Cum atragem in gradina buburuzele, inamicul nr.1 al afidelor. Atentie la...

Lipsa de calciu la tomate- cauze și remedii

Plantarea plantelor companion simplificata

Sanatate din putinică: MURĂTURILE

La sosirea toamnei marea majoritate a gospodinelor pregatesc bunatatile din putinica(borcan, butoi,etc) –MURATURILE

Sunt o specialitate care nu lipseste de pe masa romanului dar, despre a cărei valoare vindecătoare se ştia, până de curând, prea puţin.

Cercetări de ultimă oră au arătat că varza, gogonelele, pepenele sau castraveţii muraţi, sunt medicamente redutabile, în prevenirea şi vindecarea unor boli, altfel extrem de greu de tratat.

Aparent banalul proces de murare a legu­melor este, în realitate, un lanţ de zeci de reacţii biochimice, în urma cărora rezultă substanţe cu un potenţial terapeutic extraordinar.

Multă vreme, oamenii de ştiinţă au ignorat aceste alimente tradiţionale, deşi erau obţi-nute printr-o suc­cesiune de procese care pot rivaliza cu cele mai sofis­ticate sinteze ale medicamentelor alopate.

Pentru pri­ma oară, murăturile au atras atenţia în urmă cu aproa­pe două decenii, când un studiu făcut în Polonia a arătat că femeile din zonele rurale ale ţării au o adevă­rată imunitate la cancerul de sân şi de col uterin. Prin comparaţie, polonezele care trăiau în alte colţuri ale lumii, renunţând la dieta tradiţională, erau la fel de vulnerabile la cancer ca media înregistrată în Europa.

Secre­tul: femeile care trăiesc în Polonia consumă, în medie, câte 30 de k­g de varză acră pe an - un record mondial, care se traduce şi în reduce­rea cu peste 50% a incidenţei cance­rului la sân, dar şi a altor cancere cu determinare hormonală.

Pornind de la aceste prime obser­vaţii, studiile s-au extins şi, rând pe rând, s-a des­coperit că gogonelele mu­rate atacă viruşii he­patitici, cono­pida murată împiedică anu­mite mu­taţii celulare şi stopează procesele de îmbătrânire, în timp ce castraveţii muraţi combat diabetul şi reglează valorile coleste­rolului.

Fiecare tip de legumă murată conţine virtuţi tera­peutice extraordinare, pe care acum, în sezonul rece care tocmai începe, e bine să le ştim.

Scurt istoric În Europa, destul de puţine ţări (între care la loc de frunte se află România) au o tradiţie străveche şi bo­gată în prepararea şi consu­mul murăturilor. În schimb, pe alte meridia­ne, acest proces de conservare şi de sporire a valorilor nutritive ale diferitelor vege­tale a fost desco­perit şi folosit neîntrerupt, vreme de milenii. Aproape toate civilizaţiile importante au cu­noscut aceste su­per-ali­mente:

China - se pretinde a fi descoperitoarea pro­cesului de murare, iar dovezile arheo-logice arată că, într-adevăr, de mai bine de trei milenii, pe acest teri­toriu se fabrică murături.

Cel mai frec­vent sunt consumate: ridichea neagră, ardeiul iute, seminţele de muştar chine­zesc şi varza chinezească.

India - şi aici, procesul de mu­rare este folosit de milenii în multe zone. Indienii folosesc la murături şi în pre­zent ghimbirul, ardeiul iute, ustu­roiul şi fructele de mango.

Mesopotamia - este o ţară antică, care înglo­ba actualele teritorii ale Turciei, Siriei şi Irakului. Aici au fost găsite cele mai vechi vestigii care atestă folosirea procesului de murare, încă de acum 4000 de ani. De aici ne vin tradiţia folosirii castraveţilor în mură­turi, dar şi sistemul de condi­mentare cu cimbru, foi de dafin şi us­turoi.

Tracii - de la ei se păstrează până astăzi tradiţia verzei, a castraveţilor şi mor­covilor muraţi, folosite atât ca re­medii interne, cât şi externe.

Arabii - au moştenit, se pare, de la mesopo­tamieni meş­te­şugul preparării castraveţilor şi a sfeclei murate. În prezent, ei fol­osesc ca murături: pepenii, vinetele, castraveţii, dar şi prunele crude sau migdalele verzi.

Pornind de la aceste tradiţii, murăturile au intrat în vizorul oamenilor de ştiinţă care au vrut să vadă ce se ascunde dincolo de gustul şi aromele lor plăcute.

Motive ştiinţifice pentru a consuma murături

Multă vreme s-a crezut că prin murare, legumele şi fructele îşi pierd proprietăţile, devenind nişte ali­mente moarte, total lipsite de proprietăţi terapeu­tice. Ei bine, în realitate, lucrurile stau exact invers: prin murare, anumite calităţi vinde­cătoare ale vegetalelor sunt am­plificate şi chiar apar substanţe active noi, foarte puternice.

