S-a deschis oficial sezonul sarbatorilor de iarna. Dupa un an de truda,
oamenii pamantului au ocazia sa se odihneasca si sa planuiasca recoltele
viitoare.
Sanatate, iubire si liniste
sufleteasca tuturor celor care poarta numele sfantului Nicolae. LA MULTI
ANI! Distractie placuta
„Fiti milostivi, precum Tatal vostru Cel din ceruri milostiv este!” (Luca 6, 36)
Biserica a instituit un post de sase saptamani, in care ne aflam acum, ca pregatire pentru Sarbatoarea Nasterii Domnului sau a Craciunului. Sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, care a inceput din aceasta seara, odata cu slujba Vecerniei, este un popas duhovnicesc de intensificare a pregatirii noastre spirituale pentru a intelege mai bine milostivirea, darnicia si bunatatea lui Dumnezeu Tatal, Care a trimis pe unicul Sau Fiu in lume din iubire pentru oameni si pentru mantuirea lor (Cf. Ioan 3, 16).
Toata aceasta perioada de pregatire pentru primirea Sarbatorii Nasterii Domnului, in care cea mai populara sarbatoare este cea a Sfantului Nicolae, este perceputa in mod deosebit ca perioada a bucuriei de-a darui, ca raspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu aratata in Hristos, dar si ca manifestare duhovniceasca a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu-Daruitorul sau Milostivul.
Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai crestinismului, este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunatatii sufletului, fiind numit „chip al blandetilor”, mai ales pentru ca a imbinat smerenia cu darnicia.
Nascut in anul 270, a trait mai intai perioada de persecutii a Bisericii, in vremea imparatilor Diocletian (284-305) si Maximiliam (286-305). Sfantul Nicolae a ramas orfan de mic si a fost crescut si educat de un unchi al sau, care purta tot numele Nicolae si era episcop in cetatea Patara, din Asia Mica. Dobandind multa intelepciune si ravna pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetatii Mira din Lichia, unde a propovaduit cu indrazneala dreapta credinta, fapt pentru care a fost persecutat si intemnitat.
Edictul de libertate religioasa din anul 313 al Sfantului Imparat Constantin cel Mare, de la a carui proclamare am sarbatorit anul acesta 1700 de ani, l-a gasit pe Sfantul Nicolae in temnita, de unde a fost eliberat. Este deci unul din marii sfinti ai Bisericii crestine care s-a bucurat de rolul protector al Sfantului Imparat Constantin cel Mare, intr-o perioada in care lumea era divizata inca intre paganism si crestinism.
Mai tarziu, in anul 325, Sfantul Ierarh Nicolae s-a aflat intre cei 318 Sfinti Parinti convocati de Imparatul Constantin cel Mare la primul Sinod ecumenic de la Niceea, unde a aparat invatatura Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu in fata ratacirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi si indreptator sau aparator al credintei.
El a stiut sa arate dragoste fata de Dumnezeu, aparand cu sfintenie invatatura ortodoxa si aratand dragoste fata de aproapele, miluind o multime de oameni, ca de pilda pe tatal care avea trei fete sarace, pe corabierii aflati in tumultul marii involburate si pe locuitorii Mirelor Lichiei, carora le-a fost nu numai pastor sufletesc, ci și sprijinitor in vreme de foamete, prin chemarea miraculoasa a corabiei incarcata cu grane – simbol al Bisericii, ca tezaur al bunatatilor celor fagaduite.
Prin pilda vietii si a faptelor sale de milostenie, Sfantul Nicolae a inspirat o cultura a bunatatii si darniciei in toate popoarele crestine, mai ales acolo unde este cinstit cu multa evlavie, pretuit si iubit. Cultura aceasta a bunatatii si darniciei s-a dezvoltat mai intai fara programe sociale, si anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfantul Nicolae, citind viata lui din Sinaxar, cantand troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfantului Nicolae clerului, credinciosilor si chiar conducatorilor de popoare pe care i-a sfatuit sa fie buni si milostivi cu cei saraci, singuri si neajutorati. Aceasta cultura a bunatatii sufletului, a darniciei si ospitalitatii, este cantata atat in colindele de Craciun, in cateva colinde pe care le-am auzit acum, dar si in scenetele care au fost prezentate aici.
