Urături de Anul Nou. SORCOVA – un obicei păstrat de satul românesc
Sorcova este printre cele mai cunoscute obiceiri legate de venirea Anului Nou, iar versurile sunt învățate de toți copiii și sunt greu de uitat. În tradiția populară, cântecele ce vestesc venirea noului an sunt aducătoare de noroc în gospodăriile care primesc urătorii și îi cintesc cu dulciuri, fructe sau bani. Atât Sorcova, cât și Plugușorul nu au au legătură cu sărbătorile religioase. Odată îngropat Anul Vechi, în ziua Sfântului Vasile copiii fac ochi devreme şi pornesc la sorcovit, cu ramuri împodobite sau cu vestitul buchet cu flori din hârtie sau din plastic. Mai demult, se colinda cu o crenguță înmugurită de măr ce se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei și care până de Sfântul Vasile era ănflorită. Așa se explică de ce în versurile populare avem, în plină iarnă, ”florile dalbe” sau florile de măr.In zilele noastre, sorcova este un băț înfășurat în hârtie colorată, cu beteală și uneori cu clopoței.
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
Ca vița de vie,
La Sfânta Marie.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși,
Copii sănătoși.
Câte cuie sunt pe casă,
Atâția galbeni pe masă.
Să trăiţi, să trăiţi,
Întru mulţi ani fericiţi
Şi ca pomii să-nfloriţi
Şi ca ei să-mbătrâniţi
Şi că toamna cea bogată;
Fie casa-ndestulată.
Tot cu mesele întinse,
Cu făcliile aprinse,
Să petreceţi împreună,
Până-n veci cu voie bună.
Câtă şindrila pe casă,
Atâţia galbeni pe masă;
Cât grâu în ogor,
Atâtea vite-n obor;
Câte paie-n bătătură,
Atâţia copii în pătură;
Cât păr într-un cojoc,
Atâţia copii la foc;
Câtă frunză pe umbrar,
Atâţia bani în buzunar!
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani!
Sursa - Agrointeligența
La multi ani sanatosi, cu voie buna si cu multe succese in gradinarit!
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru urari.La multi ani!
ȘtergereLa multi ani frumosi!
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru vizita si urari.Sa aveti un An Nou plin de sanatate, fericire si belsug in toate iar gradina sa va fie plina de roade si de lumina. La multi ani!
Ștergere