duminică, 30 iunie 2013

Calendarul lunii Iulie


Alaturi de gradina noastra frumoasa am strabatut prima jumatate a acestui an,

Chiar daca rezultatele au fost mai bune sau mai slabe e momentul sa ne suflecam manecile, sa punem palariile pe cap si sa pornim increzatori spre bucuriile care ne asteapta in gradini si livezi. Urmeaza luna lui cuptor asa ca, e momentul sa vedem ce putem face in aceasta luna.

IULIE

temperatura media multianuala   22-240 C

media precipitatiilor lunare 40-50 mm/mp

Lucrari:

GRADINA DE LEGUME

recoltez furajele si le depozitez;

recoltez mazarea si soiurile timpurii de cartofi;

salvez rosiile care au inceput sa se maneze prin ruperea regulata a frunzelor si indepartarea fructelor bolnave

plivesc regulat, mai ales dacă plouă mult;

recoltez gălbenele, muşeţel, cimbru, oregano şi alte mirodenii, pe care le pun la uscat pentru iarnă.
culeg fasolea păstăi, frunzele de ţelină şi leuştean si le conserv (la borcan sau congelator)
culeg zuchini, pe care-l pastrez la congelator, tăiat cubuleţe sau ras.
copilesc, leg si  paliez rosiile iar daca este cazul aplic un tratament ecologic;
calc ceapa. o las 2 saptamani culcata, o scot si o las sa se usuce bine, dupa care o adun si o pun in magazie la pastrare, legata in funii;
scot usturoiul, il pun la uscat si apoi il leg in funii si-l pastrez in magazie
răresc morcovul și pătrunjelul, dacă este cazul  mai tai din frunze pentru a stimula creșterea rădăcinii;
rup frunzele la țelină ca să facă căpățînă
mai pot semăna sfecla rosie, fasole, mazăre, dacă consider că nu am recoltat destul din primul val;
parcele eliberate (salata, ridichi, mazare, etc.) le pregătesc pentru iarna: adun resturile vegetale, pun un strat de compost/mulci și el va fi gata de semănat toamna târziu sau primăvara devreme
in perioadele uscate, trebuie sa ud din abundenţă straturile de legume. Pentru o recoltă bună umiditatea solului trebuie să fie uniformă.
plivesc regulat si completez pătura de mulci vegetal dintre rânduri, pentru a nu risipi apa.
pana la mijlocul lunii seman salatele şi andivele pentru recolta de toamnă, ridichile ;
semănăturile succesive de lăptuci sunt în continuare posibile.
ridichile mari de vară mai pot fi semănate până la sfârşitul lunii;
de la mijlocul lunii semăn ridichile mari de iarnă.
de la mijlocul lui iulie până la începutul lui august însămânţez varza chinezească;
aerisesc cu regularitate solarul ;
pregatesc rasadurile necesare plantarii din toamna (cicoarea de gradina, conopida etc.);
protejez plantele sensibile (tomate, castraveti, ardei) de apa rece si precipitatii;
protejez plantele, doar prin metode biologice, de boli si daunatori, (extractul realizat din coada calului este ideal pentru tratarea micozelor);
aplic solutii de ingrasamant verde legumelor care fac minuni
culegm regulat plantele aromate pana la inflorire.
VIA SI VINUL
plivesc lăstarii de pe tulpină;  continui legarea lastarilor;
continui tratamentele impotriva manei, a fainarii, a putregaiului cenusiu, a moliilor si a celorlalti daunatori;
fac carnitul la soiurile de masa cu coacere timpurie si extratimpurie;
repet prasila de vara;
fac primul copcit in anii 1,2,3 de la plantare- se desface musuroiul si se inlatura radacinile adventive crescute din altoi, lastarii crescuti din portaltoi si se suprima radacinile crescute din nodurile superioare ale tulpinii subterane( la inmultirea prin butasi);dupa activitate se reface musuroiul;
aplic a 2-a si a 3-a ingrasare extraradiculare (foliara);
incep recoltatul strugurilor la soiurile de masa extratimpurii
dirijez lăstarii printre sărme, la viţa de vie condusă în formă semiînaltă, pe spalier.
LIVADA

