Solstiţiul de iarnă 2014, 22 Decembrie

Solstiţiul de iarnă are loc luni, 22 decembrie, la ora 01:03, fiind cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. În emisfera nordică, această zi este considerată prima zi de iarnă astronomică.

Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al Solstiţiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, care reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27' sud față de Ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "Tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor. 

În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

Obiceiuri legate de solstiţiul de iarnă

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Craciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Turca sau Boriţa care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorâtă simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie ).

Pentru strabuni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Românii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul împrumutat din Orient al luminii.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsita în Antichitate, în Mesopotamia.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele doua Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele doua solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximatie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina Soarelui la apus la data solstiţiului de iarnă să cadă într-un fel anume.