Păstrează vitaminele ori­ginare - chiar şi vita­minele foarte sensibile, cum ar fi vitamina C sau cele din com­plexul B, sunt păs­trate în pro­por­ţie de peste 50% în murăturile pre­parate cas­nic.

Păstrează întreaga canti­tate de minerale şi oligoelemente - fie că vorbim de potasiu, de si­liciu, de se­leniu sau calciu, aces­te substanţe im­portante pentru organism sunt păs­trate intacte şi, mai mult decât atât, devin mai uşor asimilabile.

Sunt foarte sărace în ca­lo­rii - microorga­nismele care pro­duc pro­ce­sul de fermentare (acri­re) a mură­turilor con­sumă multe din zaharurile legu­melor şi fructelor, făcându-le printre cele mai puter­nice alimente anti-obezitate.

Conţin probiotice naturale - aşa-numitele bac­terii prietenoase se dezvoltă din belşug în procesul de murare, iar odată ajunse în organism, vindecă infecţiile, previn tulburările digestive, întăresc imu­nitatea.

Au efect antibiotic şi antiviral - frunzele de ţeli­nă, seminţele de mărar şi muştar, rădăcina de hrean şi usturoiul folosite în prepararea murăturilor conţin substanţe volatile care nu doar că dau aroma speci­fică, dar luptă activ împotriva microbilor invadatori, protejează sistemul nervos şi cel endocrin.

Care murături au valoare terapeutică?

De la bun început trebuie spus că efecte terapeu­tice au doar murăturile clasice, adică cele făcute în saramură şi, într-o măsură mult mai mică, cele puse în oţet.

Apoi, murăturile eficiente sunt cele făcute în casă, fără preparare termică, fără aditivi artificiali, aşa cum au de cele mai multe ori cele produse industrial.

Este foarte important şi ca sarea folosită să fie neio­da­­tă, aşa încât iodul adăugat artificial să nu in­terac­ţioneze negativ cu ingredientele naturale.

Nu în ulti­mul rând, este important ca legumele sau fructele pu­se la murat să fie proaspete, de bună calitate, obţi­nute din agricultura tradiţională şi nu din cea chimi­zată.

Unii specialişti consideră că murăturile puse toam­­na târziu, îşi păstrează mai bine calităţile cura­tive, dar mai mult contează calitatea şi felul de com­binare al ingredientelor decât acest detaliu.

Acrirea murăturilor apare printr-un proces natural de fermen­taţie care are loc în butoiul sau borcanul cu murături, culturile de bacterii transformând zaharurile din legume şi produ-când nenumărate substanţe nutritive şi aromate.

Murarea fiind un proces intens de fermen­taţie, este total contraindicată folosirea recipientelor de plastic în locul celor de sticlă, ceramică sau lemn, deoarece acizii naturali formaţi pot extrage cu uşu­rin­ţă substanţe toxice din masele plastice, rezultând mu­rături mai degrabă toxice decât cu efecte terapeu­tice.

Tratamente cu murături

Secretul eficienţei acestei categorii de alimente nu este doar calitatea lor, incontes-tabilă prin prisma studiilor ştiinţifice, ci şi cantitatea. Fiind un aliment care poate fi consumat zilnic, cu foarte multe feluri de mâncare, murăturile sunt unul dintre medica­men­tele cel mai uşor de administrat.

O canti­tate de murături suficientă pentru întreţinerea sănătăţii este de 300g/ zi, consu­mate în timpul meselor principale. În timpul curelor cu murături, se vor consuma mini­mum doi litri de apă pe zi, aşa încât rinichii să nu fie deloc afectaţi de surplusul de sare pe care trebuie să-l elimine.

Castraveţii muraţi - antidiabetici şi digestivi

Dintre toate murăturile, castraveţii muraţi au cele mai puţine zaharuri, motiv pentru care sunt un extra­ordinar remediu pentru cei care au abuzat de dulciuri, de alimente supra-ra­finate, bogate în amidon. Mai mult decât atât, coaja lor conţine substanţe care stimulează puter­nic digestia şi metabolismul, ajutând la procesarea mai uşoară a proteinelor şi a grăsi-milor, chiar şi a celor cu potenţial toxic ridicat.

Acesta este şi motivul pen­tru care organismul consumatorilor de carne sau prăjeli cere aceste murături ca adaos pe lângă fripturi şi alte alimente bogate în proteine sau grăsimi.

Dar să vedem câteva afecţiuni în care aceste le­gume murate au un efect terapeutic pu­ternic:

Digestie dificilă, dispepsie; -Tripsina,o enzimă conţinută în coaja castraveţilor muraţi, ajută organismul să digere şi să asimileze cu uşurinţă pro­tei­­nele. Apoi, bacteriile prie-tenoase din aceste mu­rături normalizează flora tu­bului digestiv, preve­nind indigestiile, balo­na­rea, disconfortul ab­dominal după masă.

Persoanele ca­re în­tâmpină pro­ble­me în asimilarea mân­­că­rurilor bo­ga­te în pro­teine sau gră­simi, precum şi cele care au frec­vent indi­gestii ori probleme bi­liare, ar trebui să con­sume la mesele prin­ci­pale castraveţi mu­raţi.

