MESAJUL
AMBASADORULUI FRANȚEI PENTRU FERMIERII ROMÂNI!
Nu de
puține ori figuri marcante din străinătate, care au venit în România, au
transmis mesaje puternice care să îi impulsioneze pe fermierii și consumatorii
din țară noastră să aprecieze produsele tradiționale și chiar unice în lume!
Francois Saint-Paul,
Ambasadorul Franței în România a transmis miercurea trecută un mesaj extrem de
important pentru fermierii din țara noastră. ”Ca
Ambasador al Franței, aș vrea în primul rând să subliniez că agricultura este
un domeniu fundamental pentru parteneriatul dintre Franța și România. Noi avem
încredere în potențialul agriculturii din țara dumneavoastră dar și al
fermierilor. După cum știți la Bruxelles susținem mereu o politică agricolă
comună foarte puternică pentru că agricultura nu este numai o activitatea
economică comună ci și ceva foarte important pentru societatea noastră, atât în
Franța cât și în România. O țară echilibrată și
puternică are nevoie de o agricultură pe măsură, puternică. Și suntem convinși
că între agricultura franceză și cea din România potențialul de cooperare este
mare. Putem să schimbăm experiențele noastre, spre exemplu în ceea ce privește
asocierea fermierilor, tehnologia culturilor dar și solidaritatea. Și
în mod particular în agricultură avem nevoie de solidaritatea”, a
declarat în limba română Francois Saint-Paul la o conferință care a avut
loc pe 14 decembrie, în care compania de asigurări Groupama Asigurări, deținută
de grupul francez Groupama, a lansat o asigurăre agricolă care acoperă toate
riscurile climatice pentru culturile de floarea soarelui și de porumb.
Un mesaj mult mai realist vine din partea unui britanic.
Mesajul
unui britanic pentru români: ”Aveți o ultimă șansă să luptați pentru ȚARA
VOASTRĂ înainte să vă fie LUATĂ CU TOTUL!”
Un alt mesaj puternic și de efect
pentru fermieri a fost cel al lui Sir Julian Rose. Un nume care spune
multe la nivelul agriculturii europene. Un britanic provenit dintr-o veche
familie de nobili luptă astăzi pentru apărarea micilor fermieri și pentru
promovarea agriculturii tradiționale și ecologice. ”Marile corporații conduc, guvernele doar le
urmează. Marile corporații, lanțurile de supermarketuri, guvernele și Uniunea
Europeană, toate fac parte dintr-un mare club. Și tot ceea ce vor să obțină
sunt bogăție și putere. Ceea ce vreau să spun este că în Europa de Est au fost
oameni naivi, care abia au intrat în UE. Pământul este ieftin. Forța de muncă
este ieftină în comparație cu Vestul Europei. Și atunci ce și-au zis: Haideți,
băieți, să punem mâna cât timp e acolo!”, a declarat Sir Julian Rose
într-un interviu acordat echipei emisiunii ”În premieră cu Carmen Avram” de la
Antena 3.
În cadrul discuției cu reporterul
român, Rose face o dezvăluire
cutremurătoare privind politica dusă de UE în raport cu micii
fermieri. O politică pe care a aflat-o chiar la Bruxelles, în momentul aderării
Poloniei la marea familie europeană. ”Îmi
aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Am intrat în cameră și era o
doamnă care conducea ședința. Și le-am spus că eu vin din Anglia și că, în țara
mea, când am aderat la UE, am început să pierdem fermierii și pământul pe care
îl lucrau. Dacă aceeași politică va fi aplicată în Polonia, aproape două
milioane de fermieri își vor pierde terenurile. Cum veți rezolva această
problemă. Și ea mi-a spus: Eu nu cred că tu înțelegi ce înseamnă Uniunea
Europeană. (…) Uniunea Europeană nu e interesată de fermele mici. Este aceeași
politică aplicată peste tot”, spune britanicul.
Iar mesajul lui pentru români,
pentru guvernul nostru, este clar: ”Aveți
o comoară! Am vizitat țara voastră. Este un loc minunat. Care este acaparat de
forțe cărora nu le pasă de frumusețea și bogăția peisajelor, de fermieri și de
experiența lor. Aveți o ultimă șansă! Guvernul vostru să lupte pentru voi,
pentru cultura și mândria voastră, pentru produsele voastre de calitate, pentru
frumusețea zonelor naturale. Încercați să le controlați până nu vi se iau din
mâini! Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie
luată cu totul!”.
Sursa -Agrointel -19 decembrie 2016 Roxana Dobre
Si un raspuns pertinent din partea domnului Ignateanu Stefan
Vă mulțumim frumos
pentru aprecierile diplomatice adresate cu privire la potențialul agriculturi
românești și la rolul acesteia în dezvoltarea parteneriatului dintre România și
Franța.
Dar în realitate viața
agricultorilor și a fermierilor din România este tot mai grea.
Politica comună agricolă a U E pe care o susțineți este profund discriminatorie pentru că subvențiile agricole acordate fermierilor din România sunt cu mult mai mici față de cele care le primesc fermieri din țările dezvoltate ale U E.
Din păcate nu este nici un fel de solidaritate în politica comună a U E ci o profundă discriminare și nedreptate față de fermieri români,care sunt nevoiți să muncească în condiții vitrege și să practice o agricultură cu eficiență redusă sau falimentară.
Politica comună agricolă a U E pe care o susțineți este profund discriminatorie pentru că subvențiile agricole acordate fermierilor din România sunt cu mult mai mici față de cele care le primesc fermieri din țările dezvoltate ale U E.
Din păcate nu este nici un fel de solidaritate în politica comună a U E ci o profundă discriminare și nedreptate față de fermieri români,care sunt nevoiți să muncească în condiții vitrege și să practice o agricultură cu eficiență redusă sau falimentară.
Fermieri din România
sunt sclavii U E pentru că trebuie să implementeze agricultura U E cu
subvențiile la jumătate față de cea care se acordă fermierilor din țarile
dezvoltate al U E.
În felul acesta suntem
pe cale de dezintegrare sau desființare.
Tractoare și mașini agricole nu mai producem,sisteme de irigații nu mai avem,terenurile agricole sunt vândute străinilor în procent de peste 30 %,importăm mai multe produse agricole decât exportăm,sărăcia își face prezența tot mai mult la sate cât și la orașe.
Aceasta este realitatea în agricultura românească care nu este văzută nici de la Guvernul României,nici de la U E și nici de la Ambasada Franței din România.
Tractoare și mașini agricole nu mai producem,sisteme de irigații nu mai avem,terenurile agricole sunt vândute străinilor în procent de peste 30 %,importăm mai multe produse agricole decât exportăm,sărăcia își face prezența tot mai mult la sate cât și la orașe.
Aceasta este realitatea în agricultura românească care nu este văzută nici de la Guvernul României,nici de la U E și nici de la Ambasada Franței din România.
Romanul se va intoarce mereu la glie. Acolo stie imediat ce sa faca, se adapteaza in doi timpi si trei miscari. Asta e sansa noastra in caz de orice: razboi, cataclism, colonizare. Avem in gena inoculata SUPRAVIETUIREA.
RăspundețiȘtergereBuna ziua, aveti dreptate dar nu mai sunt atat de sigur daca vom avea unde sa ne intoarcem dupa ce am inceput sa ne vindem cu atata usurinta pamantul. Bucuria recompensei imediate este mai mare decat asteptarea rezultatelor unei recolte la finalul anului. O zi minunata, saptamana cu spor in tot ce faceti si Sarbatori fericite.
RăspundețiȘtergere