Roadele gradinii la borcan - I - ZACUSCA

Astazi, cand sarbatorim 27 de ani de casnicie, ne-am gandit ca prea mult chef strica si, cum iarna se apropie,trebuie sa valorificam cat mai bine si pe gustul intregii familii rezultatele muncii din gradina. Asa ca am purces dis de dimineata la recoltarea ardeiului capia si la bucatareala.
Reteta nu este foarte complicata, ne-am propus sa facem o portie de zacusca dar, este un deliciu.
Pe scurt, noi facem zacusca din - pentru o portie care ne incape intro cratita de 10 litrii 
- 40 de ardei capia mai dolofani;
- 30 de vinete potrivite ca marime;
- 20 de cepe potrivite;
- un litru de ulei;
- 1kg. de ciuperci oparite;
- sare;
-piper;
- ardei iute;
- foi de dafin, toate dupa gust.
Ca mod de preparare :

- Se culeg, se spala si se toaca prin masina capia;
- se culeg, se coc se lasa la racit si apoi se dau prin masina de tocat vinetele;
- se oparesc ciupercile - noi am folosit hribi de la Campulung gata opariti - traiasca biata mama...;
- se curata si se taie ceapa felii sau cuburi functie de gust;
- se pune la incins intro cratita un litru de ulei in care se pune ceapa care se lasa cam 10 min, pana devine moale si aurie;
- peste ceapa se pune capia si se amesteca usor cu o lingura de lemn, se lasa la foc mic timp de aproximativ o ora;
- adaugam ciupercile si le lasam sa fiarba cam 10 minute;
-se adauga condimentele, sare, piper, foi de dafin, ardei iute, dupa gust si se lasa sa fiarba inca 10 minute;
- se pun vinetele si se amesteca bine intreaga compozitie lasando sa fiarba la foc mic timp de o ora - se amesteca pentru ca sa nu se lipeasca;
- se lasa la racit se pune in borcane si se sterilizeaza timp de 45 de minute de la primul clocot.
Va dorim un weekend placut si pofta buna.

Mai multe foto puteti vedea aici

Grădina fericirii (Happiness Garden): Acum este aur la Roșia Montană dar mâine poate fi ...

Am vazut fel de fel de organizatii si fundatii din Romania care lupta pentru salvarea nustor caror specii de balene, delfini, pinguini, paduri tropicale, bariere de corali, etc. Cred ca este momentul sa ne trem si sa spunem clar ca dorim sa traim, in primul rand intro tara curata, cu paduri care produc oxigen nu profit pentru fel de fel de ticalosi, cu ape limpezi si cristaline, nepatate de lacomia unor nenorociti care cu votul nostru ne duc la extinctie. E momentul sa na gandim la viitorul nostru si mai ales al copiilor nostrii carora - daca tot s-a furat in nesimtire o economie intreaga - sa le lasam macar o tara curata si nepoluata. Va rog sa cititi materialul si in limita posibilitatilor si cu mijloacele pe care le avem la dispozitie sa dam curs invitatiei. E timpul faptelor pentru ca vorbele noastre nu mai sunt ascultate de nimeni.
Grădina fericirii (Happiness Garden): Acum este aur la Roșia Montană dar mâine poate fi ...: Acum este aur la Roșia Montană  dar mâine poate fi sub casa ta! E oficial! Guvernul trimite România la execuție prin cianurare. S-a...

The Agro Rebel

Un film despre permacultura practicata de Sepp Holzer aici .Vizionare placuta.

August in gradina

Arta vindecării la români

 

Arta vindecării la poporul român are o vechime milenară, putând fi considerată un dar strămoşesc. Fondul său inalienabil, comun tuturor regiunilor locuite de români, permite identificarea unui tezaur originar, arhaic al acestui meşteşug care, după anumite indicii istorice, arheologice, antropologice, geoclimatice, poate fi atribuit sacerdoţilor geto-daci. Condiţiile climaterice ale Daciei, corelate cu bogăţia celor geografice (şes, deal şi munte, ape curgătoare şi tezaure minerale) au favorizat existenţa în acest spaţiu a unei incredibile diversităţi de specii vegetale, multe fiind endemice, adică locale.

