Stirul si proprietatile lui antibiotice -Interviu cu Dr. ing. chimist STEFAN MANEA HOFIGAL

Va prezentam acum doi ani un interviu cu Domnul Dr. ing. Stefan Manea referitor la brandul HOFIGAL si produsele din plante naturale pe care le comercializeaza. Astazi va invit sa urmariti un scurt interviu referitor la beneficiile stirului.


           Sunt cunoscute aproape 60 de specii din familia Amarathaceae.

Termenul internațional atribuit tuturor acestor specii este amarant, după cuvântul grecesc arhaic amarantos (floare nemuritoare).

Cele mai întâlnite la noi sunt Amaranthus viridis, A. retroflexus și A. blithum. 

Cuvântul românesc știr vine din limba slavă, fiind, de asemenea, întâlnit în bulgară și sârbă. Speciile de știr au fost culese, consumate și cultivate din timpuri străvechi ca pseudogrâne. Mai mult ca sigur sunt predecesoarele cerealelor.

Sunt plante înalte ce pot crește până la 3 m, deși o înălțime obișnuită este cam la 1 m, cu tulpină dreaptă și solidă, cu flori micuțe, verzi sau verde-roșiatic, adunate într-un fel de spic la vârf. Chiar dacă în România actuală este considerat o buruiană, în culturile organice știrul este lăsat să crească liber pentru că rădăcina lui adâncă și puternică ajută la aerisirea solurilor. Frunzele au formă romboidală, cele de sus fiind mai alungite decât cele de la bază și sunt comestibile, cu un gust asemănător spanacului. Semințele negre sau crem sunt prinse în capsule minuscule de 1 sau 2 mm și sunt de asemenea comestibile.

            Nici una dintre speciile de amarant nu este toxică, însă toate conțin cantități mici de acid oxalic.

Excesul de acid oxalic inhibă absorbția calciului și a zincului și influențează negativ persoanele care suferă de afecțiuni ale rinichilor, artrită sau reumatism. De aceea consumul în cantități mari, zile la rând, este nerecomandat. 

Frunzele tinere și semințele de știr au fost folosite mii de ani în alimentație și pentru proprietățile lor medicinale. Este o plantă bogată în vitamina A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E, riboflavină, acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și magneziu.

 Valoarea nutritivă a știrului este foarte ridicată, frunzele conțin mai multe proteine și lisină decât porumbul sau alte cereale și mai multă metionină decât soia, ambele aminoacizi esențiali. Conține, de asemenea, cantități importante de beta-caroten și omega 6 și antioxidanți puternici.

Din semințe se poate extrage un ulei, recomandat pentru toate calitățile de mai sus și pentru conținutul mare de squalen, un compus organic descoperit recent, cu proprietăți anticancerigene și antioxidante, considerat secretul dietei mediteraneene și probabil cel mai bun stimulator imunitar cunoscut. Din frunze infuzate în mod tradițional se făceau și ceaiuri pentru gargară în cazul durerilor în gât.

            Planta a fost folosită în remediile triburilor native americane, în medicina antică europeană și cea orientală. Populațiile precolumbiene o prețuiau și o consumau frecvent.

Ei au domesticit știrul cultivându-l secole la rând, făcându-l familiar apoi cuceritorilor spanioli. Astfel, pretinsa proveniență aztecă a ajuns astăzi cunoscută oriunde, deși numele rămâne unul antic grecesc.

În Balcani știrul a rămas o plantă culeasă de pe câmpuri și oriunde crește sălbatic în asemenea cantități încât pare omniprezentă.

În spațiul grecesc, unde este numit vlita, frunzele tinere și mugurii sunt adunați și puși în fierturi, ciorbe sau salate, după rețete similare spanacului.

Semințele se pot mănca crude dacă sunt presărate peste mâncăruri sau salate, prăjite asemeni popcornului, dar fără ulei ceea ce le face foarte sănătoase (se obțin niște floricele drăguțe de dimensiuni liliputiene) sau măcinate sub formă de făină.

Aceste semințe de știr sunt recomandate în multe diete datorită faptului că nu conțin gluten și pentru că sunt proteine-complete, cu un profil mai ridicat decât proteinele obținute din carne sau lactate.

Pe continentul sud-american semințele sunt lăsate la fermentat, obținându-se un fel de bere.

Știrul nu a fost uitat peste tot în România. În Moldova, Oltenia dar, în special în zona Buzăului,ciorbele de știr sunt încă foarte apreciate.

Dispreţuit şi ponegrit, considerat bun doar pentru porci, ştirul este, de fapt, foarte bogat în vitamine şi minerale. În scrierile sanscrite, planta este menţionată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau "amaranthus” - planta care nu moare 

Istoria cultivării ştirului (Amaranthus retroflexus) începe demult, în urmă cu peste opt mii de ani, iar povestea lui este pe cât de uimitoare, pe atât de neferi­cită. Popoarele precolumbiene, aztecii şi incaşii, au fost primii care au descoperit că ştirul este cu mult mai hrănitor decât porumbul şi grâul, cu un bogat conţinut în substanţe nutritive, vitamine şi minerale, un excelent energizant. Amarantul nu era numai un produs alimen­tar de bază, ci şi un remediu aproape mi­raculos, ameliorând durerile he­mo­roi­dale şi tratând răceala, dia­reea, tul­burările nervoase, diversele afecţiuni ale pielii. Cu sirop de ştir erau hrăniţi toţi copiii nou-năs­cuţi, iar războinicii îl consumau pentru a dobândi energie şi putere în cam­paniile lungi şi dure.

            Denumit şi "boabele lui Dum­ne­zeu”, ştirul era la fel de preţios ca au­rul. Ultimul conducător al Im­periu­lui aztec, Montezuma al II-lea, primea an de an, ca tri­but de la su­puşii săi din provinciile vasale pe care le gu­verna, zeci de mii de tone de seminţe de ştir. Cu pro­prietăţile sale unice, ştirul era socotit o plantă de ori­gine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind ve­ne­rat şi folosit ca element sacru în ritualurile reli­gioase.

În cin­stea lui se or­ganizau şi fes­tivităţi, îna­intea cărora azte­cii posteau zile în şir. În faţa templelor, se ridicau din făi­nă de ştir uriaşe figu­rine ale unor zeităţi, la care toţi oa­menii se închi­nau. La finalul sărbătorii, făina era împărţită tuturor şi consumată pe loc, fără a fi pre­pa­rată.

Cultul ama­rantului prevedea o cere­monie spe­cială, însoţită de sacrificii umane.

Odată cu venirea con­chis­tadorilor în Lumea Nouă, odată cu colonizarea şi creş­tinarea popoarelor preco­lum­biene, toate ceremoniile religioase ale aztecilor şi incaşilor au fost limitate, iar ritualurile cu sacrificii uma­ne - strict interzise.

Îngro­ziţi de obiceiurile sân­ge­roase ale aztecilor, cuceritorii spanioli au emis ordine prin care se interziceau culti­varea, depozitarea şi utili­za­rea în orice scop a ştirului, această plantă în faţa că­reia aztecii se închinau şi pen­tru care aduceau jertfe umane.

Treptat, planta a fost dată uitării.

Abia în se­colul al XX-lea, oamenii de ştiin­ţă au început să stu­dieze atent pro­prietăţile ştirului, des­coperind că planta are un conţinut ridicat, dar echilibrat de proteine şi este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic), săruri minerale (cal­ciu, fier, mag­neziu, potasiu, zinc, cupru) şi aminoacizi.

Ştir împotriva cancerului

Din compoziţia chimică a ştirului face parte şi squalenul, un compus antioxidant puternic, care ajută la prevenirea cancerului. Acest compus organic natural întinereşte celulele şi inhibă creşterea şi răspândirea tumorilor maligne.

Până de curând, squalenul era ex­tras doar din ficatul de rechin, greu de obţinut şi extrem de costisitor.

Drept urmare oamenii de ştiinţă şi-au diversificat sursele de depistare ale acestei substanţe, iar cercetările moderne au relevat prezenţa lui şi în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu, în tă­râţele de orez, însă în cantităţi mici.

Surpriza cea mare pentru cercetători a venit tocmai din partea ştirului, o plantă aparent neînsemnată care, până nu demult, era folosită doar ca nutreţ pentru porci. În uleiul din se­minţe de ştir se găseşte cea mai mare proporţie de squalen, circa 8-10%.

Pentru comparaţie, din ficatul de rechin se poate extrage doar 1-1,5% squalen.

Uleiul de ştir ajută la reducerea colesterolului din sânge, protejează organismul împotriva efectelor expu­nerii la radiaţii, contribuie la resorbţia tumorilor malig­ne.

Bolnavilor de cancer supuşi terapiilor cu radiaţii li se recomandă utilizarea uleiului de ştir înainte şi după asemenea şedinţe. Acest ulei accelerează în mod sem­ni­ficativ acţiunea de recuperare a organismului, iar squa­lenul din compoziţia sa acti­vează procesele de re­generare ale ţesuturilor organelor interne, adesea grav afectate de asemenea raze.

În plus, squalenul din uleiul de seminţe de ştir are proprietăţi unice cicatrizante, ameliorând şi tratând afecţiuni dermatologice, ca psoriazis şi pitiriazis.

