luni, 30 noiembrie 2015

Scrisoarea unui irlanez către un comisar european: „România este ţara ultimei civilizaţii rurale autentice a Europei. Aici are loc un cataclism“

Irlandezul Peter Hurley, implicat în numeroase proiecte de promovare a satelor româneşti, a trimis o scrisoare deschisă comisarului european pentru agricultură, Phil Hogan. În document, Hurley îi cere oficialului să sprijine acei mici producători români, cei care nu sunt suficient de bine susţinuţi de statul român, amintindu-i că România este „ultima civilizaţie rurală autentică a Europei“.
Peter Hurley a trimis o scrisoare deschisă comisarului european pentru agricultură, Phil Hogan. Scrisoarea a postat-o pe Facebook, dar a trimis-o şi pe mail comisarului.
„Trebuie ajutaţi mai mult acei mici producători care sunt şi cei mai numeroşi, şi cei mai săraci, şi în cea mai dezavantajată poziţie. Actualul Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) are nişte acţiuni pentru ei, dar acestea nu sunt suficiente. Actualul PNDR ar trebui să îi ajute şi pe acei mici producători care nu s-au asociat, ar trebui să le creeze condiţii pentru asociere. Şi 8 miliarde de euro nu sunt destui pentru a-i ajuta pe fermierii mari, dar nici pe micii întreprinzători. Banii sunt prea puţini”, spune Peter Hurley, pentru ”Adevărul”.
În opinia sa, o mână de ajutor ar putea fi găsirea unor mijloace pentru ca aceşti mici producători să-şi poată vinde produsele lor şi o soluţie eficientă ar fi ca ei să se asocieze şi să formeze cooperative. ”Asta ar ajuta mai mult la comercializarea produselor lor şi ar aduce bani în comunităţile sărace”, adaugă Hurley.
Românul prin adopţie îi cere, în scrisoare, comisarului european, să facă o evaluare în România şi să verifice în ce măsură, practic, Planul Naţional de Dezvoltare Rurală chiar îi ajută pe aceşti mici producători şi să găsească soluţii pentru ca aceştia să facă faţă cu brio pe piaţa economică a ţării.
Irlandezul a ajuns în România în urmă cu mai bine de 20 de ani, când avea 26 de ani. A lucrat 15 ani ca şi consultant în marketing pentru stat şi pentru firme private, iar de ceva vreme este freelancer şi preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii. În această din urmă calitate, Peter Hurley a investit până acum zeci de mii de euro în organizarea celor cinci ediţii ale Festivalului Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel“.
Conţinutul integral al scrisorii, mai jos:
„Scrisoare deschisă către Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
17 martie 2015 la 18:05

Comisare,
Numele meu este Peter Hurley. Sunt din Irlanda. Trăiesc în România de peste 20 de ani. În ultimii sase ani am fost implicat în proiecte civice de promovare a României rurale, pentru care în 2011 am fost decorat cu Ordinul National pentru Merit. În 2012, am fost director de promovare în cadrul Unitătii de Sprijin a Retelei Nationale de Dezvoltare Rurală, fiind responsabil cu încurajarea cooperativelor agricole, turism rural si produse traditionale.
Stiu că multi ar dori să vă vorbească astăzi. De aceea, am condensat punctul meu de vedere la câteva minute si as dori să vă cer permisiunea să vi-l împărtăsesc.
Pentru a răspunde la întrebarea referitoare la rolul PNDR în lupta împotriva sărăciei din mediul rural – răspunsul este suficient de clar. Ca si în cazul versiunii consultative a Ghidului Solicitantului pentru Măsura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”, resursele concentrate pe exploatatii mai mari de 8.000 unităti exclud marea majoritate a gospodăriilor agricole. Este dificil a vedea planul ca având impact semnificativ asupra sărăciei.
În decembrie 2008, am cinat cu un membru al Comisiei Parlamentare pentru Agricultură din Camera Deputatilor care mi-a spus: “În România sunt 120.000 de fermieri. Acestia reprezintă interesul nostru. Cele 4 milioane de gospodării tărănesti nu sunt problema noastră. Dacă doriti să vorbiti despre ele, luati legătura cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
Totusi nu este firesc să lăsăm responsabilitatea exclusiv în sarcina administratiei românesti. Cred că trebuie să cercetăm mai profund.
Solutia costă bani, cred ca mult peste cele 9,5 miliarde de euro stabilite pentru Pilonul 2 în Programul National de Dezvoltare Rurală al României pentru perioada 2014-2020.
În anii 1920, clasa tărănească de României era una dintre cele mai bogate din Europa. Am auzit că îsi trimitea copiii la scoală în Franta. In 1930 în România erau 7.500 de cooperative cu 1,5 milioane de actionari, în timp ce populatia totală a tării era de 10 milioane de persoane.
Această cultură înfloritoare a primit trei lovituri de gratie: 1949 – 1990 – 2007
Comunistii au considerat clasa tărănească cel mai mare dusman al lor. I-au numit pe tărani “micii capitalisti”. Cu ani în urmă, l-am întrebat pe un “capitalist mic” de 80 de ani: “Cum a fost când a venit colectivizarea?”
“Într-o zi, au venit în curtea mea si au luat totul. Au luat calul, vacile, toate animalele. Căruta, plugul, toate instrumentele noastre mari si mici. Au luat toate semintele si tot din magazie. Au luat chiar si mica râsnită pe care o foloseam pentru măcinarea porumbului. Au dus totul la ferma colectivă. Si din acea zi, dacă nu doream să murim de foame, a trebuit să lucrăm pentru ei.”
“Si cum a fost în 1990, când ti-ai recăpătat terenurilor?” “În 1990?”, a spus el. “Mi-au dat înapoi terenul! Dar nu mi-au dat nici un instrument pentru a-l lucra. A trebuit să încep iarasi de la zero. Numai că de data aceasta eram cu 45 de ani mai în vârstă si nu mai eram tânăr.”
Am auzit despre colectivizarea fortată începută în 1949. Se vorbeste doar foarte putin despre de-colectivizarea fortată din 1990 si efectul său devastator asupra unei populatii rurale deja sărăcite. Milioane de săteni au fost catapultati înapoi la Epoca Fierului, luptând pentru existentă pe 3 sau 4 parcele de teren, situate la kilometri distanta, muncă istovitoare, fără umbră, câteva unelte manuale, poate un cal si o carută folosite în comun. (M-am întrebat întotdeauna, unde au fost în ultimii 25 de ani organizatiile umbrelă, responsabile pentru promovarea spiritului de cooperare al Europei? De ce au abandonat acestea micii producători din România?)
Si odată cu intrarea în UE în 2007, micii producători au fost pur si simplu distrusi. Au fost spulberati de complexul agro-industrial, care se întinde de la Portugalia până în Grecia. Cartofii sunt culesi în Germania (probabil de români), spălati în Italia si transportati în România. De la producător la consumator este un circuit închis. Acest complex a demarat acum 50 de ani, tot timpul subventionat de UE din toate punctele de vedere imaginabile: educational, ideologic, financiar, tehnologic, logistic, comercial.
Micul producător român nu este doar dezavantajat. A fost scos definitiv din modul său de trai fiind fortat să-si părăsească tara natală. A devenit un refugiat economic. Ceea ce au început comunistii, UE reuseste să finalizeze. Si poate mai presus de toate, ca urmare a acestei dizlocări, între 200.000 si 300.000 de copii români cresc fără unul sau ambii părinti pentru o parte sau întreaga lor copilărie.
Vă puteti imagina, Comisare, protestele publice dacă jumătate dintre elevii din clasele primare din Irlanda ar fi lipsiti de unul sau ambii părinti pentru întreaga lor perioadă de educatie ca urmare a participării la Uniunea Europeana? Si e doar o dimensiune a dificultătilor sociale suportate de către copii români astăzi.
Uniunea Europeană asistă – în spatiul rural românesc – la cea mai mare nedreptate socială din istoria sa. Este echivalentul în secolului 21 al “La dracu sau la Connacht!” (zona cea mai săracă a vestului Irlandei).
România este ultima civilizatie rurală autentică a Europei. Este o mostenire agricolă a cărei unicitate nu o vom mai revedea. Si totusi strategiile noastre nu par să fi avansat fată de politica de “laisssez-faire” din secolul al XIX-lea.