 Încă de pe vremea dacilor, o serie de plante ce cresc pe teritoriul de astăzi al României erau întrebuinţate ca ierburi de leac. Chiar expresiile neaoş româneşti a lecui, leac, o leacă (intim înrudite cu grecescul oligo - puţin) trimit la remedii în aparenţă infime (cantitativ vorbind), care însă pot vindeca sau menţine sănătatea celor care le cunosc adevărata întrebuinţare. Renumele unora dintre aceste plante merge până acolo încât şi astăzi ele apar în percepţia populară ca fiind înzestrate cu virtuţi vindecătoare magice, extraordinare, legate de o adevărată mitologie vegetală.
Multe dintre plante sînt considerate sfinte, precum Busuiocul (Ocimum basilicum), unele făcând cândva obiectul unui cult specific, aşa cum este cazul Mătrăgunei (Atropa belladona), al cărei nume este cu totul consonant, în mod uimitor, cu două cuvinte din vocabularul mistic al Vedelor (matra şi guna). Acest cult urmăreşte întotdeauna rezultate din domeniul medicinei magice, cum este cazul descântecelor ce se săvârşesc cu ajutorul anumitor ierburi.
Plante de o mare importanţă biologică pentru om, prin principiile lor active, sunt întâlnite acolo unde odinioară erau aşezările dacilor. Iată în această privinţă mărturia cunoscutului fitoterapeut Ovidiu Bojor: „În urmă cu mulţi ani, lucram pe teren în zona Grădiştei, aproape de sanctuarul vechii cetăţi regale Sarmizegetusa, împreună cu un amic care nu prea cunoştea plantele şi efectele lor. Am găsit acolo, printre alte specii, şi specia Circaea lutetiana sau Circaea intermedia, popular numită Tilişcă, Iarba vrăjitoarei… Seara i-am făcut tovarăşului meu de drum un ceai din această plantă. Omul depăşise bine a doua vârstă. Dimineaţa următoare mi-a povestit că de mult timp nu a avut o noapte atât de frumoasă şi că s-a simţit ca la douăzeci de ani. A cules mai multe plante şi pentru acasă. Din păcate, prin uscare ele şi-au pierdut acel efect cu adevărat miraculos.“ Această plantă era cunoscută şi de antichitatea greacă, numele ei ştiinţific, Circaea, fiind conex cu grecescul kirke, adică vrăjitoare (cu puţină intuiţie putem sesiza şi legătura cu termenul popular românesc „hârcă“, ce desemnează adesea o babă pricepută în ale vrăjitoriei).
De remarcat că în Grecia şi în regiunile mediteraneene această plantă nu creşte (de fapt, din cele cinci specii de Circaea răspândite pe planetă, trei cresc pe teritoriul României), ceea ce-l determină pe Bojor să considere că planta era procurată de anticii greci din Dacia, unde era cunoscută şi folosită. În ce priveşte mentalitatea aşa-zis populară despre plante, din pespectiva ei, mare parte dintre ierburi se află sub puterea celor mai temute şi mai respectate dintre fiinţele lumii nevăzute. Se folosesc astfel expresiile Grădina Milostivelor, Grădinile Frumuşelelor, cu trimitere la Iele sau Rusalii.
Deloc întâmplător, tocmai în acele zone cresc flori precum Bănuţeii (Bellis perennis), folosiţi contra bronşitei cronice, Saschiul (Vinca minor), Banatul (Geranium), folosit în practica populară contra junghiurilor şi Vâzdoagele sau Garoafa de munte (Dianthus superbus). Ultima, care are o floare frumoasă, este numită şi Buruiană de urât, este considerată ca „aducătoare de urât“, considerându-se, din motive obscure pentru mintea omului modern, că cel ce o poartă este respins de ceilalţi oameni.
În Moldova de peste Prut, ţăranii nu administrau niciodată bolnavilor o plantă de leac, indiferent de puterea ei vindecătoare, fără descântec sau fără anumite practici magice. Acest fapt demonstrează filiaţia ancestrală a medicinei populare, care se originează într-o medicină sacerdotală, singura în care restabilirea sănătăţii era pusă în legătură cu forţe supranaturale. În cazul Buruienii cu cinci degete (Potentila recta), numită şi Iarba faptului pentru că i se atribuie puterea de a desface vrăjile, aceasta era adusă acasă, iar după ce se spăla icoana Maicii Domnului, cu apa respectivă se stropea Buruiana cu cinci degete, care se punea la icoană şi, dacă planta urma să fie fiartă în ulcică nouă, se băteau trei mătănii, rostindu-se: „Te primim cu pâine şi sare, să ne fii folositoare.“
Conform unei credinţe populare, cunoaşterea virtuţilor magico-terapeutice ale plantelor poate fi însuşită în mod direct de la ele, prin intermediul miticului şarpe alb. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Transilvania era renumit vraciul ţăran Mihai Sas, din Topliţa Română, care spunea că un şarpe năzdrăvan i-a dat cunoştinţa graiului tuturor ierburilor de leac. În casa lui era un adevărat pelerinaj al bolnavilor, care erau vindecaţi cu descântecele şi leacurile pregătite de el din ierburi.
Culegerea plantelor de leac se desfăşoară de asemenea după un anumit calendar cosmic, urmând un ritual specific. Unele plante, precum Usturoiul sau Pelinul, îşi păstrează virtuţile vindecătoare pe tot parcursul anului, altele, precum Săgetătura, erau culese înainte de Sfredelul Rusaliilor, ele pierzându-şi puterea binefăcătoare timp de o lună după aceea, până la sfârşitul Săptămânii Mari. Uscarea plantelor se face în mănunchiuri legate, care se atârnă de o grindă în pod.
ANTICII DESPRE FITOTERAPIA GETO-DACILOR
Herodot scria că dacii că sunt „buni cunoscători ai plantelor, având şi un meşteşug deosebit pentru îngrijirea bolnavilor cu ajutorul plantelor“.
Homer, marele poet al Antichităţii, scria despre geto-daci că, „în afară de curajul şi bărbăţia dovedite în lupte, ei manifestau şi o înaltă educaţie morală, evidenţată prin grija faţă de străini, de bolnavi şi de răniţii căzuţi pe pământul lor“.
Strabon afirmă că la geţi preoţii erau medici (iatros) şi cunoscători de descântece, vraci (goes) totodată.
În creaţia poetică a lui Ovidius (43 î.e.n.-17 e.n.), completată în timpul exilului său la Tomis-Constanţa (8-17 e.n.), erau menţionate multe plante medicinale care creşteau în spaţiul carpato-danubian şi mai ales la Marea Neagră (Pontus Euxinus).
Platon, în dialogul său Charmides, pomeneşte leacurile şi descântecele medicilor daci, în cuvintele „Aşa stau lucrurile, Charmides, şi cu descântecul nostru. L-am învăţat cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii din Tracia ai lui Zalmoxis, despre care se zice că au darul de a te face nemuritor“. Tot el consemnează principiile holiste ale medicinei geto-dace, punându-le în gura unui medic din Tracia al lui Zalmoxis: „Zalmoxis, regele nostru, care este un zeu şi un mare înţelept, ne învaţă că, după cum e nepotrivit să încercăm îngrijirea ochilor fără să vindecăm întâi capul, tot la fel, nici capul nu poate fi îngrijit nesocotind trupul; având în vedere acest adevăr, trupul trebuie să fie îngrijit, în acelaşi fel, într-un mod potrivit, împreună cu sufletul. Căci motivul pentru care medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli este acela că ei nu cunosc tainele întregului pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg e bolnav, atunci nici partea nu poate fi sănătoasă. Dacă însă partea tulburată va fi vindecată, atunci şi întregul va fi din nou armonios, aşa cum trebuie să fie, iar omul va trăi mult timp, plin de vigoare, bun la suflet şi fericit. Căci toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revărsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai întâi sufletului trebuie să-i dăm îngrijire, dacă vrem ca deopotrivă capul şi restul trupului s-o ducă bine. Iar sufletul se îngrijeşte cu descântece. Să nu te laşi înduplecat să îngrijeşti capul nimănui, dacă nu-ţi va fi încredinţat mai întâi sufletul spre îngrijirea prin descântec. Aceasta este greşeala pe care, acum, o săvârşesc oamenii, încercând să vindece o parte fără cealaltă.“
Pseudo-Apuleius, scriitor şi botanist din veacul al II-lea e.n., în lucrarea sa „De medica minibus herbarum“, menţiona alte 37 de plante cu efecte terapeutice existente în Dacia: aniarsexe-iarba sărată, budathla-limba boului, chlodela-ţelina de câmp, ciborastra-brusture, diesema-coada vacii, dyn-urzică, dzena-cucută de apă, kardama-papură, koikodila-păpălău, kroustane-rostopască, mantia-mure, mizela-cimbru, skite-scai. Multe din aceste plante sunt utilizate şi astăzi în arsenalul fitoterapeutic.
„BURUIENILE DE LEAC“, SINGURELE MEDICAMENTE FOLOSITE ODINIOARĂ
Pe la mijlocul secolului al XX-la, farmacistul Dr. Gh. P. Grinţescu prezenta într-o carte premiată de Academie (Botanică farmaceutică. Cultura şi recolta plantelor farmaceutice, publicată în 1945 la Bucureşti) o listă cu 500 de plante de leac ale poporului român, bună parte din ele necunoscute în medicină şi farmacie. Acesta afirma că în popor plantele de leac au o reputaţie bine stabilită, cunoştinţele despre ele fiind moştenite din tată în fiu şi păstrate în taină de acei ce le ştiau mânui. Importanţa unora este foarte mare şi rămăşiţele populare ale cunoştinţelor despre ele provin dintr-un tezaur sacerdotal străvechi şi unic în spaţiul carpatic, lucru confirmat de faptul că aceleaşi buruieni sunt cunoscute sub acelaşi nume şi pentru acelaşi tratament, din Maramureş până în Oltenia şi din Apuseni până în Moldova nordică.
Iată câteva plante, împreună cu întrebuinţările lor în medicina populară:
- Pentru junghi (pneumonie şi dureri reumatismale): Coada racului sau Scrântitoare (Potentilla anserinna), folosită şi pentru scrântituri sau friguri, Rocoţea sau Buruiana junghiului (Stellaria graminea).
- Nebunie: Sică (Statice Gmelini).
- Febră tifoidă: Drob (Cytisus Heufelianus), Ononis hircina.
- Blenoragie: Negruşcă (Nigella arvensis), Ciucuşoară sau Albiţă (Berteroa incana), potolnic (Genista tinctoria).
- Boli de piept: Turiţă mare (Agrimonia eupatorium), Cinci degete (Potentilla reptans), Lytospermum arvense, Helyanthemum vulgare.
- Reumatism: Cinci degete (Potentilla alba), Pidosnic (Cerinthe minor), Trifoi roşu (Trifolium pratense), Cervană sau Iarba lui ceas rău (Lycopus europaeus), Urzică mare (Urtica dioica), Răchită (Salix fragilis).
- Debilitate: Năsturel sau Iarba voinicului (Nasturtum silvestre) – se foloseşte şi ca salată de primăvară, Solovârfiţă (Phlomis tuberosa) – se pune în baia lăuzelor, Răchitan, Florile zânelor sau Sburătoare (Lytrum salicaria) – folosită şi împotriva paraliziei, Bobornic (Veronica beccabunga) – în popor se foloseşte şi împotriva neputinţei la urinare, a hidropiziei şi pentru curăţirea sângelui, Cătină (Tamarix Palassi), Slăbănog sau Buruiana celor slabi (Impatiens noli-tangere) – are proprietăţi diuretice.
- Icter sau hepatită: Buruiana gălbinării sau Iarba faptului (Potentilla recta), Morcov (Daucus carota), Hrean (Armoraceae rustica) – se foloseşte şi la tuberculoză.
- Dureri de stomac: Cinci degete (Potentilla reptans), Volbură (Convulvulus arvensis), Brustan (Telechia speciosa) – considerat bun pentru toate bolile, Spirea filipendula, Salvia silvestris, Orobus niger, Ononis hircina.
- Hernie: Studeniţă (Arenaria serpillyfolia), Sânziene (Galium mollugo), Phelipaea ramosa.
- Dalac sau antrax: Izma broaştei (Mentha aquatica) – folosită ca stimulent în convalesenţă şi contra palpitaţiilor, Brâna ursului (Heracleum sphonylium), Rostogol sau Măciuca ciobanului (Echinops sphaerocephalum), un soi de neghină (Agrostema coronaria), Heracleum sibiricum.
- Epilepsie: Silnic sau Rotundioară (Glechoma hederacea), Sburătoare sau Pufuliţă (Epilobium hirsutum), Unghia Găii (Astragalus glycyphyllos), Asperula cznanchica.
- Cancer: rădăcini de la diferite specii de spini şi ciulini, Cardus şi Cirsium. Spin (Carduus acanthoides), Scai (Carduus candicans), Pălămidă (Carduus crispus), Ciulin (Carduus nutans), Crăpuşnic (Cirsium boujarti), Colţul lupului (Cirsium erisithales), Crăstăval (Cirsium oleraceum), Captalan (Cirsium rivulare).
- Dizenterie: Cioroi (Inula salicina), Cătuşnica sau Iarba vântului (Nepeta cataria), Priboi sau Pălăria cucului (Geranium phaeum).
- Oreion: Zârnă sau Umbra nopţii (Solanum nigrum), Silnic (Glechoma hederacea), Crăiţe sau Vâzdoage (Taegetes erecta).
- Prostată: Talpa gâştei (Leonorus cardiaca, Rocoină (Stalaria media).
- Pentru răni şi furuncule, se utilizau frunzele de patlagină sau de muşcată. În faza de inflamaţie acută, frunzele aveau efecte de înmuiere a pielii, iar enzimele proteolitice acţionau prin macerarea colagenului din ţesuturi, astfel ca furunculul să erupă.
În secolele XIV-XV, medicina populară se practica în bolniţele existente în majoritatea mânăstirilor, cum ar fi Tismana, Bistriţa (din Oltenia), Neamţ, Prislop (din Moldova), în care se foloseau plante medicinale recoltate din flora spontană din jurul mânăstirii sau cultivate în grădinile proprii. Bolile tămăduite erau cunoscute prin anumite denumiri populare: aprindere (congestie pulmonară), oftică (tuberculoză), rac (cancer), blândă (urticarie), brâncă (erizipel), buboaie (furunculoză), cârtiţe (varice), dalac (antrax), gălbinare (icter), lungoare (febră tifoidă), vătămătură (hernie), trânji (hemoroizi), gâlci (amigdalită).
Pentru fiecare boală, călugării din mânăstiri, precum şi vracii şi doftoroaiele satelor, foloseau anumite plante cunoscute ca tămăduitoare: angelica la vătămătură şi boli de inimă, rostopască la gălbinare, fierea pământului la friguri, alior la reumatism şi pecingine, captalan la lungoare.
În tratamentul altor boli se mai foloseau brusturele, brustanul, scrântitoarea, coada calului, coada şoricelului, pojarniţa, muşeţelul, zămoşiţa, bozul, busuiocul, sunătoarea.
ÎNLESNIRI ALE DOMNITORILOR PENTRU NEGUSTORII DE PLANTE MEDICINALE
Domnitorii din acele vremi încurajau utilizarea plantelor medicinale prin mijloacele avute la dispoziţie. Alexandru cel Bun din Moldova a acordat privilegii deosebite negustorilor din Lvov (anul 1408), iar Mircea cel Bătrân a acordat privilegii negustorilor din Braşov (anul 1413), pentru a se aduce produse farmaceutice din plante şi condimente procurate din străinătate (tămâie, piper, şofran, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, ghimbir).