Diabet za­ha­rat - castraveţii muraţi în apă cu sa­re conţin o can­ti­ta­te infimă de za­ha­ruri, dar în schimb au în componenţă sub­stanţe stimulatoare ale acti­vităţii pancreasului, precum şi din cele care mă­resc receptivitatea organismului la insulină.

Con­su­mul lor este un adevărat tratament pentru preve­nirea şi tra­tarea diabetului, ei putând fi mâncaţi fără niciun fel de restricţie cantitativa

Consumaţi con­stant, vreme de măcar trei luni, minimum 300 de grame pe zi vor scădea valorile trigliceridelor şi ale colesterolului sunt adevăraţi inamici ai grăsimilor şi colesterolului în exces din sânge

Gogonelele murate - hepatoprotectoare şi anticancerigene

            Consumate verzi, tomatele proaspete sunt to­xice pentru organism, o sub­stanţă pe care o con­­ţin afec­tând ficatul şi sistemul nostru ner­vos. În schimb, atunci când sunt murate, o ade­vă­rată al­chimie se pe­tre­ce cu gogonelele, sub­stanţele to­xice fiind inac­tivate, iar cele cu valoare tera­peu­tică fiind poten­ţate. Studii făcute în ultimii ani au arătat că există prin­cipii active cu un po­tenţial fantas­tic de vin­de­care în coa­ja şi pul­pa gogone­lelor, sub­stan­ţe fără echi­valent în lumea plantelor me­dicinale sau a medica­men­telor.

Hepatită virală - un studiu german a de­mon­strat că în gogonele sunt secretate sub-stanţe (nu­mite alcaloizi) care împiedică replicarea viruşilor he­pati­tici, blocând în special prolifera­rea virusului C.

Go­go­nelele sunt atât de active terapeutic încât, în com­binaţie cu frunzele de vâsc, sunt administrate cu suc­ces persoanelor care nu au răspuns la cele mai avan­sate tratamente pe bază de interferon.

Boală canceroasă - o cercetare făcută în anul 2010, în Coreea de Sud, a arătat că tomatele verzi conţin citostatice naturale, care deter­mină auto-distrugerea anumitor formaţiuni tu­morale. Cele mai re­ceptive la acest trata­ment s-au dovedit a fi cancerele pulmonare, precum şi cancerul de col uterin.

Efort fizic - gogonelele sunt prin­tre cei mai buni sus­ţi­nători de efort. Ele cresc rezistenţa la miş­care fizică pre­lungită, dar ajută şi la creş­terea masei mus­culare, fiind mult mai sănătoase şi eficiente pe termen lung decât steroizii (substanţe hor­mo­na­le toxice) folo­siţi de ama­torii de culturism. Ele sunt utile şi pentru copiii sau adoles­cenţii cu o dezvoltare fizică întârziată, cu o con­stituţie firavă.

Conopida murată - reglator hormonal şi protector nervos

Conopida conţine o categorie de substanţe cu un efect antioxidant foarte puternic, numite sulfo­ra­fani. Din fericire, a­ceste substanţe nu se degra­dea­ză decât în foar­te mică măsură în procesul murării, cali­tăţile tera­peutice fiind menţi­nute la cote ex­trem de ridi­cate. Adău­gaţi apoi fap­tul că a­ceas­tă legu­mă conţine mari canti­tăţi de vita­mina C, vita­mi­na B6 şi potasiu, şi veţi ob­ţine o imagine mai exac­tă a virtuţilor sale de me­dicament, în următoarele boli:

Chisturi ova­rie­ne, dismenoree, tul­burări de menopau­ză - conopida murată este un excelent reglator al activităţii ovarelor, fiind din acest punct de vedere un ajutor natural mult mai eficient decât multe din medicamentele hormonale de sinteză. Se con­sumă în cure de lungă durată, alternativ cu varza mu­rată, cu care este înrudită şi care are proprietăţi tera­peutice similare. Consumul acestor două legume din familia cruciferelor înlătură durerile menstruale, pre­vine fenomenele extreme de la intrarea în me­no­pauză şi protejează organismul în timpul meno­pauzei.

Prevenire Alzheimer, Parkinson, boli nervoase degenerative - principiile active din conopidă sunt un veritabil protector al sistemului nervos în faţa proceselor degenerative. Persoanele care consumă mari cantităţi de cono­pidă sau broccoli murat se bucură, la vârsta a treia, de o me­morie şi de o coordonare neuromotorie mai bună. De asemenea, ele au un tonus psihic mai bun, pu­tând rămâne active mental şi fizic până la vârste foarte înaintate.

Boli cardiovasculare - conopida conţine mari cantităţi de potasiu, mineral care reglează rit­mul cardiac şi tensiunea arterială. Pe urmă, această legu­mă murată împiedică oxidarea grăsimilor şi coles­terolului pe artere, prevenind ischemia cardiacă şi tulbu­rările circulatorii cerebrale. Nu în ultimul rând, conopida murată previne formarea şi migrarea chea­gurilor de sânge (trombilor), fiind un fluidi­fiant san­guin.

