duminică, 30 martie 2014

Gradinarit in favoarea aliatilor naturali


Gradinarind ecologic vom avea gradini pline de viata, fructe si legume sanatoase si pline de vitamine, un sol sanatos si bogat in humus.
Daca nu vom folosi substantele cu sufixul “cide”( insecticide, pesticide, fungicide, etc.) vom asigura o  viata sanatoasa gradinii ce se va umple de vietati mai mari sau mai mici.
Flora  si  fauna ce ne populeaza gradina ne vor ajuta in activitatea noastra, altele ne vor impiedica si vor cauta sa ne paraziteze si distruga plantele, in timp multe vietati vor fi neutre nici prieteni, nici dusmani dar cu un rol natural, bine definit in lantul trofic.
Este foarte important sa stim care sunt aliatii nostrii naturali dar si potentialii dusmani care vor actiona impotriva intereselor si muncii noastre producand pagube semnificative sau nu culturilor noastre.
Cheia gradinaritului de succes o reprezinta cunoasterea si identificarea la timp, a  daunatorilor  si alegerea modului natural, eficient  de combatere sau limitare a efectelor distructive a acestora.
Indiferent de marimea gradinii sau de experienta gradinarului, daunatorii vor fi cei care, de fiecare data, ne vor face probleme, fie ca este vorba de plantele necultivate (buruienile) care cresc in straturile noastre, fie de vertebratele sau nevertebratele care ne populeaza gradina.
Metodele de combatere ecologica a invadatorilor nedoriti sunt diverse si variate dar, visul oricarui gradinar este sa-si gaseasca aliatii naturali, pe care sa-i puna la munca pentru combaterea daunatorilor.
Acest vis este realizabil, cu putin efort, prin studierea si observarea atenta a biocenozei din micro-habitatul nostru.
Modul in care va reactiona gradina noastra depinde de foarte multi factori dar in primul rand depinde de modul in care o proiectam, planificam culturile si respectam cateva reguli simple referitoare la rotatia culturilor, asocierea plantelor, folosirea plantelor conpanion.
Planificare si organizarea gradinii, va ocupa ceva timp dar, o buna planificare va scuti ulterior multe ore de munca. http://vasilerosciuc.blogspot.ro/2013/01/asolament-si-rotatie-2012-2015-sola.html
Pentru recolte sanatoase si bogate trebuie sa incercam sa realizam o gradina sinergica prin cooptarea vietatilor benefice in echipa de combatere a daunatorilor.
Ecosistemul din gradina noastra, ne ofera o multime de aliati, componenti ai florei sau faunei care, nu numai ca nu ne ataca plantele dar se si napustesc asupra adevaratilor daunatori, facand echipa naturala cu gradinarul.
Majoritatea pasarilor sunt benefice in gradina si de aceea trebuie incurajate sa ne viziteze. Putem face acest lucru asigurandu-le putina hrana in anotimpul rece si o sursa de apa usor accesibila (aveti totusi grija la locul in care montati aceste dispozitive, ca pasarile sa nu fie vanate de felinele casei sau ale vecinilor).
Daca in gradina plantam cativa arbusti sau montam cateva casute (cuiburi)  vom incuraja pasarile sa vina, iar daca se vor simti in siguranta, probabil  se vor inmulti si astfel avem aproape niste aliati de nadejde.
Alti aliati de nadejde in gradina sunt albinele, excelenti polenizatori, contribuind la bogatia recoltelor de legume si fructe.