Piată deschisă produce avantaje pentru unii oameni în detrimentul altora. Acesti altii, din cauza pozitiei, educatiei lor, istoriei lor poate, se trezesc exclusi de la beneficiile pietei comune. Ei ar trebui să primească sprijin.
Aceasta nu este o idee nouă. Aristotel a vorbit despre justitie: oamenii inegali (diferiti) trebuie tratati inegal.
Dacă aceasta nu se potriveste situatiei săteanului român….
Acum pot auzi în acelasi timp si întrebarea contribuabilului european: de ce ar trebui să ne pese?
Eu cred ca putem identifica o multime de motive sociale si economice foarte solide pentru care ar trebui să ne pese tuturor de acestă problemă.
Dar care este cea mai importantă cauză pentru mine după 21 de ani de când sunt aici?
Acesti fermieri si strămosii lor au tinut prima linie a Europei de sute de ani. Si nu sunt doar români. Există 400.000 de mici fermieri maghiari aici. Si până în 1991 au existat si o jumătate de milion de săteni germani. Împreună au tinut sus drapelul astfel încât toti ceilalalti europenii să poată prospera si dormi bine. Ei au fost pacificatorii neplătiti si tăcuti ai Europei, timp de mai multe generatii. Zona tampon. Pentru a păstra pacea, de multe ori au trebuit să meargă la război. Si niciodată nu s-au eschivat de la responsabilitătile lor. Au plătit timp de 45 de ani, pretul fără milă sub comunism, abandonati de vest si având unghiile smulse în timpul programelor de reeducare. Si ce primesc în schimb? Locuri de muncă de livrare pizza în Scunthorpe si documentare pe Channel 4 numite “The Romanians are coming! (Vin românii)”.
Are loc un cataclism în România, Comisare, iar epicentrul său se afla la sat.
După ce am trăit timp de 21 ani aici pot confirma multe lucruri. Unul dintre ele este că irlandezii si românii sunt exact la fel. Singura diferentă este aceea că Irlanda este o insulă. În 800 de ani am avut doar un singur vizitator. Românii mereu la mijloc, literalmente, au avut un alt vizitator în fiecare generatie.
Cel mai recent vizitator este Uniunea Europeană.
Cel imediat înainte era Uniunea Sovietică.
Si adevărul dureros este că toti acesti vizitatorii iau mult mai mult decât aduc.
Povestirea mea finală este referitoare la bancherul pe care l-am întâlnit în 1997, când au început să intre pe piata româneasca:
„Exista 6 milioane de case si apartamente în România. Iar toate proprietătile sunt 100%, fără a fi ipotecate. Nicăieri altundeva nu există asa ceva. Aceasta reprezinta un „stoc de locuinte” în valoare de 300 miliarde de euro pe care noi le vom transforma în datorii, care să producă profit.”
De 15 ani, cel mai mare import în România a fost euro.
Comisare, România este o tară fascinantă si complexă. Într-un mod ciudat, destinul său pare a fi testarea fermitătii si verticalitătii tuturor celor care se nasc sau se aventurează pe aici, indiferent că sunt oameni sau imperii. În cazul în care mesajul nostru este “Bine ati venit la UE, lăsati demnitatea la usă!”, e greu de crezut că acesta nu va avea un efect de bumerang.
Fac apel la dvs pentru ca trebuie să existe un mecanism pe care să il puteti declansa, care ar precipita o evaluare independentă a ceea ce eu numesc “nedreptatea din mediul rural al Romaniei” (Rural Romania’s Raw Deal), o evaluare care ar putea permite Comisiei să si asume responsabilitătile reale în România, pentru securitatea pe termen lung a tuturor cetătenilor UE. Românii nu sunt doar o piată. Sunt cei care mentin pacea. Nu pare sa existe nici o limită pentru ceea ce cheltuim pe arme si protectie bancară. Deci, o data am putea, vă rog, să punem un pret pe pace?
Am cu mine o fotocopie a unei cărti rare. A fost scrisă în 1921 de către un alt irlandez, trimis aici de Horace Plunkett. Se numeste “Miscarea cooperatistă din Iugoslavia si România – lectii pentru reconstructia postbelică”.
Cândva micii producători ai României au fost un model pentru Irlanda în perioada de tranzitie. Nu există nici un moment mai prielnic decât acum pentru a dărui ceva în schimb”.

Articol relatat de adevărul.ro

4 comentarii:

  1. Pare aproape incredibil ca noi, romanii, nu suntem constienti de ce avem si asteptam sa vina strainii sa constate anumite lucruri pozitive despre tara noastra si tot ei, strainii, sa ia si masuri pentru conservarea valorilor (rurale sau nu) ale Romaniei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara. Incredibil dar... din pacate adevarat.

      Ștergere
  2. Macar de ar avea un rezultat scrisoarea asta ... As vrea sa sper ! Povestea cooperativizarii am auzit-o din gura bunicului. Isi amintea si ochii i se abureau de lacrimi ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Dani si multumesc de vizita. Aceasta forma de asociere facuta cu pistyolul si amenintarea n-a fost de folos nimanui dar nici ce s-a facut dupa 90 n-a slujit agricultorului roman. Ce-i tare ciudat la noi ca avem un potential unic pe care ori nu vrem, ori nu avem chef , ori nu ne lasa altii sa-l folosim. E vorba de mica ferma ecologica care sa produca curat alimente si produse alimentare. O seara buna, subiectul este inepuizabil, pacat ca numai la nivelul nostru nu si la nivel inalt unde se iau decizii. Dar ce s-a facut din 90 incoace pentru oameni ?

      Ștergere