Varza murată - imunoreglator, remediu anti-obezitate

Este un fel de regină a murăturilor, efectele sale vindecătoare sunt numeroase şi  complexe,

Secretul verzei murate este canti­tatea foarte mare de antioxidanţi pe care îi conţine, corelată cu un conţinut enorm de fibre şi cu un număr incredibil de mic de calorii. Frunzele sale sunt folo­site intern şi extern în peste o sută de afecţiuni, dintre care am selectat, în continuare, doar câ­teva:

Infecţii res­piratorii, trata­men­te cu anti­bio­tice - un studiu fă­cut în Coreea de Sud a arătat că animalele de experienţă hrănite cu varză murată, du­pă ce au fost infec­tate cu celebrul şi te­mutul virus al gri­pei aviare (alias H5N1), au supravieţuit într-o pro­porţie mult mai mare decât cele tra­tate prin metode alopate.

Cum este posibil acest lucru? Prin calităţile imunostimulatoare ale verzei, date de conţinutul de vitamina C şi complexul B, dar şi de bacteriile prie­tenoase pe care le conţine. Acestea din urmă sunt un ajutor preţios şi în timpul tratamen­telor cu antibiotice, deoarece previn instalarea can­dida şi deficienţele imunitare care apar frec­vent după această terapie medica­men­toasă.

Astm, alergii cutanate - per­soa­nelor cu sensibilitate alergică puternică, tradusă prin astm bronşic sau urticarie, li se recomandă zilnic salata din varză murată, preparată cu ceapă şi hrean. În curele de lungă durată, varza murată reglează reacţiile siste­mului imunitar, diminuând inten­sitatea proceselor alergice şi amelio­rând, gradat, bolile produse sau po­tenţate de acestea.

Supragreutate, obezitate - două castroane mari cu salată de var­ză acră conţin mai puţine calorii decât o felie de pâine cu unt sau câteva pă­trăţele de ciocolată. Mai mult, varza are o cantitate impresio­nantă de fibre alimentare - substanţe nedigerabile, care constituie o adevărată capcană pentru grăsimile şi zaharurile din ali­mente. Nicio persoană cu supra­greu­tate sau obezitate nu ar trebui să ig­nore varza murată în timpul sezonului rece, când hrana este mai bogată în calorii şi săracă în legume şi fructe proas­pete. Pentru cei care nu suportă varza murată sau care vor o variaţie în dietă se recomandă şi folosirea cas­traveţilor, gogonelelor şi a pepenelui murat.

Varza roşie murată - vitaminizant şi anticancerigen

            Diferenţa de culoare dintre varza albă şi cea roşie este dată de o categorie de substanţe numite pig­menţi antocianici, care sunt printre cele mai pu­ter­nice anti­cancerigene cu­noscute până în pre­zent. Apoi, varza roşie con­ţine de aproximativ opt ori mai multă vita­mina C decât cea albă, fiind cea mai bună sursă na­turală din această vi­ta­mină, în timpul iernii. Ca atare, această mură­tură are câteva calităţi terapeutice inegalabile, care o recomandă în afecţiuni altfel foarte greu tratabile:

Boală canceroasă - varza roşie murată este o adevărată pavăză contra cancerului pentru întreg traiectul digestiv. Ea previne şi ajută în tratamentul cancerului bucal, esofagian, de colon şi de rect. Zea­ma sa (moarea de varză roşie) este un adjuvant în cazul cancerului hepatic, pulmonar şi de prostată. Trebuie ştiut şi faptul că antioxidanţii pe care îi con­ţine ajută la neutra­lizarea, chiar şi la mai mult timp după inge­rare, a unor agenţi can­ce­rigeni puternici, cum ar fi aditivii sin­tetici din mezeluri, pes­tici­dele din legu­me şi din apă, ori gu­droanele din fu­mul de ţigară.

Boli auto­imu­ne - pot fi ameliorate prin cure de mini­mum trei luni cu var­ză roşie murată. Con­ţinutul uriaş de vita­mi­na C şi pigmenţii din această legumă aju­tă sistemul imuni­tar să se auto-re­gleze, diminuând in­ten­sita­tea proceselor auto-distructive.

Parodontoză - se tratează cu salată de varză roşie murată, tăiată foarte fin, aşa încât să nu solicite suplimentar dentiţia. De asemenea, se fac clătiri ale gurii, de trei ori pe zi, cu moare de varză roşie. Clă­tirea se va face vreme de câteva minute, plimbând cu presiune moarea prin toată gura, după care zeama de varză se înghite. Tratamentul durează 6-12 luni, iar efectele sale sunt de multe ori surprinzător de puter­nice în această afecţiune, altfel, aproape imposibil de tratat.

Precauţii şi contraindicaţii

                Toate studiile făcute până în prezent arată că efec­tele adverse la consumul de murături sunt foarte rare şi reduse ca intensitate, fiind cel mai adesea deran­ja­mente digestive: diaree, balonare, uşoare colici abdo­minale. Pentru cei care au contraindicat aportul de sare, din cauza hipertensiunii sau a anumitor afecţiuni renale, se recomandă desărarea prealabilă, în multă apă, a murăturilor.

 Sursa: email.

Secretele tinereții fără bătrânețe:

Alimentele care ajută la regenerarea organismului

Piele fină, elastică și fără riduri, inimă sănătoasă și puternică, oase tari și compacte, toate acestea nu sunt un vis, ci o realitate relativ ușor de obținut.
             Totul e să folosim ce ne-a dat mai bun mama natură. „E foarte important să vizitezi medicul și să-ți controlezi factorii de risc“, explică neurologul Dafin Mureșanu.

Aceștia sunt, în principal, tutunul și alcoolul, dar e important și să respectăm orele de somn și relaxare.

„Unii trăiesc mult mai intens viața și muncesc foarte serios: în două ore pot să ardă cât alții în șapte.

Alții au o viață lejeră, se protejează continuu și duc, astfel, o viață lungă. Totul tine de modul în care consumi rezervă biologică și rezervă cognitivă care scad, de-a lungul vieții, dacă n-ai grijă de ele“, explică specialistul.

Cum ajuți organismul să se regenereze

            În fiecare clipă, celule din organismul uman mor, dar în același timp se nasc altele noi. Suntem într-o permanentă autoregenerare.

Spre exemplu, celulele roșii trăiesc doar patru luni, cele albe - un an, celulele din piele se reînnoiesc în cel mult trei săptămâni, cele din oase - la 10 ani.

Practic, spun specialiștii, o dată la șapte ani, corpul trece printr-un proces de rege-nerare complet, apoi începe altul. Iar noi putem stimula acest proces natural, printr-o alimen-taţie adecvată. Practic, să ne prelungim tinerețea.

În șapte ani, organismul uman trece printr-un proces aproape complet de regenerare. Apoi o ia de la capăt

Laptele și produsele lactate, alimente-cheie pentru oase

Pentru a ajuta regenerarea oaselor, hrana trebuie să conțină, în primul rând, alimente bogate în calciu, precum laptele și produsele lactate, dar sunt benefice și legumele cu frunze verzi. De asemenea, avem nevoie de vitamină D, pe care o găsim în pește sau în broccoli. E bine să renunțăm la fumat, consum de alcool și exces de cafeină și să facem sport 30 de minute, în fiecare zi. Celulele osoase se regenerează în 10 ani, iar densitatea osoasă maximă o atingem la 20 de ani, după care scade treptat.

Peștele, benefic pentru ochi și creșterea unghiilor și a părului

La ochi, singurele celule care se regenerează sunt cele din cornee, practic, se refac în 24 de ore de la un accident. Pentru o vedere bună e indicat să consumăm pește, morcovi, afine, usturoi și spanac. Peștele, somonul în special, mai ales dacă este neafumat, și ouăle sunt bune și pentru regenerarea și creșterea unghiilor și a părului. Ajută, de asemenea, și legumele, nucile, cerealele integrale, carnea de pui și de curcan, lactatele, apa, fasolea și mazărea, avocadoul și semințele de floarea- soarelui.

Carnea roșie, bună pentru inimă și reîmprospătarea sângelui

După vârsta de 35 de ani inima obosește, bate mai încet și începe să-și piardă din vigoare. Ca să funcționeze bine e nevoie de un sânge sănătos și vase sangvine elastice. Cum celulele roșii din sânge trăiesc patru luni, organismul are nevoie de fier pentru a le regenera. Acesta se găsește în carnea roșie, ouă, porumb, sfeclă roșie și cacao. De asemenea, vița de vie dovleacul și țelina combat anemia. Pentru elasticitatea vaselor putem consuma vinete, morcovi, ceapă, tărâțe, usturoi și hrean.

Păpădia, planta care ajută la regenerarea celulelor din ficat

Atunci când se îndepărtează, printr-o operație, 70% din ficatul unei persoane, acesta crește la loc în doar cinci luni, deoarece celulele hepatice se regenerează o dată la 150 de zile. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, organismul uman ar înceta să funcționeze. Pentru a ajuta acest proces e suficient să consumăm, spre exemplu, ceaiuri de păpădie, dar și spanac, salată verde, varză, conopidă, ardei gras, lemn dulce, suc de aloe, ulei de somon, pătrunjel, morcovi, oregano și ginseng.

Pielea, regenerată într-o lună cu apă, roșii, kiwi, citrice și pește

Celulele din piele - cel mai mare organ al omului – se regenerează o dată la trei–patru săptămâni, spun specialiștii. Pentru a ajuta acest procesc rapid și continuu, trebuie să consumăm: multă apă, citrice, roșii, kiwi (bogat în vitamina C), fructe de mare și pește gras (acizi grași Omega-3), avocado și nuci sau ulei vegetal nerafinat. Este necesar și un aport de antioxidanți – din cătină, goji sau fructe de pădure, ceai verde, dar și struguri negri, ciocolată neagră și prune uscate sau varză roșie.