Sfantul Nicolae depaseste orice pedagogie formalista si reprezinta pedagogia spirituala a asemanarii omului cu Dumnezeu, care nu se invata doar din exterior, printr-o imitatie formala a unor fapte morale, ci se dobandeste mai ales printr-o intalnire frecventa a omului cu Dumnezeu in smerita rugaciune. Fiecare rugaciune smerita lumineaza sufletul, il sfinteste si ii transmite iubirea smerita a lui Hristos, a Tatalui Ceresc si a Duhului Sfant. Deci, Sfantul Nicolae era un om milostiv si pentru ca era un mare rugator si un mare postitor. In acest sens, Sfantul Nicolae ne indeamna sa nu separam opera de caritate sau filantropia sociala de liturghia sau practica rugaciunii, ci sa cerem mereu lui Dumnezeu, in rugaciunile noastre, sa ne faca mai buni, sa ne daruiasca bunatate din bunatatea Sa, iubire smerita din iubirea Sa smerita. In felul acesta, facerea de bine nu devine o crispare voluntarista, ci o revarsare a bunatatii sufletului nostru spre oamenii din jur, pe care mai intai ii iubeste Dumnezeu si cere ca si noi sa fim asemenea Lui.
In limba romana bunicii sunt considerati ca fiind, in general, darnici, iar maturitatea lor se vede in intelepciune si in bunatate. Prin urmare, apelativele bunicul si bunica vin de la constatarea ca acestia sunt oameni buni. In unele parti ale tarii noastre, bunica si bunicul se mai numesc „Bunul” si „Buna”. Insa, bunatatea aceasta a lor nu depinde de numarul cadourilor pe care le fac sau le-au facut, ci este o stare a sufletului pasnic si smerit.
Cultura spirituala a darniciei, a bunatatii sufletului smerit este rezultatul, nu numai al imitarii modelului Sfantului Nicolae, ci si al rugaciunilor lui si al rugaciunilor tuturor sfintilor pentru imbunatatirea si sfintirea vietii noastre. Deci sa ne rugam Sfantului Nicolae ca el sa ne daruiasca bunatate din bunatatea sa primita de la Dumnezeu Cel Milostiv si Bun, pe Care-L laudam in toate slujbele noastre ortodoxe zicand: „Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti”, adresandu-ne lui Dumnezeu Tatal. Sa cerem Sfantului Nicolae si tuturor sfintilor ale caror nume le purtam sa ne invredniceasca de bucuria bunatatii sufletului ca dar de la Dumnezeu revarsat in noi pentru a fi cultivat permanent in relatia cu semenii nostri.
Unii dintre cei care au ajutat pe saraci au fost uneori intrebati: Ce primiti voi in schimb pentru milostenia voastra? Iar ei au spus: Bucuria pe care o facem altora! Bucuria pe care cineva o face altora cand ii ajuta se reintoarce aceluia care a facut binele. Aceasta bucurie este si ea un mare dar al lui Dumnezeu pentru omul milostiv si smerit. Multi oameni sunt bogati, insa nu toti sunt foarte bucurosi sau fericiti, pentru ca le lipseste tocmai darnicia sau bunatatea sufletului care se revarsa dincolo de orice calcul uman al profitului material. Iar cei saraci si milostivi se bucura neincetat.
Ne rugam Mantuitorului Hristos ca, prin mijlocirile Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, sa ne daruiasca tuturor bucuria de a vedea darurile lui Dumnezeu care vin spre noi prin copii buni, parinti buni, profesori buni, preoti buni. Sa ne ajute ca sa ne pregatim pentru a-l primi cu bucurie pe Mos Craciun, intrucat Mos Craciun este in colindele noastre personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatal.
Toata aceasta perioada de pregatire pentru primirea Sarbatorii Nasterii Domnului, in care cea mai populara sarbatoare este cea a Sfantului Nicolae, este perceputa in mod deosebit ca perioada a bucuriei de-a darui, ca raspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu aratata in Hristos, dar si ca manifestare duhovniceasca a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu-Daruitorul sau Milostivul.
Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai crestinismului, este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunatatii sufletului, fiind numit „chip al blandetilor”, mai ales pentru ca a imbinat smerenia cu darnicia.
Nascut in anul 270, a trait mai intai perioada de persecutii a Bisericii, in vremea imparatilor Diocletian (284-305) si Maximiliam (286-305). Sfantul Nicolae a ramas orfan de mic si a fost crescut si educat de un unchi al sau, care purta tot numele Nicolae si era episcop in cetatea Patara, din Asia Mica. Dobandind multa intelepciune si ravna pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetatii Mira din Lichia, unde a propovaduit cu indrazneala dreapta credinta, fapt pentru care a fost persecutat si intemnitat.