Putem exemplifica unele remedii naturale aplicate cu succes, păstrate în memoria poporului timp de multe veacuri. Ştefan cel Mare, rănit la picior în luptele cu turcii, la Cetatea Chiliei, a fost tratat de medicii italieni Matteo Muriano şi Ieronim da Cesena, cu loţiuni şi cataplasme de muşeţel, isop, tătăneasă şi eucalipt.
Mai târziu, Alexandru Lăpuşneanu, fiind bolnav de ochi (în anul 1558), a fost îngrijit de un spiţer din Transilvania cu nişte plante, printre care mentă, isop, muştar şi scorţişoară.
Printre cele mai vechi texte păstrate în ţara noastră în domeniul fitoterapiei şi aromaterapiei se numără manuscrisul intitulat Folosirea plantelor de leac, datat din secolul al XVI-lea şi conservat în Arhivele Statului din Bucureşti. Aici sunt menţionate unele preocupări de fitoterapie casnică, utilizând multe specii medicinale folosite la acea vreme (brusture, ghinţură, iarba tăieturii, patlagină, pătrunjel de câmp, schinel, şopârlaiţă, traista ciobanului, urzică) precum şi unele specii aromatice alimentare (angelica, mărarul, melisa). Menta era considerată ca un leac foarte preţios, „cu mare putere de a vindeca toate bolile şi de a smulge toate stricăciunile lăuntrice“.
PRIMELE FARMACII, ÎN EVUL MEDIU
În Evul Mediu au fost înfiinţate primele farmacii orăşeneşti, susţinute financiar de primăriile din Sibiu (1494), Braşov (1512), Bistriţa (1516) şi Făgăraş, care livrau extracte, siropuri şi uleiuri eterice din plante, mai ales ape de roze, mentă, tei şi soc. La sfârşitul secolului al XVI-lea, plantele medicinale pentru tratamente erau denumite „specii“ şi se distribuiau de către spiţer, în timp ce plantele aromatice erau distribuite de aromatori, cunoscuţi în Iaşi încă din anul 1594. În „Pravila“ lui Vasile Lupu (1646), aromatorii se mai numeau „vraci“, iar în timpul domnitorului Dimitrie Cantemir erau denumiţi „apotecari“ (în greacă, apotheke înseamnă depozit).
Primul spital din ţară care a folosit, cu predilecţie, plantele medicinale autohtone a fost construit în Bucureşti, lângă mânăstirea Colţea, între anii 1695-1708, pe baza planurilor elaborate de spătarul Mihai Cantacuzino. Spitalul avea 24 de paturi destinate bolnavilor săraci, care erau trataţi cu diferite plante tămăduitoare.
În timpul domniei lui Grigore al III-lea Ghica din Moldova este fondat Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi (1757), în care tratamentele pentru toate bolile îmbinau folosirea plantelor de leac cu rugăciunea pentru vindecarea suferinţelor şi iertarea păcatelor. Necesarul de plante era asigurat de spiţerul Anton Faermann, decedat cu întreaga sa familie în timpul ciumei din anul 1770.
Un alt lăcaş bisericesc orientat spre folosirea plantelor în tămăduirea bolnavilor a fost Mănăstirea Obedeanu, în incinta căreia a luat fiinţă spitalul din Craiova în anul 1777.
ÎNCEPUTUL CERCETĂRILOR MODERNE
La începutul secolului al XIX-lea, arsenalul plantelor cu proprietăţi medicinale folosite în ţările române s-a lărgit prin introducerea unor specii sau produse aduse din străinătate: scoarţa arborelui de China, anason, revent, siminichie, şofran, piper negru, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, ienibahar, cassia, camfor, salep şi sabur. Tot în această perioadă s-au importat şi unele preparate din plante aromatice exotice, prezentate sub formă de balsamuri, extracte, elixire, tincturi, uleiuri, unguente şi ape aromate (de melisă, fragi, isop, măgheran şi portocale).
Pentru a organiza colectarea ştiinţifică a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană sau de la cultivatori, care erau necesare prelucrării în laboratoarele farmaceutice, a luat fiinţă un prim laborator de cercetare „Planta Vorel“ din Piatra Neamţ, prin hrisovul dat de voievodul Ioan Sandu Sturdza, domnul Moldovei (1825). Sistemul de valorificare şi distribuţie a produselor medicinale prin reţeaua de farmacii a fost mai bine structurat după anul 1831, ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului Organic, introdus în ambele ţări româneşti.
Sistematizarea datelor ştiinţifice privind alcătuirea reţetelor farmaceutice a făcut obiectul unei ample lucrări de sinteză, realizată de un larg colectiv de specialişti, la îndemnul dr. Carol Davila. Colectivul a fost condus de farmacistul Constantin C. Hepites (1802-1890). Acesta a elaborat prima farmacopee română (1862), care avea 790 de pagini şi era apreciată ca fiind una dintre cele mai valoroase lucrări de acest gen din Europa. În afara indicaţiilor din farmacopee, sistemul de preparare a produselor farmaceutice, naturale şi de sinteză a fost reglementat prin apariţia unei „Legi sanitare“ din 1874, elaborată de Anastasie Fătu şi I. Felix.
APARIŢIA MEDICAMENTELOR DE SINTEZĂ CHIMICĂ
Avântul imperios al medicaţiei cu produse de sinteză chimică, cu efecte incerte şi adesea dăunătoare, a împins fitoterapia din România în subsolul medicinii pe o perioadă destul de lungă.
Prin dezvoltarea aberantă a chimioterapiei, până la mijlocul secolului XX, farmacopeele din lume au înregistrat peste 100.000 de preparate chimice. În ultimii 40-50 de ani, pe lângă prea puţinele succese de necontestat, au fost semnalate tot mai multe scandaluri şi cazuri de intoxicaţii grave cu medicamente de sinteză chimică, nu de puţine ori mortale, care s-au datorat efectelor secundare, necunoscute sau ascunse iniţial din interese comerciale.
REDESCOPERIREA FITOTERAPIEI
Împotriva poluării medicamentoase, devenită un flagel ameninţător, se ridică, peste tot în lume, din ce în ce mai multe personalităţi ştiinţifice care cer reevaluarea mijloacelor terapeutice tradiţionale şi revenirea la remediile naturale ale fitoterapiei.
În ultimele 3-4 decenii, practica multor medici din România s-a orientat tot mai mult spre „redescoperirea“ plantelor medicinale şi limitarea tendinţei de medicaţie exclusiv alopată, promovată de marile concernuri farmaceutice. Se apreciază că extinderea culturilor de plante medicinale pe teritoriul românesc va putea asigura tot necesarul de materii prime şi produse finite pentru industria farmaceutică, farmacii, spitale şi consumul casnic. Este anormal ca, având un asemenea tezaur de excepţională valoare, ţara noastră să importe, de la firme străine, produse naturiste la preţuri exagerat de mari. Nu cere un efort prea mare ca, în viitorul apropiat, dealurile rămase golaşe şi erodate, colinele necultivate şi luncile cu soluri bogate şi umede să devină, treptat, izvoare de sănătate pentru populaţia ţării.
SURSE:
Mătrăguna. O etnobotanică magică. Leacuri şi remedii magice, de Cornel Dan Niculae
Medicina naturistă în tradiţiile poporului român, articol al prof. univ. dr. Constantin I. Milică, specialist în fitoterapie.

Sursa: ecolife.ro

 

 

Sepp Holzer - criterii de alegere si selectionare a semintelor

Suntem in perioada in care marea majoritate a plantelor din gradinile noastre ajung la maturitate, fapt ce ne permite sa pregatim recolta anului urmator recoltand semintele. Printro atenta selectie a plantelor care au ajuns la maturitate si ne-au oferit satisfactii prin recoltele obtinute putem perpetua  varitatile productive bucurandu-ne si in anii urmatori de o recolta bogata, de legume gustoase adaptate la microclimatul zonei in care locuim.

Iata un fragment din cartea lui Sepp Holzer" Permacultura" referitor la criterii de alegere a semintelor –

„Experienţele mele arată în întregime faptul că soiurile vechi de cereale, legume sau cartofi – de fapt, din toate plantele cultivate – fac cele mai bune recolte. Au o aromă mai bună, sunt în general mai puţin pretenţioase și fac faţă mult mai bine condiţiilor locale de creştere decât soiurile noi, hiperspecializate.

În vremuri mai vechi, fiecare ţară, de fapt fiecare regiune, avea propriile varietăţi de cereale. Acest lucru era valabil şi pentru legume, cartofi sau ierburi. Într-o singură fermă, se cultivau şi se înmulţeau numeroase soiuri locale. De obicei, aceste soiuri nu aveau un nume propriu. Printr-un proces de selecţie erau înmulţite de la o generaţie la alta pentru a deveni plantele cele mai bine adaptate condiţiilor locale.

În consecinţă, aceste soiuri creşteau cel mai bine în zonele în care au luat naştere. De aceea este important să întrebaţi în împrejurimi în zona în care staţi ce soiuri locale se găsesc şi apoi să le propagaţi.

Seminţele hibride (varietățile F1) sunt în întregime nepotrivite sistemelor de permacultură. Aceste seminţe au fost create aşa încat marea lor majoritate să nu mai deţină capacitatea de a se reproduce. Ele nu se reproduc cu adevărat (cu alte cuvinte, prin înmulţire, nu pot transmite caracteristicile şi calităţile soiului lor de fiecare dată) şi trebuie întotdeauna cumpărate seminţe din nou – spre satisfacţia companiilor ce comercializează seminţe.

Ele se obţin prin linii încrucişate homozigote, sunt sterile de cele mai multe ori şi nu sunt adaptate diferitelor condiţii locale. Dau recolte bogate, dar sunt mai predispuse la îmbolnăvire pentru că nu se potrivesc condiţiilor locale de creştere.

Toate acestea, împreună cu faptul că sunt crescute ca monocultură, conduc la o suprapopulare a unei singure specii – ceea ce duce mai târziu la folosirea pesticidelor.

Seminţele modificate genetic sunt şi mai îndoielnice.

În opinia mea este o crimă împotriva naturii să alterezi construcţia genetică a unei vietăţi în acest mod. Oricine tratează natura cu respect şi înțelegere va simţi la fel. Rezultatele şi repercusiunile utilizării modificărilor genetice în cultivarea plantelor şi creşterea animalelor nu pot fi trecute cu vederea şi se pare că utilizarea lor nu mai poate fi ținută sub control.

Ca rezultat al specializării sau modernizării, am pierdut aproape în întregime diversitatea plantelor pe care am avut-o cândva şi, odată cu ea, multe resurse utilizate în agicultură şi grădinărit. Este în mod special îndoielnic însuşi faptul că în UE propagarea şi comercializarea seminţelor a fost preluată de la fermieri şi lăsată în grija companiilor agricole.

Odată ce am conştietizat acest lucru, am făcut un efort considerabil de a-mi înmulți seminţele de la orice plantă imaginabilă ce s-ar putea preta a fi cultivată la Krameterhof.

Diversitatea plantelor la Krameterhof îmi acordă statutul unei adevărate bănci de gene. Celor care vizitează Krameterhoful li se permite să culeagă seminţe în cantităţi mici pentru utilizarea în scop personal, în timpul tururilor de vizitare a fermei.

Din experiență, am văzut că seminţele de la plantele cele mai puternice, care cresc în solurile cele mai rele şi în condiţiile cele mai vitrege (altitudini mari, îngheţ, etc) sunt cele mai pretabile pentru înmulţire, pentru că au energie pozitivă şi s-au aclimatizat bine.

În revistele academice găsim, de obicei, recomandarea opusă. Se pretinde că seminţele de la plantele cele mai dezvoltate, crescute pe soluri bune, ar fi de preferat.

Din punctul meu de vedere aceste seminţe ar fi alegerea cea mai proastă. Deşi plantele ce cresc pe soluri bune produc cele mai multe seminţe, din experienţa mea, plantele propagate în acest mod se deteriorează.

Seminţele de la plantele cele mai puternice, care cresc în solurile cele mai sărace, pe de altă parte, oferă plante care pot face faţă condiţiilor dificile, pentru că nu sunt pretenţioase şi totuşi dau recolte satisfăcătoare.

Pentru mine, acestea sunt cele mai bune criterii de selecţie. De asemenea, continui să înmulţesc plante mai rezistente şi mai robuste care să crească şi să supravieţuiască pe cont propriu, fără ajutorul fertilizatorilor şi al apei.

Bineînţeles, sunt atent la gustul diverselor varietăţi atunci când selectez seminţele.

Hrana nutritivă şi de foarte bună calitate dezvoltă o aromă intensă şi conţine multe substanţe valoroase, ajungând aproape ca un medicament şi protejând oamenii şi animalele de boli şi de o sănătate precară. La fel şi mâncarea sănătoasă dezvoltă această aromă.

Oricine cu un simţ al gustului dezvoltat şi care a fost măcar parţial protejat de mâncarea procesată industrial şi de mâncarea de tip „fast food” îşi poate folosi simţurile pentru a testa calităţile unor plante bune pentru producerea seminţelor.

Habitatele şi microclimatele numeroase pe care le-am creat sunt utile pentru producerea seminţelor. În aceste locuri este posibil de evitat polenizarea încrucişată a varietăţilor înrudite, pentru că pot fi izolate ca spaţiu una de cealaltă.

Când cultivi diverse seminţe care se pot încrucişa prin polenizare într-o zonă restrânsă, este important să creezi habitate structurate, multi-stratificate.

Prezenţa gardurilor vii şi în mod particular a straturilor supraînălţate mai mari, între diversele varietăţi care trebuiesc păstrate si îmbunătăţite, le protejează de polenizarea încrucişată, în special în cazul plantelor cu polenizare prin vânt.

Varietăţile polenizate de insecte ar trebui cultivate la distanţe considerabile unele de altele, pentru a putea fi propagate cu caracteristicile soiului respectiv.