culeg vişinele, caisele, piersicile, zmeura, murele și ultimele căpşuni, sau un nou val, la soiurile remontante
cireşele dulci le culeg cu codiţă, astfel încât să nu se piardă zeama.
prunele timpurii sunt coapte şi pot fi culese când fructele sănătoase încep să cadă singure.
sprijin crengile îngreunate de fructe; 
Incep taierea in verde la pomii fructiferi cu creştere puternică 
raresc si tund dupa cules pomii cu fructe cu sâmburi Ciresii sunt vulnerabili dupa cules, mai ales daca sunt indepartate crengile groase in timpul iernii. Imediat dupa cules, trebuie efectuata intinerirea coroanei si indepartarea crengilor prea putin dezvoltate sau crescute inspre interior, urmand ca toamna tarziu sa se efectueze tunsul. In schimb, in cazul visinilor este exact invers: dupa culegere trebuie efectuata tunederea arborilor, deoarece visinele cresc pe ramurile de anul trecut, iar imediat dupa culegere, trebuie tuns bine, cu exceptia ramurilor tinere de langa cele principale. Daca nu se efectueaza aceasta operatiune, copacul va avea ramificatii de forma unor bice, care sug seva si forta arborelui, scazand in acest fel recolta.
la sfârşitul lunii încep plantarea căpşunilor.După doi până la trei ani recolta scade evident şi trebuie schimbat locul de plantare, este necesara taierea unor rasaduri de pe plantele mai mari, si sadirea unor intr-un alt pat germinativ, bine plivit si imbogatit cu ingrasaminte naturale. 
zmeura rodeste tot timpul, si se poate recolta zilnic, altfel, rodul va fi prea copt. Dupa ce inceteaza sa mai dea roade, trebuie sa taiem ramurile din imediata apropiere a solului. Aproximativ la o distanta de un metru, se lasa cam 10 bucati pentru ca si la anul sa poata rodi. Ramura de zmeura creste, in general doi ani, si da roade doar in al treilea. Solul trebuie sa fie bine afanat.
tufisul de coacaze este atat decorativ, cat si util. Fructele lui sunt negre sau rosii. Arbustul creste aproape pe orice tip de sol. Se recomanda plantarea in zone umbroase, iar ramurile golase trebuie taiate in imediata apropiere a solului, urmand ca in urma acestei operatiuni, arbustul sa se intareasca.
GRADINA ORNAMENTALA
continui lucrarile de ingrijire din luna precedenta, in special udatul. iar seara, dupa asfintitul soarelui, pulverizez cu apa frunzele plantelor din gradina;
 continui semanatul plantelor bienale;
fac butasi de muscata, pelargonium, coleus
adaug turbă la suprafaţa ghivecelor mari, pentru a împiedica evaporarea rapidă a apei, şi ud florile dimineaţa sau seara, pe răcoare
scot şi se pun la păstrare bulbii de lalele, narcise şi de zambile.
semănat flori pentru la anul: panselute, margarete, nu-ma-uita
tund gardul viu
curat părţile ofilite ale plantelor si dezleg arbuştii; 
seman plantele de vară bienale până cel târziu la mijlocul lunii.
fertilizez pentru ultima oara trandafirii;
cosesc regulat iarba, dar la o înălţime mai mare, astfel încât solul să nu se usuce prea tare.
pe vreme uscată ud iarba din belşug.
pot sa sadesc plantele perene, arborii si arbustii vesnic verzi la container.
adun semintele plantelor perene.
vizitez si alte gradini, in scopul schimbului de idei.
tund arborii si arbustii in forme sferice, columnare.
tund de vara gardul viu vesnic verde (sa fim atenti la cuiburile de pasari).
inmultesc prin butasi unele specii de arbusti vesnic verzi (cimisir, lemn cainesc, Pyracantha).
plivesc si acopar cu un strat de mulci solul dintre plantele vesnic verzi.
daca este nevoie, sprijin si leg plantele vesnic verzi .

umbresc plantele sensibile (cele proaspat plantate).

ingrijesc plantele la ghiveci si le inmultesc prin butasi.

indepartez partile uscate ale plantelor perene cu frunze persistente, ferigilor, ierburilor.

tai si distrug partile afectate ale plantelor , din timp.

BALCOANE SI TERASE

in lunile de vară udatul este activitatea cea mai importantă.

pe lângă aceasta, plantele trebuie fertilizate şi curăţate în continuare de părţile ofilite.

arbustii raman infloriti timp indelungat, daca partile deja inflorite si vestejite sunt indepartate in mod regulat. Acest lucru stimuleaza arbustii sa formeze noi flori. Un lucru foarte important este indepartarea buruienilor din imediata apropiere a arbustilor. Acest lucru este foarte benefic, deoarece arbustii isi pot procura mai usor substante nutritive din sol

GRADINA DE APARTAMENT

fac butasi de muscata, pelargonium, coleus

pun turba sau coaja de copac la suprafata ghivecelor mari pentru a preveni evaporarea apei.

grupez plantele intr-un loc deschis, dar nu in soare direct.

instalez in gradina, la umbra, plantele verzi si pe cele florifere.

butasesc in apa cu carbune de lemn: coleus, begonia de frunze si Seflera. Este o perioada propice pentru a prinde Dracena.