Edictul de libertate religioasa din anul 313 al Sfantului Imparat Constantin cel Mare, de la a carui proclamare am sarbatorit anul acesta 1700 de ani, l-a gasit pe Sfantul Nicolae in temnita, de unde a fost eliberat. Este deci unul din marii sfinti ai Bisericii crestine care s-a bucurat de rolul protector al Sfantului Imparat Constantin cel Mare, intr-o perioada in care lumea era divizata inca intre paganism si crestinism.
Mai tarziu, in anul 325, Sfantul Ierarh Nicolae s-a aflat intre cei 318 Sfinti Parinti convocati de Imparatul Constantin cel Mare la primul Sinod ecumenic de la Niceea, unde a aparat invatatura Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu in fata ratacirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi si indreptator sau aparator al credintei.
El a stiut sa arate dragoste fata de Dumnezeu, aparand cu sfintenie invatatura ortodoxa si aratand dragoste fata de aproapele, miluind o multime de oameni, ca de pilda pe tatal care avea trei fete sarace, pe corabierii aflati in tumultul marii involburate si pe locuitorii Mirelor Lichiei, carora le-a fost nu numai pastor sufletesc, ci și sprijinitor in vreme de foamete, prin chemarea miraculoasa a corabiei incarcata cu grane – simbol al Bisericii, ca tezaur al bunatatilor celor fagaduite.
Prin pilda vietii si a faptelor sale de milostenie, Sfantul Nicolae a inspirat o cultura a bunatatii si darniciei in toate popoarele crestine, mai ales acolo unde este cinstit cu multa evlavie, pretuit si iubit. Cultura aceasta a bunatatii si darniciei s-a dezvoltat mai intai fara programe sociale, si anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfantul Nicolae, citind viata lui din Sinaxar, cantand troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfantului Nicolae clerului, credinciosilor si chiar conducatorilor de popoare pe care i-a sfatuit sa fie buni si milostivi cu cei saraci, singuri si neajutorati. Aceasta cultura a bunatatii sufletului, a darniciei si ospitalitatii, este cantata atat in colindele de Craciun, in cateva colinde pe care le-am auzit acum, dar si in scenetele care au fost prezentate aici.
Sfantul Nicolae depaseste orice pedagogie formalista si reprezinta pedagogia spirituala a asemanarii omului cu Dumnezeu, care nu se invata doar din exterior, printr-o imitatie formala a unor fapte morale, ci se dobandeste mai ales printr-o intalnire frecventa a omului cu Dumnezeu in smerita rugaciune. Fiecare rugaciune smerita lumineaza sufletul, il sfinteste si ii transmite iubirea smerita a lui Hristos, a Tatalui Ceresc si a Duhului Sfant. Deci, Sfantul Nicolae era un om milostiv si pentru ca era un mare rugator si un mare postitor. In acest sens, Sfantul Nicolae ne indeamna sa nu separam opera de caritate sau filantropia sociala de liturghia sau practica rugaciunii, ci sa cerem mereu lui Dumnezeu, in rugaciunile noastre, sa ne faca mai buni, sa ne daruiasca bunatate din bunatatea Sa, iubire smerita din iubirea Sa smerita. In felul acesta, facerea de bine nu devine o crispare voluntarista, ci o revarsare a bunatatii sufletului nostru spre oamenii din jur, pe care mai intai ii iubeste Dumnezeu si cere ca si noi sa fim asemenea Lui.
In limba romana bunicii sunt considerati ca fiind, in general, darnici, iar maturitatea lor se vede in intelepciune si in bunatate. Prin urmare, apelativele bunicul si bunica vin de la constatarea ca acestia sunt oameni buni. In unele parti ale tarii noastre, bunica si bunicul se mai numesc „Bunul” si „Buna”. Insa, bunatatea aceasta a lor nu depinde de numarul cadourilor pe care le fac sau le-au facut, ci este o stare a sufletului pasnic si smerit.
Cultura spirituala a darniciei, a bunatatii sufletului smerit este rezultatul, nu numai al imitarii modelului Sfantului Nicolae, ci si al rugaciunilor lui si al rugaciunilor tuturor sfintilor pentru imbunatatirea si sfintirea vietii noastre. Deci sa ne rugam Sfantului Nicolae ca el sa ne daruiasca bunatate din bunatatea sa primita de la Dumnezeu Cel Milostiv si Bun, pe Care-L laudam in toate slujbele noastre ortodoxe zicand: „Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti”, adresandu-ne lui Dumnezeu Tatal. Sa cerem Sfantului Nicolae si tuturor sfintilor ale caror nume le purtam sa ne invredniceasca de bucuria bunatatii sufletului ca dar de la Dumnezeu revarsat in noi pentru a fi cultivat permanent in relatia cu semenii nostri.
Unii dintre cei care au ajutat pe saraci au fost uneori intrebati: Ce primiti voi in schimb pentru milostenia voastra? Iar ei au spus: Bucuria pe care o facem altora! Bucuria pe care cineva o face altora cand ii ajuta se reintoarce aceluia care a facut binele. Aceasta bucurie este si ea un mare dar al lui Dumnezeu pentru omul milostiv si smerit. Multi oameni sunt bogati, insa nu toti sunt foarte bucurosi sau fericiti, pentru ca le lipseste tocmai darnicia sau bunatatea sufletului care se revarsa dincolo de orice calcul uman al profitului material. Iar cei saraci si milostivi se bucura neincetat.
Ne rugam Mantuitorului Hristos ca, prin mijlocirile Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, sa ne daruiasca tuturor bucuria de a vedea darurile lui Dumnezeu care vin spre noi prin copii buni, parinti buni, profesori buni, preoti buni. Sa ne ajute ca sa ne pregatim pentru a-l primi cu bucurie pe Mos Craciun, intrucat Mos Craciun este in colindele noastre personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatal.
Mos Craciun vine de undeva din Nord, de unde este intuneric si frig - simbol al transcendetei divine - si se apropie mult de oameni intrucat prin bunatatea sa el devine lumina si caldura, transcende intunericul si frigul, ca sa lumineze si sa incalzeasca sufletele oamenilor prin bunatate. Insa, astazi, Mos Craciun Cel darnic este binevestit de Mos Nicolae cel bland si bun. Am putea spune ca pentru copii Mos Nicolae este „inaintemergatorul” lui Mos Craciun, dupa cum Sfantul Ioan Botezatorul este inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos. De acum inainte, postul, urcusul nostru bucuros spre sarbatoarea plina de lumina a Nasterii Domnului, se intensifica primind in suflet lumina sarbatorii Sfantului Nicolae si a colindelor ce se vor canta in fiecare zi ca imne ale iubirii smerite si milostive a lui Hristos pentru oameni.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
MOŞ NICOLAE. In tradițiile romanești, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade in luna decembrie; păzește soarele, care încearcă sa se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina si căldura; este iscoada a diavolului; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care ii scapă de la înec; apară soldații in război, motiv pentru care aceștia li invoca in timpul luptelor; ajuta văduvele, orfanii si fetele sărace care vor sa se mărite.
MOŞ NICOLAE. Copiii tuturor tarilor creștine au fost învățați ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine si le încarcă galoșii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce in ce mai costisitoare, dar unii găsesc si cate o nuielușa. In unele zone, copii ii lasă moșului apa si morcovi pentru calul sau.
MOŞ NICOLAE. In colindele romanești, cantate in plina iarna, se vorbește despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru ca bătrânii cunoșteau si ei ca acea joarda a Sfântului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului, înseamnă ca sfanțul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța flori albe.
Nuielușele de mar care înfloresc, semn ca greșelile au fost iertate. Daca la Sfântul Andrei se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun in apa crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spun tradițiile populare.
“Sa împarți averea săracilor”
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut in localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriți si creștini devotați.
Crescut in spiritul poveței creștine “sa împarți averea săracilor”, Sfântul Nicolae si-a dat întreaga moștenire pentru a-i ajuta pe nevoiași.
Mare apărător al ortodoxiei
La primul sinod ecumenic ținut la Niceea, in anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Obiceiuri de Mos Nicolae
Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultători
Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârsta frageda, îngrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători sa fie loviți cu nuielușa in semn de avertisment.
Tot tradiția spune ca nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă ca sfanțul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Sfântul Nicolae a știut, însă, ca după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniștit pe cei întristați si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.
Foarte documentat.Citesc cu plăcere. Mereu aflu ceva nou şi interesant.
RăspundețiȘtergereO duminică plăcută.
Multumesc pentru vizita si aprecieri. O duminica minunata va doresc.
Ștergere