Un bătrân către fiul său
Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă.
…Când erai mic,cu ea,eu te ştergeam întruna,
Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă…
Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine
Că-ndrug aceleaşi vorbe, până ce oboseşti.
…Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine,
Şi repetam cuvinte, să-nveţi ca să vorbeşti…
Ştiu că te enervezi, când mergem la plimbare,
Iar paşii mei greoi mă tin, pierdut,în urmă.
…Când erai mic, băiete, te căram în spinare,
Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă…
Ştiu că nu mă suporţi, să am faţa nerasă,
Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie.
…Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă,
Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie…
Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă,
Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea.
…Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă,
Că-n ţipetele tale, trecură-mi tinereţea..
Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară,
Că nu mai am putere… hai, mergi şi te-odihneşte,
Şi să nu uiţi, băiete… îţi spun a mia oară:
Că tot ce este viaţă, se trece, îmbătrâneşte…
de Vasile David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu