oriunde crește sălbatic în asemenea cantități încât pare omniprezentă.

În spațiul grecesc, unde este numit vlita, frunzele tinere și mugurii sunt adunați și puși în fierturi, ciorbe sau salate, după rețete similare spanacului.

Semințele se pot mănca crude dacă sunt presărate peste mâncăruri sau salate, prăjite asemeni popcornului, dar fără ulei ceea ce le face foarte sănătoase (se obțin niște floricele drăguțe de dimensiuni liliputiene) sau măcinate sub formă de făină.

Aceste semințe de știr sunt recomandate în multe diete datorită faptului că nu conțin gluten și pentru că sunt proteine-complete, cu un profil mai ridicat decât proteinele obținute din carne sau lactate.

Pe continentul sud-american semințele sunt lăsate la fermentat, obținându-se un fel de bere.

Știrul nu a fost uitat peste tot în România. În Moldova, Oltenia dar, în special în zona Buzăului,ciorbele de știr sunt încă foarte apreciate.

Dispreţuit şi ponegrit, considerat bun doar pentru porci, ştirul este, de fapt, foarte bogat în vitamine şi minerale. În scrierile sanscrite, planta este menţionată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau "amaranthus” - planta care nu moare 

Istoria cultivării ştirului (Amaranthus retroflexus) începe demult, în urmă cu peste opt mii de ani, iar povestea lui este pe cât de uimitoare, pe atât de neferi­cită. Popoarele precolumbiene, aztecii şi incaşii, au fost primii care au descoperit că ştirul este cu mult mai hrănitor decât porumbul şi grâul, cu un bogat conţinut în substanţe nutritive, vitamine şi minerale, un excelent energizant. Amarantul nu era numai un produs alimen­tar de bază, ci şi un remediu aproape mi­raculos, ameliorând durerile he­mo­roi­dale şi tratând răceala, dia­reea, tul­burările nervoase, diversele afecţiuni ale pielii. Cu sirop de ştir erau hrăniţi toţi copiii nou-năs­cuţi, iar războinicii îl consumau pentru a dobândi energie şi putere în cam­paniile lungi şi dure.

            Denumit şi "boabele lui Dum­ne­zeu”, ştirul era la fel de preţios ca au­rul. Ultimul conducător al Im­periu­lui aztec, Montezuma al II-lea, primea an de an, ca tri­but de la su­puşii săi din provinciile vasale pe care le gu­verna, zeci de mii de tone de seminţe de ştir. Cu pro­prietăţile sale unice, ştirul era socotit o plantă de ori­gine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind ve­ne­rat şi folosit ca element sacru în ritualurile reli­gioase.

În cin­stea lui se or­ganizau şi fes­tivităţi, îna­intea cărora azte­cii posteau zile în şir. În faţa templelor, se ridicau din făi­nă de ştir uriaşe figu­rine ale unor zeităţi, la care toţi oa­menii se închi­nau. La finalul sărbătorii, făina era împărţită tuturor şi consumată pe loc, fără a fi pre­pa­rată.

Cultul ama­rantului prevedea o cere­monie spe­cială, însoţită de sacrificii umane.

Odată cu venirea con­chis­tadorilor în Lumea Nouă, odată cu colonizarea şi creş­tinarea popoarelor preco­lum­biene, toate ceremoniile religioase ale aztecilor şi incaşilor au fost limitate, iar ritualurile cu sacrificii uma­ne - strict interzise.

Îngro­ziţi de obiceiurile sân­ge­roase ale aztecilor, cuceritorii spanioli au emis ordine prin care se interziceau culti­varea, depozitarea şi utili­za­rea în orice scop a ştirului, această plantă în faţa că­reia aztecii se închinau şi pen­tru care aduceau jertfe umane.

Treptat, planta a fost dată uitării.

Abia în se­colul al XX-lea, oamenii de ştiin­ţă au început să stu­dieze atent pro­prietăţile ştirului, des­coperind că planta are un conţinut ridicat, dar echilibrat de proteine şi este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic), săruri minerale (cal­ciu, fier, mag­neziu, potasiu, zinc, cupru) şi aminoacizi.

Ştir împotriva cancerului

Din compoziţia chimică a ştirului face parte şi squalenul, un compus antioxidant puternic, care ajută la prevenirea cancerului. Acest compus organic natural întinereşte celulele şi inhibă creşterea şi răspândirea tumorilor maligne.

Până de curând, squalenul era ex­tras doar din ficatul de rechin, greu de obţinut şi extrem de costisitor.