Cafeaua ajută funcționarea plămânilor și a creierului

Cele mai bune alimente pentru sănătatea creierului sunt cafeaua (consumată cu moderație) și ciocolata neagră, afinele, nucile, bananele, somonul, vinetele, ceaiul verde, morcovii, cerealele integrale și usturoiul.

De asemenea, o ceașcă, maximum două de cafea pe zi, datorită cafeinei din conți-nut, poate îmbunătăți funcția pulmonară și poate diminua manifestările astmului.

Antioxidanții și cofeina din boabele de cafea ne ajută să ne concentrăm mai bine și previn chiar apariția unor tipuri de cancer.

Autor: Dana Lascu foto - facebook

Stirul si proprietatile lui antibiotice -Interviu cu Dr. ing. chimist STEFAN MANEA HOFIGAL

Va prezentam acum doi ani un interviu cu Domnul Dr. ing. Stefan Manea referitor la brandul HOFIGAL si produsele din plante naturale pe care le comercializeaza. Astazi va invit sa urmariti un scurt interviu referitor la beneficiile stirului.


           Sunt cunoscute aproape 60 de specii din familia Amarathaceae.

Termenul internațional atribuit tuturor acestor specii este amarant, după cuvântul grecesc arhaic amarantos (floare nemuritoare).

Cele mai întâlnite la noi sunt Amaranthus viridis, A. retroflexus și A. blithum. 

Cuvântul românesc știr vine din limba slavă, fiind, de asemenea, întâlnit în bulgară și sârbă. Speciile de știr au fost culese, consumate și cultivate din timpuri străvechi ca pseudogrâne. Mai mult ca sigur sunt predecesoarele cerealelor.

Sunt plante înalte ce pot crește până la 3 m, deși o înălțime obișnuită este cam la 1 m, cu tulpină dreaptă și solidă, cu flori micuțe, verzi sau verde-roșiatic, adunate într-un fel de spic la vârf. Chiar dacă în România actuală este considerat o buruiană, în culturile organice știrul este lăsat să crească liber pentru că rădăcina lui adâncă și puternică ajută la aerisirea solurilor. Frunzele au formă romboidală, cele de sus fiind mai alungite decât cele de la bază și sunt comestibile, cu un gust asemănător spanacului. Semințele negre sau crem sunt prinse în capsule minuscule de 1 sau 2 mm și sunt de asemenea comestibile.

            Nici una dintre speciile de amarant nu este toxică, însă toate conțin cantități mici de acid oxalic.

Excesul de acid oxalic inhibă absorbția calciului și a zincului și influențează negativ persoanele care suferă de afecțiuni ale rinichilor, artrită sau reumatism. De aceea consumul în cantități mari, zile la rând, este nerecomandat. 

Frunzele tinere și semințele de știr au fost folosite mii de ani în alimentație și pentru proprietățile lor medicinale. Este o plantă bogată în vitamina A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E, riboflavină, acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și magneziu.

 Valoarea nutritivă a știrului este foarte ridicată, frunzele conțin mai multe proteine și lisină decât porumbul sau alte cereale și mai multă metionină decât soia, ambele aminoacizi esențiali. Conține, de asemenea, cantități importante de beta-caroten și omega 6 și antioxidanți puternici.

Din semințe se poate extrage un ulei, recomandat pentru toate calitățile de mai sus și pentru conținutul mare de squalen, un compus organic descoperit recent, cu proprietăți anticancerigene și antioxidante, considerat secretul dietei mediteraneene și probabil cel mai bun stimulator imunitar cunoscut. Din frunze infuzate în mod tradițional se făceau și ceaiuri pentru gargară în cazul durerilor în gât.

            Planta a fost folosită în remediile triburilor native americane, în medicina antică europeană și cea orientală. Populațiile precolumbiene o prețuiau și o consumau frecvent.

Ei au domesticit știrul cultivându-l secole la rând, făcându-l familiar apoi cuceritorilor spanioli. Astfel, pretinsa proveniență aztecă a ajuns astăzi cunoscută oriunde, deși numele rămâne unul antic grecesc.

În Balcani știrul a rămas o plantă culeasă de pe câmpuri și oriunde crește sălbatic în asemenea cantități încât pare omniprezentă.

În spațiul grecesc, unde este numit vlita, frunzele tinere și mugurii sunt adunați și puși în fierturi, ciorbe sau salate, după rețete similare spanacului.

Semințele se pot mănca crude dacă sunt presărate peste mâncăruri sau salate, prăjite asemeni popcornului, dar fără ulei ceea ce le face foarte sănătoase (se obțin niște floricele drăguțe de dimensiuni liliputiene) sau măcinate sub formă de făină.

Aceste semințe de știr sunt recomandate în multe diete datorită faptului că nu conțin gluten și pentru că sunt proteine-complete, cu un profil mai ridicat decât proteinele obținute din carne sau lactate.