In categoria    aliatilor intra si sirfidele dungate care in afara de faptul ca sunt foarte buni polenizatori sunt si vanatori de afide.
Daca nu se vor folosi pesticide si vom planta flori si plante melifere in gradina o multime de insecte ne vor vizita , sigur multe dintre ele parazite dar care, vor atrage la randul lor pradatorii naturali.
O sursa deosebita de nectar o constituie plantele cu inflorescente mari compuse dintr-o multime de flori mici ( molura, marar, soc).
Multe dintre insectele benefice isi vor gasi adapost in tulpinile goale ale unor plante, sub frunzele uscate sau in adaposturile special construite pentru ele( ghivecele cu paie in interior promovate de Heinz Erven – pentru urechelnite).
Gradinarul trebuie sa cunoasca si sa trateze cu respect toate stadiile de viata ale aliatilor potentiali stiut fiind faptul ca unele insecte benefice (sirfidele, crisopidele)  ataca daunatorii doar cand se afla in stadiul de larva, asta nu inseamna ca nu avem nevoie de adulti.Ii putem incuraja sa ne viziteze gradina daca vom planta flori adecvate, nu duble cu centru deschis pentru ca sirfidele si crisopidele sa aibe acces usor la polenul si nectarul cu care se hranesc.
Dupa sezonul de vara nu va grabiti prea tare si amanati dereticatul in gradina pana primavera asigurand in acest fel locuri de iernat pentru vietatile benefice.
Cele mai bune flori pentru a le atrage sunt: Phacelia, Coriandru, Molura, Limnanthes, Macul Californian,Splinuta, Galbenele, Limba mielului. Beneficiile pe care le aduc insectele sunt tratate pe lar in acest articol. http://vasilerosciuc.blogspot.ro/2013/02/insecte-benefice-pentru-gradina-dupa-ce.html.
Pentru a prevenii infectiile cu agenti patogeni si atacul daunatorilor este important sa vizitam cat maid esc gradina sis a verificam plantele identificand in acest fel problemele ce apar. Cat de grava este o infectie cu daunatori sau o boala datorata agentilor patogeni depinde de mai multi factori, inclusiv de specia atacata, perioada de timp in care se produce atacul( primavara, vara, toamna)  precum si conditiile meteo.

Pentru o gradina curata si sanatoasa cel mai important lucru, ca si in medicina umana , este prevenirea dar, despre metodele preventive in alta postare.

17 comentarii:

  1. Intr-o gradina bio matura procesele se desfasoara cam de la sine. Primul si cel mai important pas, este regenerarea solului. Asta nu inseamna, pur si simplu, inglobarea unei mari cantitati de gunoi de grajd, fie el compostat si vechi de n ani. Cel mai important proces, care reproduce intocmai fenomene din natura, este mulcirea. Pe langa aceasta, o noua metoda vine tocmai din Canada, unde este aplicata de decenii: BRF. Adica inglobarea in sol a unui strat de minim 3 cm de tocatura de crengi proaspete, adica imediat dupa ce au fost taiate din copac. Mai este şi aşa numitul îngrăşământ verde, impărtit si acesta pe doua directii: plantele miner care aduc la suprafata minerale utile din adancuri si leguminoasele cu aportul de azot atmosferic introdus in sol.
    Se creeaza, astfel, un mediu propice vieţii şi activităţii aliaţilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara,
      Ai perfecta dreptate cel mai important lucru este solul care, fie se formeaza in mod natural - desi procesul este indelungat, fie contribuim prin diverse forme si folosind diverse metode la dezvoltarea stratului de humus. Despre sol, componente si metode de imbunatatire vreau inca sa ma documentez pentru o postare ulterioara, in conditiile in care exista posibilitatea ca folosirea unei cantitati mai mari de substanta organica( balegar) sa conduca la fenomene negative.
      Multumesc mult pentru comentariu si informatii si -ti doresc o saptamana minunata.

      Ștergere
  2. Multumesc si eu. Tot mai des citesc despre evitarea gunoiului de grajd din gradinile bio. Numai mulci (cu varianta BRF) si ingrasaminte verzi. Uite si pe site-ul acestui moldovean care preia si traduce multe materiale interesante din rusa:
    http://ecology.md/md/section.php?section=ecoset&id=11637#.Uzh6sqh_uSo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru informatie, voi cauta site-ul.
      Cat priveste folosirea gunoiului de grajd eu am o experienta neplacuta in sensul ca, mi-am umplut gradina cu specii de buruieni pe care nu le-am vazut in zona, folosind gunoi de capra , chipurile putrezit. Asa ca am renuntat sa mai folosesc gunoiul in afara celui de la pasari pe care-l pun la macerat in apa si stropesc cu solutia rezultata la radacina plantelor.
      O zi frumoasa si o saptamana spornica.