Toţi cei care doresc sa testeze proprietăţile curative complexe şi variate ale ştirului trebuie să cunoască "regulile” de culegere, depozitare şi pre­pa­­­rare a ceaiurilor, tincturilor şi solu­ţiilor.

De la ştir se consumă atât partea verde, tulpina şi frunzele, cât şi se­min­ţele.

Frunzele, asemănătoare ca aspect, dar şi ca gust, cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot adăuga la ciorbe, tocăniţe sau salate.

Seminţele sunt mai sănătoase consu­mate crude, însă se pot prăji.

Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălţime de 25-30 de centi­metri, cel mai propice mo­ment fiind în luna august. Frunzele, folosite ca ingre­dient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii şi până toamna târziu. Seminţele sunt bune de cu­les atunci când se scutură uşor.

Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este bene­fic în bolile de fi­cat şi ini­mă, pentru com­baterea in­fecţiilor şi tulbu­rărilor gas­­tro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, sto­matită, pa­rodontoză, ulcer, ateroscle­roză. Au existat ca­zuri când copii bolnavi de enurezis (eli­minarea invo­lun­tară a urinei) s-au vin­decat cu ceai de ştir într-o săptămână.

Infuzie din boabe de ştir împotriva enurezisului

Spicul ştirului, cu tot cu seminţe, se pune la uscat într-o cameră bine aerisită şi întunecoasă. După 7-10 zile, se fărâmiţează şi se depozitează într-un loc uscat.

Peste o lingură de pulbere de spic de ştir, se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 15-20 de minute, apoi se ridică capacul şi se lasă la răcit. Se consumă la temperatura camerei, după aproximativ 3-4 ore. Se bea câte un sfert de cană, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor principale şi înainte de culcare.

În cea de-a patra seară, după administrarea ceaiului, nu se mai consumă nimic, nici lichide, nici alimente. Durata recomandată a tratamentului este de două săptămâni.

Dacă după cele două săptă­mâni rezultatele nu apar, tratamentul tre­buie reluat o săptă­mână mai târziu.

Decoct împotriva anemiei

            Peste 15 grame de rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clo­cotită. Vasul cu infuzia se aşează într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute, pe aburi. Se lasă la răcit şi se stre­coară. Se consumă câte o treime de ceş­cuţă, de trei ori pe zi, înainte de mese.

Băi calmante pentru tulburări nervoase

La 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp de 15 mi­nute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie. Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute. Este benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se poate adăuga şi muşeţel.

Întinerirea şi revigorarea trupului

Tratamentul este foarte util pentru eliminarea toxi­nelor, a radionuclizilor ajunşi în corpul uman din atmo­sferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraţilor şi nitriţilor prezenţi în mai toate produsele alimentare.

Se iau în părţi egale tulpină sau frunze de ştir proas­pete, frunze de mentă, flori de muşeţel şi urzică, fără a se depăşi în total 500 de grame. Toate se mărun­ţesc şi se amestecă bine, până ce aproape devin o pastă.

Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumă­tate de litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de cul­care, adăugând o linguriţă de miere. Restul amestecului se fierbe pe baie de abur, timp de 10-15 minute, şi se con­sumă câte un pahar, cu o jumătate de oră înainte de mese. Tratamentul continuă fără a depăşi cele 500 g de amestec din plante.

Poate fi repetat după 2-3 ani.

Pregătirea în casă a uleiului de ştir

            Doar bine, fără urmă de rău...

Uleiul de ştir poate fi preparat şi la domiciliu, pro­prie­tăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitându-se totodată riscul achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular, ale tractului gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi.

Ulei din seminţe de ştir prăjite

Mod de preparare: 100 de grame de seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdro­besc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se ames­tecă bine cu 250 de ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul poate fi folosit când devine uşor trans­parent. Se păstrează la frigider, maxim un an.

Ulei din seminţe de ştir neprăjite

Totul se prepară în vase de sticlă sau de porţelan, fără a folosi ustensile de metal. Într-un astfel de vas, se amestecă foarte bine seminţe de ştir cu ulei de măs­line, în proporţie de 1:1. Se toarnă în sticle, se închi­de ermetic şi se lasă într-un loc întunecat şi răcoros, timp de o lună şi jumătate, agitând periodic recipientul. Uleiul obţinut se filtrează şi se conservă până la maxim 12 luni, la frigider.

Pentru a împiedica oxidarea extrac­tului şi, prin ur­mare, pier-derea proprietăţilor sale tera­peutice, uleiul tre­buie păstrat la întu-neric, închis erme­tic, evitând contactul prelungit cu aerul.

Se administrează câte o jumătate de linguriţă de ulei, cu 15-20 de minute înainte de micul dejun şi cină.

Consumul şi utilizarea ştirului, sub orice formă, nu produc efecte adverse. Nu se cunosc contraindicaţii.