Drept urmare oamenii de ştiinţă şi-au diversificat sursele de depistare ale acestei substanţe, iar cercetările moderne au relevat prezenţa lui şi în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu, în tă­râţele de orez, însă în cantităţi mici.

Surpriza cea mare pentru cercetători a venit tocmai din partea ştirului, o plantă aparent neînsemnată care, până nu demult, era folosită doar ca nutreţ pentru porci. În uleiul din se­minţe de ştir se găseşte cea mai mare proporţie de squalen, circa 8-10%.

Pentru comparaţie, din ficatul de rechin se poate extrage doar 1-1,5% squalen.

Uleiul de ştir ajută la reducerea colesterolului din sânge, protejează organismul împotriva efectelor expu­nerii la radiaţii, contribuie la resorbţia tumorilor malig­ne.

Bolnavilor de cancer supuşi terapiilor cu radiaţii li se recomandă utilizarea uleiului de ştir înainte şi după asemenea şedinţe. Acest ulei accelerează în mod sem­ni­ficativ acţiunea de recuperare a organismului, iar squa­lenul din compoziţia sa acti­vează procesele de re­generare ale ţesuturilor organelor interne, adesea grav afectate de asemenea raze.

În plus, squalenul din uleiul de seminţe de ştir are proprietăţi unice cicatrizante, ameliorând şi tratând afecţiuni dermatologice, ca psoriazis şi pitiriazis.

Toţi cei care doresc sa testeze proprietăţile curative complexe şi variate ale ştirului trebuie să cunoască "regulile” de culegere, depozitare şi pre­pa­­­rare a ceaiurilor, tincturilor şi solu­ţiilor.

De la ştir se consumă atât partea verde, tulpina şi frunzele, cât şi se­min­ţele.

Frunzele, asemănătoare ca aspect, dar şi ca gust, cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot adăuga la ciorbe, tocăniţe sau salate.

Seminţele sunt mai sănătoase consu­mate crude, însă se pot prăji.

Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălţime de 25-30 de centi­metri, cel mai propice mo­ment fiind în luna august. Frunzele, folosite ca ingre­dient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii şi până toamna târziu. Seminţele sunt bune de cu­les atunci când se scutură uşor.

Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este bene­fic în bolile de fi­cat şi ini­mă, pentru com­baterea in­fecţiilor şi tulbu­rărilor gas­­tro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, sto­matită, pa­rodontoză, ulcer, ateroscle­roză. Au existat ca­zuri când copii bolnavi de enurezis (eli­minarea invo­lun­tară a urinei) s-au vin­decat cu ceai de ştir într-o săptămână.

Infuzie din boabe de ştir împotriva enurezisului

Spicul ştirului, cu tot cu seminţe, se pune la uscat într-o cameră bine aerisită şi întunecoasă. După 7-10 zile, se fărâmiţează şi se depozitează într-un loc uscat.

Peste o lingură de pulbere de spic de ştir, se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 15-20 de minute, apoi se ridică capacul şi se lasă la răcit. Se consumă la temperatura camerei, după aproximativ 3-4 ore. Se bea câte un sfert de cană, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor principale şi înainte de culcare.

În cea de-a patra seară, după administrarea ceaiului, nu se mai consumă nimic, nici lichide, nici alimente. Durata recomandată a tratamentului este de două săptămâni.

Dacă după cele două săptă­mâni rezultatele nu apar, tratamentul tre­buie reluat o săptă­mână mai târziu.

Decoct împotriva anemiei

            Peste 15 grame de rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clo­cotită. Vasul cu infuzia se aşează într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute, pe aburi. Se lasă la răcit şi se stre­coară. Se consumă câte o treime de ceş­cuţă, de trei ori pe zi, înainte de mese.

Băi calmante pentru tulburări nervoase

La 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp de 15 mi­nute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie. Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute. Este benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se poate adăuga şi muşeţel.

Întinerirea şi revigorarea trupului

Tratamentul este foarte util pentru eliminarea toxi­nelor, a radionuclizilor ajunşi în corpul uman din atmo­sferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraţilor şi nitriţilor prezenţi în mai toate produsele alimentare.

Se iau în părţi egale tulpină sau frunze de ştir proas­pete, frunze de mentă, flori de muşeţel şi urzică, fără a se depăşi în total 500 de grame. Toate se mărun­ţesc şi se amestecă bine, până ce aproape devin o pastă.

Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumă­tate de litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de cul­care, adăugând o linguriţă de miere. Restul amestecului se fierbe pe baie de abur, timp de 10-15 minute, şi se con­sumă câte un pahar, cu o jumătate de oră înainte de mese. Tratamentul continuă fără a depăşi cele 500 g de amestec din plante.