Din experienţă, există un lucru pe care ar trebui să-l faci pentru a-ți propaga seminţele cu succes. Chiar de la început ar trebui să examinezi ciclurile naturale de reproducere ale plantelor pe care le-ai ales: cum sunt polenizate, sunt insectele necesare, şi dacă da, care anume?

Cu varietăţile polenizate prin vânt trebuie să fii atent la direcţia vântului, pentru că aceasta este direcţia în care va fi transportat polenul.

Dacă vreau să împiedic două varietăţi să se polenizeze încrucişat, trebuie să păstrez o distanţă mare între ele pe această direcţie.

Este mai simplu de selectat varietăţi cu înflorire în perioade diferite, pentru că astfel pot elimina complet pericolul polenizării încrucişate.

Şi totuşi, multe varietăţi au apărut la Krameterhof prin polenizare încrucişată întâmplătoare. Dintre acestea, am înmulţit pe cele mai bune şi mai gustoase.”

Putem trece la selectia si recoltarea semintelor noastre fiind atenti sa respectam aceste criterii.

O zi frumoasa va doresc si recolte bogate.

Mâine este Adormirea Maicii Domnului. Vezi ce tradiții trebuie să respecți

Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer. Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei. Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, “adormind”, aşa cum indică şi numele sărbătorii. Apostolii, care erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la neamuri, au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment, fiind cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfântului Toma. El a ajuns cu câteva zile mai târziu, după ce a fost înmormântată; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci, Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. De aceea, Biserica Romano-Catolică preferă să se refere la acest eveniment ca Înălţarea. Ţinând seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormânt, se consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer. Se spune că mormântul Sfintei Fecioare se află în Grădina Ghetsimani din Ierusalim unde zilnic mii de credincioşi îl vizitează. În susţinerea acestei ipoteze pledează şi prezenţa brâului Fecioarei, ţesut chiar de Ea din păr de cămilă, dat Apostolului Toma, la Ierusalim, apoi la Constantinopol, unde a fost aşezat într-o raclă de aur, în biserica pe care Teodosie al II-lea o construise special în cinstea Sfintei Fecioare. Din acest brâu există astăzi un fragment la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos şi alt fragment la Mănăstirea Panaghia Soumela din Grecia. Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este precedată de 14 zile de post strict, cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte.
Tradiţii şi obiceiuri la români
În ziua de 15 august se serbează Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită popular Sântămaria Mare. În această zi se sărbătorește atât moartea cât și învierea și înălțarea la cer a Maicii Domnului, mijlocitoare a rugăciunilor oamenilor către Iisus. În icoane, Fecioara Maria este întinsă pe pat, în mijlocul Apostolilor, iar Hristos îi primește în brațe sufletul, reprezentat simbolic printr-o figură de copil mic.

Trecerea de la vară la toamnă păstrează în calendarul popular românesc amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, peste care Biserica a suprapus moartea (Sântămaria Mare) şi naşterea (Sântămaria Mică) Fecioarei Maria. Perioada dintre cele două Sântămarii este considerată perfectă pentru semănăturile de toamnă. Începutul semănatului este determinat de oamenii de la ţară prin observarea, începând cu noaptea de Sânziene (23-24 iunie), evoluţiei pe cer a constelaţiei Găinuşei.

De Sântămaria Mare se încheie văratul oilor la munte, bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciulă, se in­terzice scăldatul în apa râurilor şi dormitul pe prispă.

În comunitatea tradițională, sărbătoarea Sf. Maria din această zi marca un moment important în calendarul muncilor viticole, fiind ziua în care se aleg pândarii pentru vii. Pentru a proteja strugurii de pagubele produse de păsări, se performau acte magice ce aveau ca scop “legarea” ciocului acestora.

Pentru sufletul morților, se împart la biserică ciorchini de struguri din soiurile văratice sau boabele desprinse de pe ciorchini, ofrandă care poartă numele de „coliva de struguri”. Sântămaria Mare este invocată de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântă­toare pentru vindecarea bolilor.

Ea are trăsăturile Năs­cătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului.
Conform unei supestitii vechi, in ziua de Sfanta Maria Mare credinciosii ar trebui sa evite tunderea parului si aruncarea lui la gunoi.

De asemenea, in aceasta zi de sarbatoare se spune ca nu este bine sa mergi inapoi, intrucat atragi tristetea Maicii Domnului.
Nu se aprinde focul in soba
O alta superstitie legata de ziua Adormirii Maicii Domnului spune ca nu este bine sa se aprinda focul in soba, acesta fiind un gest care atrage boala si ghinionul. In fiecare gospodarie se impart struguri si prune pentru sufletul mortilor, se culeg flori si se pun la icoana Fecioarei Maria, acestea fiind bune de leac.

Exista, de asemenea, si superstitia conform careia daca infloresc trandafirii, toamna va fi lunga.

O traditie veche, populara, ne spune ca la Sfanta Maria Mare se incheie dusul oilor la munte, iar barbatii isi schimba palaria cu o caciula.

In ziua de 15 august, usa de la gospodarie trebuie sa fie lasata deschisa inainte de rasaritul soarelui, astfel incat Fecioara Maria sa poata intra daca isi doreste, daruind noroc si alinare celor din casa. Daca vor sa nu fie loviti de soarta, barbatii nu trebuie sa se scalde in apele curgatoare
Sursa rtv.net
Roxana Dobre, A.M.PRESS

Sfantul care-ti protejeaza zodia

Stiai ca fiecare zodie are propriul ei Sfant care o vegheaza zi si noapte ?

Berbec – Sfantul Apostol Petru
Apostolul Simon Petru este asemanat cu zodia berbecului. Asemeni unui berbec veritabil, Apostolul Petru era o fire impulsiva, dar reusea sa se impuna prin simpla prezenta datorita calitatilor de lider. Ne este cunoscut faptul ca Apostolul Petru a fost imputernicit de catre Dumnezeu pentru a decide cine intra sau nu pe portile Raiului. Ca atare, berbecul este o fire autoritara, care se aprinde repede.

Taur – Sfantul Apostol Simon Zilotul
In Biblie, Sfantul Apostol Simon Zilotul, mai este cunoscut si ca Apostolul Simon Canaanitul, o personalitate increzatoare in propriile forte. Este un simbol al determinarii si al entuziasmului. De asemenea, Apostolul Simon este un personaj care pune accent foarte mare pe partea materiala. Prefera confortul material si este o fire foarte incapatanata.

Gemeni – Sfantul Apostol Iacob
Dintre cei 12 Apostoli, Iacob ( cel Tanar, fiul lui Alfreu ) reprezinta tipul intelectualului. Chiar daca era un intelectual si avea o abilitate extraordinara de a-si expune ideile, Apostolul Iacob era instabil, nestatornic si schimbator. Gemenii dau dovada de o energie inepuizabila, sunt inventivi si spontani.

