luni, 11 februarie 2013

Insecte benefice pentru gradina

            Dupa ce am vazut calitatile vindecatoare ale plantelor si substantelor naturale este momentul sa vedem ce alte metode putem folosi pentru prevenirea si combaterea daunatorilor in gradina.
Una din cele mai bune metode ce poate fi folosita de gradinar, pentru de a tine sub control insectele daunatoare pentru plante, este sa fie "prieten" cu inamicii lor naturali.
Plantarea in gradina a unor specii de flori si arbusti divers colorate. cu polen si nectar, precum si  protejarea insectelor constituie principii de baza ale gradinaritului organic si in acelasi timp un mod de a mari diversitatea ecologica din gradinile noastre.
Iata cateva informatii referitoare la cele mai des intalnite insecte benefice, precum si modalitati in care acestea pot fi atrase in gradina.
Gargarita  Bine-cunoscuta insecta mica, rotunda, rosie sau porto-calie si cu pete negre este numai una din cele mai mult de 400 de specii de coleoptere. Majoritatea gargaritelor adulte, dar si larvele, se hranesc cu afide sau alte insecte asemanatoare musculitelor. Adultii sunt atrasi de florile cu mult polen si nectar, pe care trebuie sa il consume pentru a se reproduce.
Chrysopa  Adultii de culoare verde-pal sau maronii au aripi deosebite, mari, cu vinisoare si se hranesc mai ales cu nectar de flori. Larvele insa sunt pradatori avizi ai afidelor, fluturilor, puricilor de plante, tripsului, oualelor de molii si omizilor mici.

Syrphida  Gaza adulta arata ca o albina mica, pentru ca abdomenul e negru cu dungi galbene; larva se aseamana cu limaxul si are capul ascutit. O caracteristica dupa care este foarte usor de recunoscut este ca ea pluteste in aer deasupra/in jurul plantelor sau florilor, pe care le cauta pentru nectar si polen. Larvele de Syrphida se hranesc cu afide. Odata ajunsa la maturitate, Syrphida ajuta la polenizarea soiurilor de capsuni.
sus:  
Carabide Aceste insecte coleoptere sunt destul de mari, au picioare lungi si culoare maro sau negru-albastruie; ca sa va dati seama despre care gandaci este vorba, va mai spun ca ei se ascund in timpul zilei sub pietre, lemne sau busteni  si, atunci cand sunt ''deranjati'' fug repede in orice directie. Carabidele se hranesc cu limax, melci, omizi si larve de gandaci de Colorado. Pentru a-i atrage in gradina, plantati un covor verde peren sau asezati pietre sau busteni.
Furnica rosie de padure: Isi construieste de regula musuroiul pe vana de apa sau la intersectia acestora.In padure un musuroi de furnici rosii protejeaza de daunatori o suprafata de 2 pana la 4 hectare. Furnicile transporta mari cantitati de insecte de pe pomi si arbusti in musuroi pentru crestera puietului.
Prin eliminarea acidului formic furnicile mentin sanatatea   plantelor si a solului.
S-a observat, atat in mediul natural cat si in gradina,ca pomii fructiferi din imediata apropiere a musuroaielor de furnicisunt mai vigurosi iar vegetatia este mai abundenta,Toate speciile de furnici elimina in sol acidul formic si pot tranforma cea mai grea argila in nisip.
Daca furnicile se inmultesc prea mult devin suparatoare(prin activitatea lor contribuie la inmultirea paduchilor de frunza pe care ii mulg calcand cu piciorusele pe abdomenul acestora pentru a elimina mai repede sucul dulce cu care furnicile isi hranesc progeniturile).Putem actiona natural pentru tinerea sub control a populatiilor prin platarea unor plante repelente pentru furnici sau folosirea unor bariere naturale( castravete,levantica,vetrice,etc)
Paianjenul Toti paienjenii se hranesc cu insecte si din acest punct de vedere sunt ideali pentru a stapani o invazie de daunatori. Paienjenii care se gasesc in gradina nu sunt veninosi si nici nu se ''muta'' in casa, asa ca nu trebuie sa ii alungati. Zonele cu flori perene si straturile de mulci (mai ales daca au si paie) ofera un adapost bun si acolo ii veti gasi, cel mai probabil.
Tachinide  Mustele din famia Tachinidae arata la fel ca mustele de casa, insa sunt arme foarte importante in lupta impotriva omizilor, viermelui verde de varza, etc. Sunt atrase de plantele cu polen si nectar.
Urechelnita: este una dintre insectela cele mai folositoare in pomicultura si legumicultura fiind de foarte multe ori hulita si chiar combatuta fara rost.Urechelnita duce de regula o viata nocturna,in timpul zilei ea se ascunde de dusmanii naturali ( pasarile pentru care este o adevarata delicatesa).
Hrana preferata a urechelnitelor este constituita din paduchi (de frunza, lanos, testos,etc.).De multe ori aceasta intra in fructe( in special in prune) pentru a se hrani cu larva viespei fierastrau. Ataca si paduchii de frunza ai fasolei sau molia frunzelor de mar. Aparitia si dezvoltarea acestei insecte in gradina este strans legata de evolutia biologica a paduchilor.
Putem sa oferin un adapost pentru aceasta insecta in gradina noastra prin construirea unor cuiburi simple din ghivece de ceramica in care fixam cu ajutorul unei sarme talas, fan sau paie. Adapostul va fi folosit si de viespi.