      Ștergere
  3. Eu n-am acces la gunoi de grajd, asa ca ma multumesc cu compostul si din cand in cand grahule de ingrasamant organic. Ultima data am avut ramasite de la facut rachiu din struguri :) O sa incerc sa folosesc mai mult crengutele tocate, merci de informatie ! Plus ca de mult imi doresc si o " baie " pentru pasari ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata,
      Compostul bine facut are calitati deosebite si imbogateste continutul in nutrienti al solului, cu cat materialele compostate sunt mai diverse cu atat creste calitatea acestuia, nici Fukuoka nu folosea ingrasaminte organice, singurul lucru era lasarea resturilor vegetale sa putrezeasca la suprafata solului. Pentru atragerea pasarilor este bine sa-ti faci o mica platforma la care sa aiba acces pasarile dar nu si pisicile si de unde sa poata bea apa iar vara sa se scalde. In acest fel ele iti vor vizita mai des gradina. Crescatorii de albine pun in apropierea stupilor diferite vase plate cu putina apa din care vor bea albinele dar, si alte insecte.
      O zi frumoasa si o saptamana minunata.

      Ștergere
  4. Citit în diagonală, pe motive de lipsă de timp. Sună foarte bine, în nota tradițională a postărilor cu valoare documentară ridicată de pe acest blog. Sper să pot reveni să iau notițe cât de curând.
    O săptămână faină și mai ales spornică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita, nu cred ca-i nevoie de notite sunt doar idei despre cum putem sa gradinarimin armonie cu natura pe care sa ne-o facem aliat si ajutor in munca.
      O saptamana minunata, plina de primavara sa aveti.

      Ștergere
  5. Ce-mi faci tu mie, Vasile.
    E al nu stiu catelea articol care-l salvez in favorite, sa-l citesc "mai tarziu", cand am un moment de respiro :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara,
      Eu nu fac nimic... in gradina, ca aici n-am asa ca, fac si eu ce pot, dar nu cred ca-i nevoie sa salvezi articolele ca le gasesti oricand pe blog.
      O saptamana spornica iti doresc.

      Ștergere
  6. Foarte interesant articolul ca multe altele de pe acest blog ! Sa ai o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita si apreciere, sper sa fie si folositor. O seara linistita si spor la gradinarit in aceasta saptamana.

      Ștergere
  7. Foarte bun!
    Pentru mine a fost o incantare cand am descoperit cate buburuze am in gradina, si nu lipsesc plantele considerate ca fiind tamaduitoarele gradinilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata,
      Multumesc pentru vizita si apreciere. Daca sunt foarte multe buburuze e semn ca ai si multe afide in gradina. De regula pradatorii, in speta buburuzele apar atunci cand au suficienta harana asa ca n-ar fi rau sa verifici daca nu cumva, au aparut afide in special la plantele mai sensibile(trandafiri, salata, flori,etc, la mine semnalul il dadea socul pe care se inmulteau coloniile de afide si se umplea si de furnici).
      O zi buna cu mult spor,

      Ștergere
    2. Am avut ceva afide anul trecut, acum inca nu am gasit.
      Multumesc asemenea!

      Ștergere
  8. Vreau să mă ocup şi eu de păsărele, să le fac căsuţe în primăvara asta.
    Am găsit un toturial de făcut căsuţe din materiale reciclabile, aşa că taman bine, asta merge mână în mână cu grădinăritul bio.

    Am căutat Limnanthes pe net, e prima dată când aud de ele.
    Am găsit undeva că se numesc floarea ochiului de ou. Sunt foarte frumoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua,
      Este benefica prezenta pasarilor in gradina daca ne gandim numai la faptul ca o pereche de pitigoi reusesc sa adune pe parcursul unui an cam 80 kg. de insecte, cu cea mai mare "recolta" in perioada cat isi cresc puii.
      Limnanthes este o planta foarte frumoasa care infloreste in luna mai si ale carei seminte se folosesc in industria cosmetica pentru ingrijirea pielii. Imbraca solul cu un covor de flori albe care atrag foarte multe insecte benefice.
      Proprietăţile sale hidratante se datorează formulei chimice unice, în care mai mult de 98% dintre acizii graşi ai trigliceridelor de Limnanthes alba au lanţuri cu mai mult de 20 de atomi de carbon, pe când uleiul de măsline sau de soia, de exemplu, au între 16 şi 18 atomi. Este preferat pentru produsele de îngrijire pentru piele şi păr şi pentru că nu lasă urme grase ca alte uleiuri.
      O zi minunata plina de spor la gradinarit.

      Ștergere