Pe continentul sud-american semințele sunt lăsate la fermentat, obținându-se un fel de bere.

Știrul nu a fost uitat peste tot în România. În Moldova, Oltenia dar, în special în zona Buzăului,ciorbele de știr sunt încă foarte apreciate.

Dispreţuit şi ponegrit, considerat bun doar pentru porci, ştirul este, de fapt, foarte bogat în vitamine şi minerale. În scrierile sanscrite, planta este menţionată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau "amaranthus” - planta care nu moare 

Istoria cultivării ştirului (Amaranthus retroflexus) începe demult, în urmă cu peste opt mii de ani, iar povestea lui este pe cât de uimitoare, pe atât de neferi­cită. Popoarele precolumbiene, aztecii şi incaşii, au fost primii care au descoperit că ştirul este cu mult mai hrănitor decât porumbul şi grâul, cu un bogat conţinut în substanţe nutritive, vitamine şi minerale, un excelent energizant. Amarantul nu era numai un produs alimen­tar de bază, ci şi un remediu aproape mi­raculos, ameliorând durerile he­mo­roi­dale şi tratând răceala, dia­reea, tul­burările nervoase, diversele afecţiuni ale pielii. Cu sirop de ştir erau hrăniţi toţi copiii nou-năs­cuţi, iar războinicii îl consumau pentru a dobândi energie şi putere în cam­paniile lungi şi dure.

            Denumit şi "boabele lui Dum­ne­zeu”, ştirul era la fel de preţios ca au­rul. Ultimul conducător al Im­periu­lui aztec, Montezuma al II-lea, primea an de an, ca tri­but de la su­puşii săi din provinciile vasale pe care le gu­verna, zeci de mii de tone de seminţe de ştir. Cu pro­prietăţile sale unice, ştirul era socotit o plantă de ori­gine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind ve­ne­rat şi folosit ca element sacru în ritualurile reli­gioase.

În cin­stea lui se or­ganizau şi fes­tivităţi, îna­intea cărora azte­cii posteau zile în şir. În faţa templelor, se ridicau din făi­nă de ştir uriaşe figu­rine ale unor zeităţi, la care toţi oa­menii se închi­nau. La finalul sărbătorii, făina era împărţită tuturor şi consumată pe loc, fără a fi pre­pa­rată.

Cultul ama­rantului prevedea o cere­monie spe­cială, însoţită de sacrificii umane.

Odată cu venirea con­chis­tadorilor în Lumea Nouă, odată cu colonizarea şi creş­tinarea popoarelor preco­lum­biene, toate ceremoniile religioase ale aztecilor şi incaşilor au fost limitate, iar ritualurile cu sacrificii uma­ne - strict interzise.

Îngro­ziţi de obiceiurile sân­ge­roase ale aztecilor, cuceritorii spanioli au emis ordine prin care se interziceau culti­varea, depozitarea şi utili­za­rea în orice scop a ştirului, această plantă în faţa că­reia aztecii se închinau şi pen­tru care aduceau jertfe umane.

Treptat, planta a fost dată uitării.

Abia în se­colul al XX-lea, oamenii de ştiin­ţă au început să stu­dieze atent pro­prietăţile ştirului, des­coperind că planta are un conţinut ridicat, dar echilibrat de proteine şi este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic), săruri minerale (cal­ciu, fier, mag­neziu, potasiu, zinc, cupru) şi aminoacizi.

Ştir împotriva cancerului

Din compoziţia chimică a ştirului face parte şi squalenul, un compus antioxidant puternic, care ajută la prevenirea cancerului. Acest compus organic natural întinereşte celulele şi inhibă creşterea şi răspândirea tumorilor maligne.

Până de curând, squalenul era ex­tras doar din ficatul de rechin, greu de obţinut şi extrem de costisitor.

Drept urmare oamenii de ştiinţă şi-au diversificat sursele de depistare ale acestei substanţe, iar cercetările moderne au relevat prezenţa lui şi în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu, în tă­râţele de orez, însă în cantităţi mici.

Surpriza cea mare pentru cercetători a venit tocmai din partea ştirului, o plantă aparent neînsemnată care, până nu demult, era folosită doar ca nutreţ pentru porci. În uleiul din se­minţe de ştir se găseşte cea mai mare proporţie de squalen, circa 8-10%.

Pentru comparaţie, din ficatul de rechin se poate extrage doar 1-1,5% squalen.

Uleiul de ştir ajută la reducerea colesterolului din sânge, protejează organismul împotriva efectelor expu­nerii la radiaţii, contribuie la resorbţia tumorilor malig­ne.

Bolnavilor de cancer supuşi terapiilor cu radiaţii li se recomandă utilizarea uleiului de ştir înainte şi după asemenea şedinţe. Acest ulei accelerează în mod sem­ni­ficativ acţiunea de recuperare a organismului, iar squa­lenul din compoziţia sa acti­vează procesele de re­generare ale ţesuturilor organelor interne, adesea grav afectate de asemenea raze.