Viespea: este o insect indepartata de obicei de gradinari,lucru total gresit prin faptul ca acestea isi hranesc urmasii cu larve si oua de insecte. Una dintre prazile preferate sunt mustele de casa.
Utilitatea acestora este mentionata inca din anul 1895 in lucrarea entomologului Freiherr von Schilling – Insecte folositoare in gradina.
Cu o atenta observare si un minim de efort gradinarul isi poate administra gradina, fara sa apeleze la substantele chimice de sinteza, lucrand in armonie  cu natura.
In completarea postarii am gasit acest tabel publicat de  Homesteading / Survivalism.

Sper sa va fie de folos.

10 comentarii:

  1. ah...si eu...acum imi vine sa le imbratisez , daca as putea, pe toate.are dreptate Anastasia in Cedrii sunatori ai Rusiei.sa fi iubit!ne imbogatesti cu informatii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, nu fac decat sa reamintesc niste lucruri pe care, unii dintre noi, nu pun prea mare importanta dar au un rol deosebit in economia naturii. O saptamana linistita si plina de inspiratie va doresc.

      Ștergere
  2. Foarte interesant subiectul. Urmeaza si partea a doua? Sper sa existe si alte insecte benefice pentru gradina in afara celor enumerate in acest articol....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigur ca exista si alte insecte benefice pentru gradina. Cele prezentate sunt cele pe care le cunosc si a caror contributie la sanatatea gradinii o stiu. Cand voi gasi si alte insecte benefice voi completa articolul. Weekend placut va doresc.

      Ștergere
  3. Pentru musculița alba ceea ce recomandați , cu săpun și ulei funcționează ? Ataca mașiv.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua. Pentru musculita alba cred ca cel mai puternic insecticid sub forma de macerat este cel preparat de Brandusa Neagu pe care-l redau mai jos
      "Maceratul contine :
      - Frunze si copili de rosii: contin cantitati mari de alcaloizi si glico-alcaloizi care au efecte antifungice si insecticide.

      Busuioc : contine ulei eteric, substante tanante, saponozide triterpenice, tanin si ulei volatil cu continut ridicat de estragol, cineol, linalol.
      Cimbru: partea aeriana contine ulei volatil, acizi organici, flavone, ulei gras, saruri de litiu.
      Marar: contine ulei volatil in frunze in proportie de 2,5 - 4% si in fructe de 3-6%. Uleiul volatil este format in proportie de 40-60% din carvona. Mararul este bogat in potasiu, sulf, sodiu,vit.A, B,C.
      Nuc: frunzele de nuc contin iod si juglona.
      Craite: stim deja ca sunt plante companion contin uleiuri volatile si sunt si antiparazitare.
      Din aceste plante am pus:
      7-8 FRUNZE DE ROSI
      150 GR DE CIMBRU
      5 INFLORESCENTE DE MARAR
      50 DE GRAME DE BUSUIOC
      40 DE FRUNZE DE NUC
      40 DE FRUNZE DE CRAITE
      Le-am maruntit si le-am bagat pe toate intr-un bidon de 10 l. Am pus 6 l de apa peste am pus dopul sticlei si am lasat sticla la soare 4 zile.
      Am guliile puse in doua parcele diferite si duminica am stropit doar o parcela si le-am pudrat cu cenusa. Luni mare mirare pe parcela nestropita se desfatau doamnele nu aveau nici o problema dar parcela stropita era curata si guliile se desfatau la soare."
      O zi buna cu spor in tot ce faceti.

      Ștergere
    2. Am folosit acest insecticid dar nu a dat roade . adică nu a eliminat.o in totalitate . Nu îmi puteți recomanda altceva ?

      Ștergere
    3. Buna ziua. Ce pot sa va spun puteti incerca cu solutia de tutun, infuzie de tutun -100 grame frunze uscate de tutun / 5 litri de apa fierbinte dupa racire stropiti plantele afectate dar si pe cele din jur;
      - incercati si solutia din coaja de portocale sau lamai,curatati 5-6 citrice si turnati peste ele 500ml.apa clocotita. Dupa racire, strecurati si stropiti plantele.
      O zi buna.

      Ștergere
  4. Buna ziua,eu am folosit ieri aceasta solutie din tutun pe terenul gol si sincer sunt foarte multumita de rezultat,dupa 10 minute de la stropit deja am vazut viermii morti dar si ramele care stiu ca sunt folositoare pamantului,oare am facut eu solutia prea concentrata sau chiar ucide tot? Va multumesc pentru sfaturi sunt foarte folositoare va multumesc,o zi buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua, orice insecticid, pesticid,etc omoara aproape tot chiar daca este natural sau produs de sinteza. In general insecticidele din tutun sunt foarte puternice. O primavara cu spor si rezultate minunate va doresc.

      Ștergere