Rac – Sfantul Apostol Andrei
Sfantul Andrei, cunoscut la noi si ca ocrotitorul Romaniei, este un familist convins, un pacifist ce prefera linistea. Este dependent de casa si de familie, este sensibil, linistit si predispus la meditatie. Este in stare de orice pentru cei dragi, fiind in acelasi timp si o fire fidela. Daca ei nevoie de o persoana care sa te inteleaga, nativul din zoia racului este cea mai potrivita persoana.

Leu – Sfantul Apostol Ioan
Prezenta leului este de fiecare data remarcabila, la fel ca si a Sfantului Apostol Ioan. Era un bun orator si se simtea in largul lui atunci cand era in centrul atentiei. Cu o personalitate puternica, prea aspru uneori, incerca sa-i convinga pe ceilalti de ideile sale. Cu toate acestea, era o personalitate generoasa, iubitoare si respectata de catre cei din jur.

Fecioara – Sfantul Apostol Filip
Apostolul Filip este prin definitie tipologia omului precaut, profund si calculat. Se pricepe de minune sa isi organizeze activitatile pana la cel mai mic detaliu. Asemeni Apostolului, fecioarele sunt persoane meticuloase, rabdatoare. Sunt atente la detalii, devenind astfel perfectioniste. Au tendinta de a-i critica pe cei din jur, ajungand sa se critice si singure de cele mai multe ori.

Balanta – Sfantul Apostol Bartolomeu
Balantele sunt cunoscute pentru diplomatia lor, pentru tactul si puterea de convingere de care dau dovada la fiecare pas. La fel si Sfantul Apostol Bartolomeu, care avea o personalitate echilibrata si nu accepta inselaciunea si minciuna. Balantele sunt persoane corecte, foarte buni conducatori si pot ajunge pana la manipulare atunci cand vor sa obtina ceva.

Scorpion – Sfantul Apostol Toma
Cunoscut in popor sub denumirea de "Toma Necredinciosul ", Apostolul Toma nu era numai indoielnic (de unde si denumirea populara), dar era si o fire orgolioasa, ambitios si pasional in acelasi timp. Chiar daca i se potriveste de minune expresia " nu cred pana nu vad", atunci cand se convinge de ceva, scorpionul da dovada de un devotament incredibil care va dura toata viata.

Sagetator – Sfantul Apostol Iacob (cel Batran, fiul lui Zevedei )
Este unul dintre cei trei Apostoli (Petru, Ioan si Iacob) care au intemeiat biserica, fiind considerat patron spiritual al acesteia. Este cunoscut pentru spirilul cooperativ extrem de dezvoltat, pentru dreptatea de care dadea dovada, pentru onestitate si consecventa. Asemeni Apostolului, sagetatorul este un luptator convins, un iubitor al calatoriilor si deplasarilor.

Capricorn – Sfantul Apostol Matei
Apostolul Matei era insarcinat cu colectarea taxelor in guvernul Romei. Acesta era foarte mandru de pozitia pe care o ocupa, de puterea si statutul pe care aceasta i le oferea. Cu toate acestea, Apostolul Matei nu facea abuza de functia lui, ba mai mult, era o persoana corecta, integra si onorabila. Prin urmare, capricornul este o fire ambitioasa, corecta si constiincioasa, intotdeauna orientata catre succes.

Varsator – Sfantul Apostol Iuda (Tadeu)
Apostolul Iuda Tadeul a fost cela care s-a preocupat si s-a implicat in acelasi timp de bunastarea celor neajutorati. Este, de asemenea, protectorul cauzelor nobile fiind intotdeauna dispus sa ii ajute pe cei necajiti. Varsatorii sunt persoane creative, cu o dorinta de cunoastere nebanuita, dar au tendinta de a se descuraja foarte repede.

Pesti – Apostolul Iuda Iscarioteanul
Cunoscut si drept cel care l-a vandut pe Iisus pe 30 de arginti, Iuda Iscarioteanul avea un spirit organizatoric foarte bine conservat. Totodata, el este si o persoana sensibila, retrasa si timida, usor influentabil, cu o mare predispozitie de a intra in depresii. Pestii sunt persoane familiste, intelegatori, insa de cele mai multe ori nu se regasesc in realitatea inconjuratoare, fapt ce declanseaza si depresiile despre care va vorbeam.

Tarana -Cum se fac praf civilizatiile - traducere TEI

Cartea profesorului David R. Montgomery de la Universitatea din Washington  - Tarana - Cum se fac praf civilizatiile este o carte care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru studenții la agronomie și, în general, pentru oricine se pune să lucreze pământul.
  "În examinarea rolului fundamental al solului în istoria umanitaţii, elementul cheie este pe cât de simplu pe atât de evident: societatea modernă riscă să repete greşelile care au grăbit apusul civilizaţiilor străvechi. Ipotecăm viitorul nepoţilor noştri prin distrugerea solului într-un ritm mai alert decât acela în care acesta se produce, ilustrând principiul conform căruia modificările lente sunt cel mai greu de oprit."
 "Țărână. Cum se fac praf civilizațiile" este o influentă lucrare transdisciplinară despre șirul civilizațiilor care au dispărut pentru că nu au știut să lucreze pământul. Șir din care vom face și noi parte dacă nu ne grăbim să oprim procesul de eroziune a solului (evident deja în numeroase zone din România, mai ales în partea sudică). 
Pentru a descarca cartea apasati aici

O noua aparitie TEI

10. Joseph A. Coccanouer – Buruienile, protectoarele solului

   Joseph A. Coccanouer – Buruienile, protectoarele solului

colecția de Agricultură sustenabilă

113 pagini

Tot ce adună buruienile se stochează în rădăcini, tulpini şi frunze! Azot, fosfor, potasiu şi cam tot ce le este necesar în hrănire. Amelioratorii de sol ai Naturii – iar noi le tratăm tot timpul ca pe unii dintre cei mai răi duşmani ai noştri.

clic aici jos pentru a descărca gratuit cartea

(versiunea color pentru ecran – 13 MB. Pentru celelalte versiuni, vezi mai jos).