Poate fi repetat după 2-3 ani.

Pregătirea în casă a uleiului de ştir

            Doar bine, fără urmă de rău...

Uleiul de ştir poate fi preparat şi la domiciliu, pro­prie­tăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitându-se totodată riscul achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular, ale tractului gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi.

Ulei din seminţe de ştir prăjite

Mod de preparare: 100 de grame de seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdro­besc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se ames­tecă bine cu 250 de ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul poate fi folosit când devine uşor trans­parent. Se păstrează la frigider, maxim un an.

Ulei din seminţe de ştir neprăjite

Totul se prepară în vase de sticlă sau de porţelan, fără a folosi ustensile de metal. Într-un astfel de vas, se amestecă foarte bine seminţe de ştir cu ulei de măs­line, în proporţie de 1:1. Se toarnă în sticle, se închi­de ermetic şi se lasă într-un loc întunecat şi răcoros, timp de o lună şi jumătate, agitând periodic recipientul. Uleiul obţinut se filtrează şi se conservă până la maxim 12 luni, la frigider.

Pentru a împiedica oxidarea extrac­tului şi, prin ur­mare, pier-derea proprietăţilor sale tera­peutice, uleiul tre­buie păstrat la întu-neric, închis erme­tic, evitând contactul prelungit cu aerul.

Se administrează câte o jumătate de linguriţă de ulei, cu 15-20 de minute înainte de micul dejun şi cină.

Consumul şi utilizarea ştirului, sub orice formă, nu produc efecte adverse. Nu se cunosc contraindicaţii. 

Credinţe populare pentru Babele din Martie

În credinţa populară, primele zile ale lunii Martie, până pe data de 9, se cheamă babe.

Obiceiul este de a numi fiecare dintre ele cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaşte firea ei: “dacă timpul nu e bun, baba e rea”.

Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se crede că vin moşii şi căldura.

La români, Mărţişorul este denumirea populară a lunii Martie, luna echinocţiului de primăvară.

Este ziua Babei-Dochia – personaj mito-folcloric, descinzând din străvechiul cult al Marii-Mame, zeiţă a pământului şi vegetaţiei. Cercetările etnologice au demonstrat existenţa obiceiului la geto-daci.

Conform crestinortodox, bunicii noştri cunoşteau că primele zile din această lună sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. “Se spune că vremea din aceste zile relevă starea lăuntrică şi bunătatea sufletească a fiecărei persoane.

Astfel, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, omul este voios şi bun la suflet şi îi va merge bine tot anul următor.

În schimb, dacă vremea este întunecată, acela nu va fi un om bun la suflet şi va fi supărăcios tot anul.

Pe de altă parte, se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie”, ne spune Paula Popoiu, muzeograf şi director al Muzeulului Satului din Bucureşti.

Baba Dochia, cel mai importan mit românesc

De unde vine însă acest obicei? Etnografii spun că mitul “babelor” este unul din cele mai importante mituri romăneşti, cel al Babei Dochia. Există credinţa că Baba Dochia şi-a luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 Martie. Astfel, bătrâna reprezintă de fapt sezonul rece, care este pe sfârşite şi nu renunţă prea uşor în faţa primăverii, de unde şi cele 9 zile de instabilitate meteorologică.

Specialiştii spun că în străvechiul calendar roman anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară.

Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se considera hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. “Astfel, perioada cuprinsă între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi implineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaştere. Aspectul instabil al vremii din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Centrul Judeţean Tradiţie Ialomiţa.

Zilele Babelor diferă ca număr de la o zonă la alta. De exemplu, în Muntenia sunt 12 babe, iar în Maramureş se obişnuieşte „bătutul uşilor“, pentru a goni iarna din casa.

Aici, Baba Dochia se mai numeşte şi Odochia, tot aici se practică „botezul“ babei pe care ţi-ai ales-o. Mai exact, se rebotează copiii bolnavi cu alte nume, pentru ca răul să nu-i mai găsească.

În unele zone ale Moldovei, se alege ziua după data de naştere. Atunci când aceasta este un numar mai mare de nouă, se împarte şi se alege unul din rezultate sau se aduna cele două cifre componente.

În Ardeal, babele se numesc şi Vântoase, iar în Muntenia este obiceiul ca de Babe să fie aleasă câte o bătrănă din sat.

“Daca ziua aleasă este frumoasă, înseamnă că bătrâna respectivă este bună la suflet. Dacă este frig, bate vântul, ploua sau ninge, înseamna că baba e rea la inimă şi este considerată responsabilă pentru vremea urâtă”, spun specialiştii de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.