În credinţa populară, primele zile
ale lunii Martie, până pe data de 9, se cheamă babe.
Obiceiul este de a numi fiecare
dintre ele cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaşte firea ei: “dacă
timpul nu e bun, baba e rea”.
Zilele babelor se încheie pe 9
martie, când se crede că vin moşii şi căldura.
La români, Mărţişorul este
denumirea populară a lunii Martie, luna echinocţiului de primăvară.
Este ziua Babei-Dochia – personaj
mito-folcloric, descinzând din străvechiul cult al Marii-Mame, zeiţă a pământului
şi vegetaţiei. Cercetările etnologice au demonstrat existenţa obiceiului la
geto-daci.
Conform crestinortodox, bunicii
noştri cunoşteau că primele zile din această lună sunt fie prea friguroase, fie
prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. “Se
spune că vremea din aceste zile relevă starea lăuntrică şi bunătatea
sufletească a fiecărei persoane.
Astfel, dacă vremea este frumoasă
şi soarele străluceşte, omul este voios şi bun la suflet şi îi va merge bine
tot anul următor.
În schimb, dacă vremea este
întunecată, acela nu va fi un om bun la suflet şi va fi supărăcios tot anul.
Pe de altă parte, se spune că dacă
ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie”, ne spune Paula Popoiu,
muzeograf şi director al Muzeulului Satului din Bucureşti.
Baba Dochia, cel mai importan mit
românesc
De unde vine însă acest obicei?
Etnografii spun că mitul “babelor” este unul din cele mai importante mituri
romăneşti, cel al Babei Dochia. Există credinţa că Baba Dochia şi-a luat numele
de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 Martie. Astfel,
bătrâna reprezintă de fapt sezonul rece, care este pe sfârşite şi nu renunţă
prea uşor în faţa primăverii, de unde şi cele 9 zile de instabilitate
meteorologică.
Specialiştii spun că în străvechiul
calendar roman anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea
anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară.
Moartea Dochiei în ziua de 9
martie se considera hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. “Astfel,
perioada cuprinsă între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care
Dochia îşi implineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi,
pentru a muri înspre renaştere. Aspectul instabil al vremii din aceasta
perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia”,
spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Centrul Judeţean Tradiţie
Ialomiţa.
Zilele Babelor diferă ca număr de
la o zonă la alta. De exemplu, în Muntenia sunt 12 babe, iar în Maramureş se
obişnuieşte „bătutul uşilor“, pentru a goni iarna din casa.
Aici, Baba Dochia se mai numeşte
şi Odochia, tot aici se practică „botezul“ babei pe care ţi-ai ales-o. Mai
exact, se rebotează copiii bolnavi cu alte nume, pentru ca răul să nu-i mai
găsească.
În unele zone ale Moldovei, se
alege ziua după data de naştere. Atunci când aceasta este un numar mai mare de
nouă, se împarte şi se alege unul din rezultate sau se aduna cele două cifre
componente.
În Ardeal, babele se numesc şi
Vântoase, iar în Muntenia este obiceiul ca de Babe să fie aleasă câte o bătrănă
din sat.
“Daca ziua aleasă este frumoasă,
înseamnă că bătrâna respectivă este bună la suflet. Dacă este frig, bate
vântul, ploua sau ninge, înseamna că baba e rea la inimă şi este considerată
responsabilă pentru vremea urâtă”, spun specialiştii de la Muzeul Dunării de
Jos din Călăraşi.
Ieri a fost baba mea. Am tot așteptat câteva picături de ploaie... dar nimic! :)
RăspundețiȘtergereAșa că semnul de bogăție rămâne să fie așteptat la anul. :))
Numai bine!
Dupa cum a fost prezentat buletinul meteo se pare ca de azi incep ploile si-si scutura Dochia ultimele cojoace. O zi frumoasa cu spor in tot ce faceti.
ȘtergereBuna ziua!Daca ai un suflet bun...,atunci si viata te rasplateste atunci cind trebuie si cu ce trebuie.Noi sa ne bucuram de tot ceea ce vine si sa luam doar partea plina a paharului.Va doresc o primavara minunata cu soare in suflet,sanatate ,bucurii si bunastare!
RăspundețiȘtergereBuna seara. Multumesc pentru vizita si urari.
ȘtergereSa aveti o primavara minunata plina de culoare si parfum.