Kohleria

Kohleria este o planta foarte iubita in Romania, dar putini stiu care este numele ei. Exista in multe combinatii de culori, cele mai raspandite fiind rosu cu portocaliu cu pete de un rosu inchis si cea de un galben crem cu pete rosii. Este o planta care iubeste lumina. In lipsa acesteia nu va inflori abundent, iar tulpina i se va lungi foarte mult. Atunci cand sta la lumina poate face in acelasi timp si 25 - 30 de flori deodata. Suporta si temperaturi mari, dar cel mai bine ii merge la 26 grade C. Pe timp de vara ea consuma foarte multa apa, dar verifica cat de ud este pamantul inainte de a o uda. Ii trebuie un pamant foarte drenat.

PLANTE MEDICINALE


Afin, Albastrele, Alun (frunze), Amareala, Anason (fructe), Angelica (flori+seminte), Arnica, Brad, Bradisor, Busuiocul cerbilor, Calomfir, Captalan (frunze), Castan comestibil (frunze), Caltunasi, Catuse, Catusnica, Canepa codrului, Cervana, Cicoare (parti aeriene), Cimbrisor, Cimisir, Cinstet, Ciocul berzei, Ciumarea, Coacaz negru (frunze), Coada calului, Coada racului, Coada soricelului, Corn (frunze+fructe), Craite, Cretisoara, Cretusca, Cruciulita, Cucurbetica, Dentita, Drete, Drobita, Drobusor, Dumbat, Feciorica, Floarea cucului, Floarea raiului, Frag (frunze), Frasin, Fumarita, Galbenele, Ghimpe, Ghizdei, Iarba Sf. Ioan, Iarba sarpelui, Iarba de soaldina, Iarba grasa, Iarba neagra, Iedera, Isop, Jneapan, Lemn cainesc (frunze+flori), Levantica, Lichen de piatra, Lichen de prun, Limba boului, Limba cainelui (parti aeriene), Limba mielului, Linarita, Lipicioasa, Lumanarica, Margarete, Macrisul iepurelui, Mataciune, Matraguna, Matreata bradului, Mesteacan (frunze), Molid (cetina), Mur, Musetel, Nalba (flori+frunze), Napraznic, Nasturel, Navalnic, Nemtisori de camp (flori), Norocel, Nufar, Par (frunze), Patlagina, Pedicuta, Pelin, Piciorul cocosului, Pin (cetina), Piperul baltii (parti aeriene), Pufulita, Rachitan, Rascoage (flori+frunze), Roiba (parti aeriene), Roinita, Rostopasca, Salcam japonez (flori), Salvie, Sanisoara, Sanziene galbene, Scai magaresc (parti aeriene), Scai vanat, Scanteiuta, Schinel, Scumpie (frunze), Silur, Siminoc, Slabanog (parti aeriene), Smirdar (frunze), Soc (flori), Sorbestrea, Sovarv, Splinuta, Sporici, Strugurii ursului (frunze), Stupinita (radacini tuberizate), Sulfina, Suliman (parti aeriene), Sunatoare, Susai paduret (parti aeriene), Sofranel (flori), Soparlita alba (parti aeriene), Talpa gastii, Tarhon (parti aeriene), Tei, Trei frati patati, Trepadatoare (parti aeriene), Trestie (varfuri inflorite), Trifoi alb si rosu (flori), Troscot (parti aeriene), Turita mare, Tintaura, Unguras (parti aeriene), Urechelnita, Urzica (frunze), Urzica moarta alba, Urzicuta moarta, Verigariu (fructe), Vetrice (parti aeriene), Vindecea, Volbura, Vulturica, Zamosita, Zarna (parti aeriene), Zmeur (frunze+fructe)

 

Sa aveti parte de recolte bogate si sanatoase care sa va bucure si sa va incante.

4 comentarii:

  1. Foarte faină trecere în revistă a activităților specifice grădinăritului în luna iulie. Doamne, câte mai sunt de făcut! :) Și ce bine te simți dându-le curs, la tine pe moșie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt multe activitati dar incep sa se vada si roadele muncii asa ca, parca le faci pe toate mai cu spor.

    RăspundețiȘtergere
  3. In aceasta vacanta trebuie sa imi fac ceva lucrari la casa, o mica terasa afara si vreau neaparat sa fac un gard din lemn asa frumos :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru vizita si va urez spor la munca si distractie placuta. Pe 10.07 incepe si pentruy mine vacanta - am planificat o plecare in Nordul Moldovei. Sa aveti o saptamana frumoasa.

      Ștergere