În plus, squalenul din uleiul de seminţe de ştir are proprietăţi unice cicatrizante, ameliorând şi tratând afecţiuni dermatologice, ca psoriazis şi pitiriazis.

Toţi cei care doresc sa testeze proprietăţile curative complexe şi variate ale ştirului trebuie să cunoască "regulile” de culegere, depozitare şi pre­pa­­­rare a ceaiurilor, tincturilor şi solu­ţiilor.

De la ştir se consumă atât partea verde, tulpina şi frunzele, cât şi se­min­ţele.

Frunzele, asemănătoare ca aspect, dar şi ca gust, cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot adăuga la ciorbe, tocăniţe sau salate.

Seminţele sunt mai sănătoase consu­mate crude, însă se pot prăji.

Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălţime de 25-30 de centi­metri, cel mai propice mo­ment fiind în luna august. Frunzele, folosite ca ingre­dient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii şi până toamna târziu. Seminţele sunt bune de cu­les atunci când se scutură uşor.

Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este bene­fic în bolile de fi­cat şi ini­mă, pentru com­baterea in­fecţiilor şi tulbu­rărilor gas­­tro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, sto­matită, pa­rodontoză, ulcer, ateroscle­roză. Au existat ca­zuri când copii bolnavi de enurezis (eli­minarea invo­lun­tară a urinei) s-au vin­decat cu ceai de ştir într-o săptămână.

Infuzie din boabe de ştir împotriva enurezisului

Spicul ştirului, cu tot cu seminţe, se pune la uscat într-o cameră bine aerisită şi întunecoasă. După 7-10 zile, se fărâmiţează şi se depozitează într-un loc uscat.

Peste o lingură de pulbere de spic de ştir, se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 15-20 de minute, apoi se ridică capacul şi se lasă la răcit. Se consumă la temperatura camerei, după aproximativ 3-4 ore. Se bea câte un sfert de cană, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor principale şi înainte de culcare.

În cea de-a patra seară, după administrarea ceaiului, nu se mai consumă nimic, nici lichide, nici alimente. Durata recomandată a tratamentului este de două săptămâni.

Dacă după cele două săptă­mâni rezultatele nu apar, tratamentul tre­buie reluat o săptă­mână mai târziu.

Decoct împotriva anemiei

            Peste 15 grame de rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clo­cotită. Vasul cu infuzia se aşează într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute, pe aburi. Se lasă la răcit şi se stre­coară. Se consumă câte o treime de ceş­cuţă, de trei ori pe zi, înainte de mese.

Băi calmante pentru tulburări nervoase

La 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp de 15 mi­nute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie. Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute. Este benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se poate adăuga şi muşeţel.

Întinerirea şi revigorarea trupului

Tratamentul este foarte util pentru eliminarea toxi­nelor, a radionuclizilor ajunşi în corpul uman din atmo­sferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraţilor şi nitriţilor prezenţi în mai toate produsele alimentare.

Se iau în părţi egale tulpină sau frunze de ştir proas­pete, frunze de mentă, flori de muşeţel şi urzică, fără a se depăşi în total 500 de grame. Toate se mărun­ţesc şi se amestecă bine, până ce aproape devin o pastă.

Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumă­tate de litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de cul­care, adăugând o linguriţă de miere. Restul amestecului se fierbe pe baie de abur, timp de 10-15 minute, şi se con­sumă câte un pahar, cu o jumătate de oră înainte de mese. Tratamentul continuă fără a depăşi cele 500 g de amestec din plante.

Poate fi repetat după 2-3 ani.

Pregătirea în casă a uleiului de ştir

            Doar bine, fără urmă de rău...

Uleiul de ştir poate fi preparat şi la domiciliu, pro­prie­tăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitându-se totodată riscul achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular, ale tractului gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi.

Ulei din seminţe de ştir prăjite

Mod de preparare: 100 de grame de seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdro­besc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se ames­tecă bine cu 250 de ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul poate fi folosit când devine uşor trans­parent. Se păstrează la frigider, maxim un an.

Ulei din seminţe de ştir neprăjite

Totul se prepară în vase de sticlă sau de porţelan, fără a folosi ustensile de metal. Într-un astfel de vas, se amestecă foarte bine seminţe de ştir cu ulei de măs­line, în proporţie de 1:1. Se toarnă în sticle, se închi­de ermetic şi se lasă într-un loc întunecat şi răcoros, timp de o lună şi jumătate, agitând periodic recipientul. Uleiul obţinut se filtrează şi se conservă până la maxim 12 luni, la frigider.

Pentru a împiedica oxidarea extrac­tului şi, prin ur­mare, pier-derea proprietăţilor sale tera­peutice, uleiul tre­buie păstrat la întu-neric, închis erme­tic, evitând contactul prelungit cu aerul.

Se administrează câte o jumătate de linguriţă de ulei, cu 15-20 de minute înainte de micul dejun şi cină.

Consumul şi utilizarea ştirului, sub orice formă, nu produc efecte adverse. Nu se cunosc contraindicaţii.