Fructe si legume bogate in vitamina B6

Vitamina B6 joaca un rol esential in intarirea imunitatii si ajuta organismul sa produca anticorpi. Afla ce fructe si legume iti furnizeaza necesarul de B6 si include-le in alimentatie, astfel incat sa iti pastrezi sanatatea fara prea multe eforturi.
Pe langa cresterea imunitatii organismului, vitamina B6 te poate ajuta si sa scapi de neplacerile sindromului premenstrual, sa te vindeci mai usor de gripa si chiar sa alungi starile de mahmureala. De asemenea, B6 influenteaza regenerarea celulara si imbunatateste digestia.
O mare parte din vitamina B6 aflata in fructe si legume se pierde prin congelare, conservare sau gatit, asa ca incearca sa mananci totul proaspat. Ca alternativa, poti apela totusi la congelare, pentru ca astfel fructele si legumele vor pastra oricum o cantitate mai mare de vitamine decat in cazul in care le-ai gati. Tine cont de faptul ca vitamina B6 se elimina prin apa, ceea ce inseamna ca e necesar sa iti asiguri zilnic portia de legume si fructe proaspete.
Iata cele mai bogate surse de vitamina B6:
Avocado – il poti folosi pentru sandvisuri si salate. Ai grija la cantitatea consumata, pentru ca avocado contine si o cantitate mare de calorii si grasimi.
Spanacul – e delicios in omleta, supa, sandvisuri sau pizza. Daca vrei sa profiti din plin de continutul sau de B6, consuma-l crud.
Cartofii – ii poti pregati cu putina smantana cu continut scazut de grasimi si bucatele de broccoli fiert.
Mazarea – foloseste-o ca garnitura pentru alte mancaruri. O poti fierbe alaturi de putina ceapa tocata, pentru mai multa savoare.
Ardeiul rosu – se potriveste cu aproape orice mancare, de la salata pana la friptura.
Sparanghelul – o alta garnitura delicioasa si sanatoasa, pe care o poti servi la diferite feluri de mancare.
Conopida – e delicioasa si cruda, dar o poti consuma si sub forma de piure, amestecand-o cu piure de cartofi.
Broccoli – crud sau fiert, nu ar trebui sa lipseasca dintr-o alimentatie sanatoasa.
Morcovii – iti recomandam sa ii consumi ca atare, fiind un ingredient delicios pentru salate. De asemenea, poti folosi bucatele de morcovi pentru a orna diverse preparate.

Filosofia tovarasului Ivan

Tovarăşul Ivan a fost membru de bază al partidului comunist, a participat la Marea Revoluţie din Octombrie.

Tovarăşul Lenin i-a murit în braţe.

Tovarăşul Ivan a fost decorat cu numeroase distincţii şi medalii ale URSS.

Şi acum, la 102 ani, tovarăşul Ivan merge ca tot omul la doctor.

- Bună ziua tovarăşe doctor!

- Bună ziua tovarăşe Ivan, dar cu ce problemă pe la noi ? Sunteţi bolnav ?

- Aaaa nu eu, tovarăşa,Katia ... de 4 zile nu se mai scoală din pat, nu mai vorbeşte cu mine, nu mai mănâncă nimic, nu ştiu ce sa mă mai fac cu ea.

- Păi, câţi ani are tovarăşa Katia?

- 95 ! Tinerică, tinerică...

- Hm, e o vârstă la care se mai îmbolnăveşte omul, mai... moare .

- Da, tovarăşe doctor, dar ştiţi, daca eu mă simt încă bine şi în putere, parcă mi-ar părea rău să o pierd, că m-am împăcat foarte bine cu ea.
- Păi în cazul acesta, vă dau o reţetă, dar nu pentru ea, ci pentru dvs. tovarăşe Ivan.

Mergeţi la farmacie, luaţi pastila asta, faceţi un sex cu tovarăşa Katia şi s-ar putea să aveţi surpriza să-şi revină.
Merge tovarăşul Ivan la farmacie, ia pastila de Viagra, merge acasă, alea, alea.

A doua zi când se trezeşte, tovarăşa Katia nu mai era în pat, era în bucătărie, cânta şi gătea.

Stă tovarăşul Ivan şi filozofează:

"Eeee, al naibii tovarăşul doctor, dacă ştiam eu tratamentul acesta, nu îmi mai murea tovarăşul Lenin în braţe".

Miracolul japonez ...

 Va rog sa cititi despre aceste fapte concrete din viata japoneza ...

 

1. Ati stiut ca elevii si profesorii japonezi au program de curatenie obligatoriu in scoli si licee. Ei participa impreuna in fiecare zi timp de min.15 min.la un program de curatenie generala in liceele si scolile frecventate (vezi foto jos). Datorita acestui fapt noua generatie are deja grija fata de pastrarea, respectarea ordinii si curateniei, lucruri care cu timpul devin absolut necesare deja in activitatea lor viitoare.

 2. Cetatenii japonezi care detin animale de casa (caini, pisici) au obligatoriu intodeauna asupra lor pungi igienice speciale pt.adunarea reziduriilor eliminate de acestea pe strazi, parcuri, in aer liber, e.t.c. Multumita igienei si a spiritului de responsabilitate, curatenia in Japonia a ajuns la un inalt grad in codul de comportament japonez.

3. Cei care intretin curatenia, salubritatea, gunoierii japonezi sunt numiti „inginerii sanatatii”!!..??

Au un venit lunar echivalent cu c.ca 19500-33000 RON ?!?!..., dar pentru aceasta „munca” participa la serioase examene date in scris si oral.

4. Japonia este vitregita de resurse naturale. Anual este supusa la uriase valuri marine (tzunami), uragane, sute de cutremure, dar a ajuns prin munca si respect a 2-a putere economica in lume.

 5. Hiroshima a fost reconstruita industrial si economic complet in 10 ani de la bombardamentul nuclear din 1945 aug.06 efectuat de S.U.A. (sfarsitul celui de-al 2-lea razboi mondial).

 6. In Japonia este interzisa folosirea telefoanelor celulare in trenuri, restarante, in orice incaperi acoperite...

Prin aceasta se respecta deja dreptul la intimitate si linistea celorlalti din aceea incapere...

7. De mici, scolarii japonezi, invata inca din clasa 1....6 , despre etica si relatiile interumane?!...

 8. Poporul japonez este unul dintre cele mai bogate si civilizate din lume. Familiile japoneze nu angajeaza femei de serviciu sau pentru curatenie in casa...de acesta raspund doar parintii si copii din familie... 

9. In scolile japoneze nu avem examene pina in clasa 3-a. Scopul educatiei japoneze este de a dezvolta personalitatea individuala si gindirea copiilor, prin constientizarea faptelor, datelor de baza ale vietii , legatura principiala intre ele si nu memorarea si redarea automata a celor invatate...

10. In restaurante, bufete, terase, japonezii mananca sanatos variate alimente de calitate si doar in cantitatea necesara, pentru a nu arunca si face risipa... asa arata respect fata de hrana, resursa vietii umane...

 11. Intarzierea ANUALA in medie a unui tren japonez este de 7 SECUNDE...Japonezii au un mare respect fata de timpul celorlalti, fapt pentru care sunt foarte precisi si punctuali la secunda !!!...

 12. Copii scolari dupa pauza de masa se spala obligatoriu pe dinti. Sunt atenti deja la varste fragede asupra sanatatii si igienei dentare...Pauza mesei de prinz a scolarilor, studentilor este de min. 30 minute pt. a se asigura o mai buna si corecta digestie a alimentelor...

      Cind este intrebata lumea despre toate acestea, oamenii raspund :

            - Aceasta noua generatie astfel educata si formata va reprezenta in curind viitorul Japoniei...